Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

North Bucharest Investments: Vânzările de locuinţe în Capitală au înregistrat o creştere de 9% în ianuarie

F.D. Ştirile Zilei /

Vlad Musteaţă, CEO al North Bucharest Investments

Vlad Musteaţă, CEO al North Bucharest Investments

În ciuda creşteri TVA şi a incertitudinilor economice globale, vânzările de locuinţe, atât noi cât şi vechi, au înregistrat în Capitală o creştere de 9% în ianuarie 2024 faţă de luna similară a anului trecut, ajungând la aproape 3.100 de unităţi vândute, conform unui comunicat de presă al North Bucharest Investments.

Potrivit sursei citate, în Ilfov cifrele oficiale furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) arată o explozie de tranzacţii pentru aceaşi perioadă, cu 75% mai multe tranzacţii de imobile în ianuarie 2024 faţă de prima lună a anului trecut şi un total de 510 locuinţe vândute.

Vlad Musteaţă, CEO al North Bucharest Investments a declarat: "Piaţa imobiliară din Bucureşti şi Ilfov a începul anul 2024 în forţă, cu creşteri semnificative în vânzările de locuinţe. North Bucharest Investments a încheiat în doar 3 săptămâni 67 de tranzacţii imobiliare."

Trendul pozitiv al vânzărilor de la început de an se reflectă şi în cifrele ANCPI de la nivel naţional. În ianuarie 2024, s-au vândut în întreaga ţară 10.215 locuinţe, cu 25,8% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Creşteri anuale au fost observate în toate marile pieţe regionale, de la Constanţa (15,6%) şi Braşov (17,1%), până la Cluj (44,7%).

Vlad Musteaţă, CEO al North Bucharest Investments a afirmat: "Observăm o reducere a ofertei de noi proprietăţi pe piaţă din cauza scăderii numărului de autorizaţii de construcţie emise. Această reducere a autorizaţiilor are ca efect creşterea cererii pentru imobilele existente. Portofoliul de proprietăţi al North Bucharest Investments vine în piaţă cu o ofertă potrivită nevoilor actuale ale clienţilor, cu locuinţe poziţionate în zone cu facilităţi de transport şi infrastructură bine dezvoltată, aproape de şcoli recunoscute şi cele mai dezvoltate arii de birouri. Acestea sunt argumente care aduc clienţii în zona de Nord a Capitalei. Creşterea TVA se dovedeşte că nu a avut impactul negativ preconizat, iar sectorul imobiliar continuă să fie unul atractiv atât pentru partea de investiţii, cât şi pentru locuire."

Regiunea Bucureşti-Ilfov a reuşit să însumeze într-o singură lună vânzări totale de 3.600 de unităţi, potrivit ANCPI, ceea ce înseamnă aproape 30% din vânzările de la nivel naţional, care au ajuns în ianuarie la 10.215 unităţi.

Vlad Musteaţă, CEO al North Bucharest Investments mai precizează: "Dacă ne uităm doar la numărul rezervărilor de locuinţe, vedem că începutul de an este aproape de cifrele de la sfârşitul anului 2023. Noi am avut la North Bucharest Investments 99 de rezervări în decembrie 2023, iar în ianuarie 2024 acestea au ajuns la 87, în condiţiile în care este ştiut faptul că în mod normal începutul de an nu vine cu prea multe solicitări de achiziţii imobiliare. Aceste cifre subliniază o tendinţă de creştere sănătoasă a pieţei imobiliare din Bucureşti şi Ilfov, indicând un an 2024 promiţător pentru sectorul imobiliar din România."

Locuinţele noi reprezintă în acest moment aproximativ 25% din totalul locuinţelor scoase la vânzare în Bucureşti şi Ilfov. Disponibilitatea limitată de imobile noi din piaţă a fost unul dintre argumentele pentru care aprecierea cotei de TVA de la 5% la 9% pentru locuinţele de sub 120.000 de euro, nu a adus o reducere semnificativă a tranzacţiilor în 2024.

Grupul North Bucharest Investments a înregistrat peste 400 de tranzacţii imobiliare în 2023, în ansambluri rezidenţiale noi din zona de Nord a Capitalei. Doar în ultimul an, cifra de afaceri a companiei s-a dublat de la 20 de milioane de lei, la 42 milioane de lei.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional