Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

OCTAVIAN FANEA, CEO KADRA: "Intrăm în noul an cu un potenţial mai mare decât în perioada ante-pandemică"

S.B. Ştirile Zilei /

"Intrăm în noul an cu un potenţial mai mare decât în perioada ante-pandemică"

2020 a fost un an cu siguranţă un an al provocărilor pentru mediul de business, şi nu numai, dominat de imprevizibil şi nesiguranţă. În acest context, piaţa sistemelor de acces a fost provocată să se adapteze şi să propună soluţii adecvate vremurilor.

Compania KADRA, Integrator de soluţii automate de acces, a semnat în pandemie un număr semnificativ de proiecte noi şi a implementat numeroase soluţii pentru siguranţa cetăţenilor, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

CEO-ul companiei, Octavian Fanea, e de părere că există un potenţial mai mare faţă de anul precedent în ceea ce priveşte valorificarea anumitor situaţii nou create."Am avut parte de o revigorare în semestrul al doilea, care ne-a permis să semnăm contracte valoroase pe câteva proiecte foarte interesante pentru 2021. Astfel că intrăm în noul an cu un potenţial mai mare decât în perioada ante-pandemică, ceea ce ne creează perspectiva unor investiţii pentru a putea gestiona corect oportunităţile", spune Octavian Fanea.

2020 a fost pentru KADRA un an cu multe provocări, dar şi cu multe realizări. Nu mai puţin de 285 de proiecte au fost semnate şi demarate pe parcursul acestui an. Întrebată ce înseamnă această cifră pentru business-ul KADRA, Andreea Strugaru, Managing Partner şi director de marketing al companiei, răspunde: "Este un număr destul de mare de proiecte pentru un an atât de complicat. Am avut şi proiecte pe care investitorii le-au amânat din cauza impredictibilităţii vremurilor sau a problemelor de finanţare, însă au fost destui care au preferat să finalizeze investiţiile. În construcţii, cheltuielile de conservare sunt mari, prin urmare chiar şi în perioadele de lock-down s-a lucrat. Ritmul a fost foarte lent în primăvara anului trecut, iar asta s-a văzut în cifre, dar important este că nu s-au luat decizii de blocare totală a investiţiilor. Pe de altă parte, s-a schimbat puţin tipologia cererilor. Au fost beneficiari care au avut de rezolvat nevoi cu totul noi, cum au fost de exemplu spitalele care au avut de separat fluxuri sau de restricţionat accesul în anumite zone şi care au solicitat instalarea de uşi automate, sau spaţii de producţie care pentru protecţia propriilor angajaţi au dorit să înlocuiască uşile manuale cu unele automate pentru minimizarea riscului de infecţie prin atingerea mânerelor."

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional