FONDURI EUROPENEADR Vest: În acest an au fost depuse şapte proiecte prin Regio - POR
Cea mai mare finanţare din fonduri europene în cadrul unui contract semnat în acest an în regiunea Vest se ridică la 2,9 milioane lei şi a fost obţinută de Consiliul Local Anina pentru proiectul "O şcoală europeană - Lucrări de intervenţie la Liceu Anina".
La ADR Vest au fost închise deja opt domenii majore de intervenţie şi un subdomeniu din cadrul axei prioritare 1 (1.1 "subdomeniul Centre Urbane, 2.1, 3.1, 3.2, 3.4, 4.1, 4.3, 5.2, 5.1), ne-a spus doamna Miruna Vitcu, director al Direcţiei Resurse Umane şi Comunicare şi purtator de cuvânt al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest.
În cadrul domeniului major de intervenţie 4.2 s-a depăşit alocarea financiară urmând să se închidă posibilitatea de depunere a proiectelor: Domeniul 3.3 şi axa prioritară 1 (subdomeniul Poli de Creştere şi Poli de Dezvoltare Urbană - care au rămas deschise) au beneficiari specifici. Adică în cadrul DMI 3.3 poate aplica doar Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Vest, iar în cadrul Axei Prioritare 1 pot aplica doar Primăriile Timişoara, Deva şi Arad.
În cursul acestui an, în Regiunea Vest, au fost depuse şapte proiecte prin Regio - Programul Operaţional Regional. Valoarea totală a acestor proiecte este de 91,33 milioane lei (circa 21,5 milioane euro) iar valoarea finanţării nerambursabile solicitate este de 51,8 miloane lei.
În majoritatea lor, proiectele depuse în acest an spre finanţare s-au încadrat pe următoarele axe prioritare:
- Axa prioritara 1 "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere", Domeniul major de intervenţie 1.1 "Planuri integrate de dezvoltare urban":
- subdomeniul Poli de Dezvoltare Urbană (trei proiecte);
- subdomeniul Poli de Creştere (un proiect).
- Axa prioritară 4, Domeniul major de intervenţie 4.1 "Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală" (trei proiecte).