Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

One Herăstrău Office a atins un grad de ocupare de 100%

S.B. Ştirile Zilei /

One Herăstrău Office a atins un grad de ocupare de 100%

One United Properties, investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte din România, anunţă că dezvoltarea One Herăstrău Office a atins un grad de ocupare total.

Clădirea de birouri situată în Nordul Bucureştiului, într-o zonă exclusivistă, cu multă verdeaţă, în apropiere de Satul Francez, are o suprafaţă închiriabilă totală de 8,116 mp şi oferă spaţii de birouri moderne, în curs de certificare LEED Gold.

Printre companiile care au sediul aici se numără DrReaddy's Pharma, Confrasilvas, Stratulat, dar şi TechVentures Bank, care pe lângă spaţiul de birouri din clădire, a implementat la parterul One Herăstrău Office un concept original de unitate bancară, împreună cu un binecunoscutul lanţ de cafenele TED'S Coffee, care îmbină atmosfera business cu cea relaxantă.

"Clădirea One Herăstrău Office a intrat în portofoliul nostru de birouri în anul 2020, iar prin închirierea completă a spaţiilor sale de lucru moderne şi certificate, aceasta şi-a crescut valoarea de piaţă, contribuind la strategia companiei noastre în privinţa creşterii veniturilor provenite din închiriere. Companiile care au acum sediul în această clădire activează în domenii precum avocatură, financiar, dar şi transport sau inginierie şi sunt companii care au ales să acorde o atenţie sporită spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea zilnică", spune Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties.

Clădirea de birouri One Herăstrău Office are 7 etaje şi locuri de parcare distribuite pe 3 etaje subterane. Clădirea este în curs de certificare LEED Gold - sistemul riguros de certificare a construcţiilor sustenabile, bazat pe criterii ca eficienţa energetică, reducerea consumului de apă, a emisiilor de dioxid de carbon, îmbunătăţirea calităţii aerului în interiorul clădirilor. De asemenea, clădirea beneficiază de o soluţie inovatoare cu panouri fotovoltaice integrate în faţadă şi pe acoperiş, care contribuie la reducerea substanţială a consumului de energie, o soluţie de climatizare cu tavan radiant, dar şi o înălţime utilă superioară de minimum 3 m, toate aceste elemente oferind o experienţă deosebită utilizatorului final. Situată pe strada Daniel Danielopolu, dezvoltarea oferă prin localizarea sa acces facil prin toate mijloacele de transport, iar în apropiere se află puncte importante de interes din oraş, precum şi Parcul şi Lacul Herăstrău, dar şi dezvoltările rezidenţiale One Herăstrău Towers şi One Herăstrău Vista.

Portofoliul office actual al companiei include 101.000 mp de spaţii de birouri şi include One Tower, One Cotroceni Park Office Faza 1, One Herăstrău Office şi One North Gate, urmând să ajungă la o suprafaţă de 136.000 mp după livrarea One Cotroceni Park Office Faza 2.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional