Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

LA NOUĂ LUNIStocul modern de spaţii comerciale - peste 11 milioane mp

E.O. Piaţa Imobiliară /

Stocul modern de spaţii comerciale - peste 11 milioane mp

Stocul modern de proprietăţi imobiliare comerciale din România - birouri, spaţii industriale şi de retail - a depăşit 11 milioane de metri pătraţi, la finele lunii septembrie, după ce numai în acest an au fost livrate proiecte care totalizează peste 800.000 metri pătraţi.

Piaţa de birouri urmează evoluţia celei industriale şi în acest an va depăşi nivelul de 4 milioane de metri pătraţi.

Structura pe segmente de piaţă arată că, din stocul total, 4,2 milioane de metri pătraţi reprezintă parcuri industriale şi de logistică, 3,9 milioane de metri pătraţi sunt clădiri de birouri (în Bucureşti si următoarele 4 pieţe secundare - Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Braşov), iar restul de 3,27 milioane de metri pătraţi sunt scheme de retail.

Şi în acest an, dezvoltatorii au inves-tit mai ales în noi proiecte de birouri şi industriale, evoluţie care este în concordanţă cu tendinţa de creştere a numărului de salariaţi şi a investiţiilor străine directe la nivel naţional, arată un comunicat transmis de compania de consultanţă imobiliară JLL.

Aceasta subliniază că, în Bucureşti, livrările totalizează peste 280.000 de metri pătraţi, nivel mai redus decât cel estimat iniţial - de 333.500 mp -, în condiţiile în care finalizarea unora dintre clădiri anunţată pentru 2019 a fost amânată pentru anul viitor.

Chiar şi aşa, suprafaţa de birouri livrată în 2019 în Bucureşti este dublă comparativ cu cea din 2018.

Până la finele anului, în Bucureşti va mai fi livrată o singură clădire de mari dimensiuni, prima fază a proiectului Equilibrium dezvoltat de Skanska în Floreasca, cu o suprafaţă de 20.600 metri pătraţi.

În afara Bucureştiului, au fost livrate, în acest an, proiecte totalizând 110.500 metri pătraţi, aproape jumătate fiind clădiri construite în Cluj-Napoca (44.700 mp), în condiţiile în care în Timişoara au fost finalizaţi 37.000 mp, în Iaşi - 13.800 mp, iar în Braşov - 15.000 mp.

Creşterea susţinută a livrărilor de spaţii de birouri a fost favorizată de evoluţia pozitivă a cererii, în condiţiile în care peste 281.000 mp au fost închiriaţi în primele nouă luni doar în Bucureşti, reprezentând o creştere cu 33% faţă de perioada similară a anului trecut.

"Cererea a fost generată în special de companiile care activează deja în România şi care şi-au extins activitatea, fie prin serviciile existente, fie prin adăugarea unor servicii noi în portofoliu. Vedem o continuare a acestui trend, astfel că estimăm că până la finele anului cererea va creşte la 375.000 mp în Bucureşti", au transmis sursele citate.

Pe fondul livrărilor în creştere de noi proiecte, rata de ocupare a înregistrat o uşoară creştere, de la 7,5% la finele trimestrului al doilea la 8,2% la sfârşitul celui de-al treilea trimestru. Specialiştii de la JLL estimează că rata de neocupare va creşte pe parcursul ultimului trimestru la 8,5%, în condiţiile creşterii ofertei noi, un nivel sustenabil având în vedere dimensiunea pieţei.

În primele nouă luni ale lui 2019, au fost finalizate proiecte de aproximativ 370.000 mp de spaţii moderne industriale şi logistice la nivel naţional, urmând ca până la finele anului stocul nou livrat în 2019 să ajungă la aproximativ 500.000 mp.

Stocul de spaţii industriale şi de logistică din România a urcat la 4,2 milioane de mp, o creştere de circa 10% faţă de 2018. Din aces-ta, peste jumătate este localizat în Bucureşti şi împrejurimi (2,13 milioane de metri pătraţi), restul fiind împărţit între celelalte zone din România, mai arată comunicatul citat.

Şi pe acest segment, cererea în creştere a încurajat dezvoltatorii să construiască noi proiecte. Potrivit datelor disponibile, în perioada analizată volumul de spaţii logistice şi industriale tranzacţionat a crescut cu aproape 80% faţă de intervalul similar din 2018, ajungând la 337.000 mp.

Echilibrul dintre oferta nouă şi cererea de spaţii industriale şi de logistică este reflectat de rata de neocupare, care continuă să se menţină în jurul a 5,5-6% la nivel naţional şi uşor mai ridicată în Bucureşti.

Pe piaţa de retail, din cei aproape 3,27 milioane mp stoc modern la nivel naţional, 1,12 milioane mp sunt în Bucureşti.

Noile livrări de pe piaţa de retail din acest an au vizat doar oraşele din afara Bucureştiului şi au totalizat doar 63.000 metri pătraţi. Până la sfârşitul anului, în schimb, este programată livrarea a circa 144.000 mp de spaţii de retail.

Cel mai mare proiect care ar urma să fie livrat până la sfârşitul acestui an este centrul comercial Promenada Mall din Sibiu, de 42.200 mp, dezvoltat de NEPI Rockcastle, cel mai mare dezvoltator şi proprietar de centre comerciale în România.

De asemenea, două noi parcuri de retail vor fi livrate de Prime Kapital şi MAS Real Estate în Zalău (19.000 mp) şi în Baloteşti, lângă Bucureşti (28.500 mp).

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional