Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Investiţii bugetare mai mari în 2012

A.D. Finanţare /

Emil Boc, Prim-ministru

Emil Boc, Prim-ministru

Proiectul bugetului de stat pentru anul 2012 propune o majorare a cheltuielilor pentru investiţii finanţate de la buget sau din fondurile europene de la 35,4 miliarde lei în 2011, la 37,8 miliarde lei în 2012. Proiectul pleacă de la un deficit bugetar de 1,9% şi creştere economică de 2,1%, a declarat premierul Emil Boc.

În al doilea rând, este prevăzută acordarea unor garanţii de stat de 3,3 miliarde de euro. La aceste garanţii de stat se adăugă garanţiile care se dau prin fondurile de garantare şi contragarantare, garanţiile prin fondul de garantare a creditului pentru agricultori, precum şi garanţiile prin Exim Bank. "Toate aceste mecanisme de garanţii vor susţine în continuare investiţiile, locurile de muncă, vor susţine firmele pentru a avea acces la creditare", a spus domnul Boc.

În plus, capitalul social al Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) va fi majorat cu 250 milioane lei pentru a putea susţine locurile de muncă menţinute sau create în momentul de faţă.

Programul Prima Casă va continua şi în 2012: "Vor fi resurse, pentru întreg anul viitor din ceea ce noi am estimat cu privire la Programul Prima Casă", a dat asigurări domnul Aurel Şaramet, preşedintele FNGCIMM.

Guvernul va continua politica ajutoarelor de stat pe ce înseamnă ajutoare de minimis, sprijinirea prin ajutoare de stat a marilor investiţii care creează locuri de muncă sau aduc sume importante de bani în economie, a mai spus domnul Emil Boc.

Conform primelor estimări realizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), Produsul intern brut în trimestrul III din 2011 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,9% comparativ cu trimestrul precedent (date ajustate sezonier). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2010, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 4,4% pe seria brută şi cu 4,5% pe seria ajustată sezonier.

În primele trei trimestre din 2011 Produsul intern brut a crescut comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2010 cu 2,7%, pe serie brută şi cu 2,6% pe serie ajustată sezonier.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional