Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

CBRE: Dezvoltarea accelerată a Clujului atrage interes şi pentru zonele învecinate

M.A. Piaţa Imobiliară /

CBRE: Dezvoltarea accelerată a Clujului atrage interes şi pentru zonele învecinate

Judeţul Cluj a devenit, în ultima vreme, un exemplu de urmat în ceea ce priveşte dezvoltarea economică şi imobiliară a zonei, deschizând apetitul investitorilor şi pentru oraşele aflate pe o rază de aproximativ 50 de kilometri, se arată într-un comunicat remis Redacţiei.

Un teren de 26 de hectare, cu titlu de parc industrial, a fost scos la vânzare în oraşul Ocna Mureş, potrivit companiei CBRE, lider global şi naţional al pieţei de consultanţă imobiliară.

Valentin Popescu, senior consultant în cadrul departamentului Land Development al CBRE România, a declarat: "Viitorul proiect din Ocna Mureş este o alternativă competitivă din punct de vedere investiţional faţă de oraşe precum Turda, Cluj-Napoca sau Târgu Mureş, având în vedere localizarea la doar 8 km distanţă faţă de nodul rutier Unirea al autostrăzii A10 şi la circa 50 km faţă de Cluj-Napoca, precum şi infrastructura existentă şi utilităţile disponibil".

Terenul scos în vânzare dispune de o suprafaţă totală 26 ha, iar pentru o parte din aceasta, compania CBRE Romania discută cu mai mulţi operatori de food, comerţul modern în Ocna Mureş fiind slab dezvoltat.

Ion Dinu, senior consultant în cadrul departamentului Land Development al CBRE România, a adăugat: "Lipsa unei oferte de retail modern forţează locuitorii din oraş şi din vecinătate să îşi facă cumpărăturile în Cluj, Turda şi chiar Alba Iulia. Oraşul Ocna Mureş se bucură de o forţă de muncă specializată, aceasta fiind unul dintre atuurile proiectului. Atragerea unei investiţii şi în sectorul de retail va determina locuitorii să nu se mai deplaseze către alte oraşe".

În prima jumătate a anului 2019, pe piaţa din România, au fost tranzacţionaţi circa un milion de metri pătraţi de terenuri, doar 33% din această suprafaţă situându-se în Bucureşti, potrivit celui mai recent raport al CBRE Research. Investitorii au fost interesaţi în principal de terenuri pentru dezvoltări de tip industrial (49% din suprafaţa tranzacţionată) şi de retail (45% din suprafaţa totală).

La nivel naţional, în prima jumătate din 2019, dezvoltatorii de retail au investit aproximativ 45 milioane euro în cumpărarea unei suprafeţe totale de 460.000 mp, cea mai reprezentativă tranzacţie fiind achiziţia de către Auchan a unui teren de 220.000 mp în oraşul Reşiţa, din judeţul Caraş Severin. Pe sectorul industrial, printre cele mai importante tranzacţii cu terenuri din primul semestru se numără achiziţia unei suprafeţe de 12 ha în Craiova, de către compania locală Element Industrial.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional