PSC Group, dezvoltatorul proiectului imobiliar WIN Herăstrău, prezintă un nou concept de administrare a locuinţelor, în care dezvoltatorul este şi administratorul complexului iar comunitatea este unită prin intermediul networkingului.
Locatarii complexului rezidenţial WIN Herăstrău s-au reunit, în data de 12 octombrie, în "piaţa" principală a complexului aşezat în zona de nord a Capitalei, în cadrul unui eveniment de networking organizat de PSC Group.
"După preluarea apartamentelor, care este în derulare deja de câteva luni, am considerat că e important să creăm contextul în care vecinii să se cunoască. Împreună vom modela de aici înainte caracterul acestei comunităţi", a spus Cristi Pascu, CEO al PSC Group. "Pentru echipa noastă a fost o ocazie bună să le spunem bun venit şi să oferim un exemplu al modului de administrare propus", a adăugat acesta.
Evenimentul face parte dintr-o serie de activităţi care vor fi organizate cu regularitate prin programul de administrare. O parte dintre acestea vor fi disponibile întregii comunităţi WIN Herăstrău, costul lor fiind acoperit prin taxele de administrare, în timp ce pentru altele va fi nevoie de o rezervare prealabilă.
Recepţia de bun venit a fost animată de muzica extrasă de pe coloane sonore din filme celebre şi de o degustare de vinuri artizanale, din colecţia Cramei Rotenberg, fiecare fiind prezentat de către somelierul Alina Bahnar, care a inserat în conversaţie elemente despre aprecierea vinurilor.
Cristi Pascu a subliniat că WIN Herăstrău este gândit să ofere confort în locuire, sub toate aspectele şi să creeze o comunitate unită. "De la început, am anticipat şi cuprins în planul nostru locuri pentru întâlnire, conversaţie şi un nucleu comercial premium. În WIN Herăstrău funcţionează deja spaţii comerciale cu poduse de nişă, printre care se numără o cafenea, o pizzerie, un magazin de ceasuri de lux, un salon de înfrumuseţare, iar altele în curs de deschidere. Întrucât mai există doar câteva spaţii disponibile, ne arătăm deschiderea către comercianţii din piaţă care vor să facă parte din comunitatea WIN Herăstrău şi ne împărtăşesc viziunea. Vă invităm să ne transmiteţi cereri în acest sens şi promitem că le vom analiza cu seriozitate şi promptitudine", a adăugat CEO-ul PSC Group.
Ansamblul rezidenţial WIN Herăstrău cuprinde 5 clădiri în cadrul cărora au fost construite 250 de apartamente, începând de la 2 camere, până la 5 camere. De asemenea, ansamblul are 3 căi de acces auto, prin intermediul unor rampe care duc către parcarea din subsolul complexului. La suprafaţă, accesul auto este interzis, dezvoltatorul dorind să menţină o zonă pietonală în interiorul ansamblului. Parcarea, construită pe două niveluri, cuprinde 410 locuri de parcare, ansamblul având, astfel, o pondere de 1,7 locuri de parcare per apartament.
În urma consultărilor cu locatarii, reprezentanţii PSC Group au ales să devină şi administratori ai complexului, facilitând, astfel, accesul locatarilor la serviciile pe care ansamblul le oferă şi simplificând rezolvarea necesităţilor rezidenţilor.
"Pornim de la ideea că un dezvoltator imobiliar modifică spaţiul, nu numai în sens fizic, ci şi social. Administrarea este un vehicul de a continua să asigurăm bunăstare şi ne dorim ca, pe lângă lucrurile aşteptate - curăţenie, siguranţă etc. - să includem oportunităţi plăcute de petrecere a timpului liber, care să deschidă noi orizonturi, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, care vor creşte şi se vor forma aici", a declarat Irina Stoenescu, Vicepreşedintele PSC Group.