Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Camera de Comerţ şi Industrie Româno-GermanăInvestitorii germani nu renunţă la România în pofida crizei

F.A. Investiţii /

Declaraţiile domnului Marko Walde, directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană

Din perspectiva investitorilor germani, multe sectoare economice din România sunt interesante. Marko Walde, directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane ne-a declarat: "Pentru construcţiile de maşini şi utilaje, cât şi pentru domeniul electrotehnic România se impune ca o sursă de achiziţii. În domeniul IT este un centru de dezvoltare deja cunoscut şi apreciat. Şanse bune pentru investiţiile germane oferă şi domeniul construcţiilor de maşini şi avioane, comerţul, domeniul energetic, industria alimentară şi cea a ambalajelor. Şi în sectorul agricol există oportunităţi de afaceri interesante. De asemenea sunt vizate şi domeniile: mediu, tehnica epurării apelor uzate sau energii regenerabile".

Domnul Walde este încrezător în ceea ce priveşte evoluţia economică din acest an: "Ne aşteaptăm la o revenire a exporturilor şi a industriei româneşti. Totuşi, sectorul cel mai lovit de criză rămâne în continuare cel de construcţii". Cu toate acestea, domnia sa percepe şi o serie de factori de risc pentru România, precum politica fiscală şi o posibilă supraestimare în ceea ce priveşte revenirea economiei la nivel mondial.

Sunt posibile intrări noi în 2010

Principalul segment care va atrage în 2010 şi ulterior investiţii germane este industria auto. În acest an "Continental", producătorul de componente auto, intenţionează să-şi extindă capacitatea de producţie din România. Industria de componente auto va continua să se extindă, mai ales în vestul şi sud-vestul ţării, precizează domnul Walde. De asemenea, sunt discuţii pentru preluarea filialelor "Plus" de către retailerul german "Lidl". Tot în acest an "Deutsche Bank" ar putea deschide o filială operaţională în România, potrivit sursei citate.

Nici în 2009 nu a fost întreruptă activitatea investiţională germană din Româ-nia. Astfel, "Continental" a construit o clădire de birouri la Iaşi pentru divizia de inginerie "Siemens VDO". Tot în industria auto, producătorul de componente auto "Preh" a deschis o fabrică la Braşov. În domeniul producţiei de electrocasnice, "Miele" a inaugurat tot la Braşov o fabrică. Recent, producătorul de ciocolată "Wawi" a inaugurat o fabrică în Odoreu, judeţul Satu Mare, conform aceleiaşi surse.

Criza a afectat importanţi investitori din industria auto

Pe de altă parte, criza economică a afectat într-o anumită măsură şi investitorii germani care activează în România. În primul rând, în unele cazuri efectele crizei au dus la reduceri de personal, fiind afectate mai ales companiile din indus-tria de automobile şi cele din construcţii. În 2009 industria de componente auto s-a confruntat, pentru prima dată în 9 ani, cu o scădere a producţiei. Comenzile au început să se reducă încă de la sfârşitul lui 2008. "Draexlmaier", unul dintre cei mari actori de pe piaţă în acest domeniu, a renunţat la 2.000 de oameni. De asemenea, producătorul de cauciucuri "Continental" a stopat angajările. Tot în industria componentelor auto, "Ina Schaeffler" a estimat pentru 2009 o creştere zero, relatează directorul general al Camerei Româno- Germane.

Totodată, ca efect al crizei au scăzut exporturile Germaniei către România, de la aproape 7,5 miliarde de euro în perioada ianuarie - octombrie 2008, la mai puţin de 5,5 miliarde de euro în aceeaşi perioadă din 2009. "În ciuda evoluţiei negative din 2009, pe termen mediu ne aşteptăm la o creştere moderată, între 0,6 şi 2%", apreciază domnul Marko Walde.

"În viitorul apropiat interesul pentru România va creşte din nou"

Necesarul de investiţii în sectorul public, cum ar fi infrastructura, sănătatea şi educaţia, rămâne în continuare ridicat. "Investiţiile în România au scăzut semnificativ pe fondul crizei. Multe proiecte de investiţii care încă se derulează au fost însă planificate înainte de criză. Suntem convinşi că în viitorul apropiat interesul pentru România va creşte din nou", subliniază domnul Marko Walde.

Motivaţia investitorilor germani de a alege România se datorează şi unor aspecte legate de fiscalitate. Astfel, cota unică de impozitare de 16%, introdusă la începutul anului 2005, "a fost benefică atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru firme, fiind un argument pentru investitori de a veni în România. Produsele realizate în România de firmele germane sunt foarte bine primite pe multe pieţe internaţionale", atrage atenţia directorul general al Camerei Româno-Germane.

"Apartenenţa la Uniunea Europeană şi NATO constituie o garanţie pentru un climat economic şi politic stabil. Condiţiile economice, culturale şi competenţele ling-vistice uşurează integrarea investitorilor germani. Există forţă de muncă vorbitoare de limbă germană mai ales în Banat şi Transilvania. Aşezarea geografică şi economică în regiune reprezintă un alt criteriu. De asemenea, dimensiunea pieţei româneşti, cu cei peste 21 de milioane de locuitori, cât şi necesitatea de recuperare în multe domenii, sunt alte puncte atractive pentru investitori", explică domnul Walde.

Camera de Comerţ şi Industrie Româ-no-Germană susţine firmele româneşti în activităţile pe care acestea le des-făşoară în Germania. Domnul Marko Walde adaugă: "În acest scop am realizat în 2009 două cataloage de furnizori români din industria alimentară şi indus-tria textilelor şi a confecţiilor. Acest proiect va continua şi în 2010 cu alte branşe interesante, precum industria lemnului şi mobilei, chimie şi IT".

Camera este reprezentanţa oficială a "Messe Düsseldorf", "Spielwarenmesse" Nürnberg, "Deutsche Messe Hannover" şi "Messe Berlin". "În acest sens organizăm vizite şi participarea firmelor româ-neşti interesate la târguri şi expoziţii în Germania, precum , . De asemenea organizăm seminarii în vederea pregătirii prezenţei la aceste târguri a expozanţilor români", conchide domnul Marko Walde.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional