Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

ÎN 2018, FAŢĂ DE 2017:Valoarea apartamentelor vândute şi pre-contractate de IMPACT a crescut cu 68%

A.V. Piaţa Imobiliară /

Bogdan Oşlobeanu

Bogdan Oşlobeanu

IMPACT Developer & Contractor SA (IMP) a încheiat anul 2018 cu venituri operaţionale de 101,8 milioane lei din vânzarea de apartamente, parcări, terenuri şi case, potrivit unui comunicat al societăţii, care arată că din totalul locuinţelor tranzacţionate, cea mai mare parte (228 de apartamente) s-a vândut în cadrul Greenfield Băneasa.

În plus faţă de contractele de vânzare-cumpărare reflectate în raportarea financiară, anul trecut compania a mai încheiat 197 de pre-contracte de vânzare-cumpărare pentru apartamente în valoare de 96,1 milioane lei în cele două proiecte care sunt în acest moment în diferite stadii de construcţie, Greenfield Băneasa şi Luxuria Domenii Residence. Acestea vor fi ilustrate în venituri începând cu anul 2019, de când se estimează să fie încheiate contractele finale de vânzare-cumpărare.

Astfel, valoarea totală a apartamentelor vândute şi pre-contractate în 2018 însumează 197,9 milioane de lei, cu 68% mai mult faţă de anul precedent (2017).

Bogdan Oşlobeanu, CEO Impact Developer & Contractor Group, a declarat: "Pentru IMPACT, 2018 a fost un an bun din punct de vedere al vânzărilor, mai ales în condiţiile în care sfârşitul anului a fost marcat de anunţuri privind modificări de cadru legislativ cu impact potenţial asupra pieţei imobiliare. În plus, am reuşit să ne susţinem proiectele, în mare măsură, din capitaluri proprii, gradul de îndatorare în perioada raportată fiind sub 38%. Continuăm în 2019 în acelaşi ritm alert, propunându-ne demararea lucrărilor la cel puţin un alt proiect imobiliar în paralel cu cele existente".

Deşi în mod tradiţional garsonierele şi apartamentele de 2 camere erau "best sellers", anul trecut, în condiţiile stocului "sold out", pe această categorie, mix-ul de unităţi vândute s-a schimbat în favoarea apartamentelor de 3 şi 4 camere. Rezultatele financiare reflectă, de asemenea, costurile nerecurente înregistrate anul trecut, printre care soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului cu Brooklyn Property Management.

Greenfield Băneasa şi Luxuria Domenii vor avea peste 7.000 de locuinţe până în 2028

Impact are în prezent în derulare două proiecte rezidenţiale de mari dimensiuni în nordul capitalei, Greenfield Băneasa şi Luxuria Domenii Residence. Aceste două proiecte au o valoare totală de piaţă de aproximativ un miliard de euro şi vor totaliza până în 2028 peste 7.000 de locuinţe.

În 2019, compania va finaliza Ansamblul Platanilor, cea de-a treia fază de dezvoltare a cartierului Greenfield, prin livrarea ultimului stoc de apartamente, cu un total de 192 de unităţi. Suprafaţa totală pe care se va întinde cartierul Greenfield, a cărui finalizare este prevăzută pentru 2028, este de 60 ha. Pe lângă blocuri de locuinţe, Greenfield va include şi o zonă comercială şi de relaxare - Greenfield Plaza, cu o suprafaţă de peste 10.000 mp.

Luxuria Domenii Residence este primul proiect pe segmentul premium dezvoltat de către Impact. Proiectul, a cărui livrare este estimată pentru finalul anului 2020, este dezvoltat pe un teren de 22.500 mp în zona Domenii - Expoziţiei şi va include 630 de apartamente premium şi peste 9.650 mp de vegetaţie. Acesta este primul ansamblu rezidenţial amplasat în imediata vecinătate a viitorului pol de birouri din Expoziţiei, unde urmează să fie relocaţi aproximativ 17.000 de angajaţi începând din acest an.

Nou proiect rezidenţial în Constanţa

Impact urmează să lanseze anul acesta lucrările de construcţie pentru un nou proiect rezidenţial, în Constanţa. Aici, compania deţine un teren cu suprafaţă de aproape 6 ha, cu acces facil către centrul oraşului, autostradă şi către staţiunea Mamaia. Ansamblul rezidenţial este proiectat să cuprindă 660 de locuinţe şi are o valoare de piaţă estimată la 56,5 milioane euro.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional