Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Canalizare : 130 milioane euro pentru proiectul Glina

F.A. Investiţii /

Canalizare : 130 milioane euro pentru proiectul Glina
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Fonduri de 130 de milioane de euro au fost aprobate recent de Comisia Europeană pentru proiectul de finalizare a staţiei de epurare a apelor uzate Glina, reabilitarea colectoarelor principale de canalizare şi a canalului colector de apă uzată Dâmboviţa. Costul total al investiţiei a fost estimat la peste 400 milioane de euro, din care mai mult de 258 milioane de euro în intervalul 2007 - 2013 şi peste 159 de milioane de euro în perioada de programare 2014 - 2020.

    Demararea lucrărilor pentru extinderea staţiei de epurare de la Glina ar putea avea loc curând, având în vedere că au fost deja soluţionate mai multe contestaţii depuse în cadrul procedurii de atribuire demarate de municipalitate în luna ianuarie 2013. De asemenea, în cursul lunii octombrie urmează să fie pronunţată soluţia la un proces intentat municipalităţii de către unul dintre ofertanţi.

    Faza a II-a de extindere a staţiei Glina va soluţiona problema apelor uzate

    Pentru ca staţia de epurare de la Glina să poată prelucra în totalitate apele uzate ale Bucureştiului, este nevoie de o nouă investiţie, incluzând în principal construirea Liniei II a staţiei de epurare (obţinându-se extinderea capacităţii de epurare la un debit de 12 mc/s, epurare completă), construirea unui incinerator pentru arderea nămolului rezultat în urma procesului tehnologic (aproximativ 400 t/zi), precum şi reabilitarea colectoarelor şi a Casetei de apă uzată de sub râul Dâmboviţa (n.r. în care se varsă canalizarea Bucureştiului). Faza a II-a include şase contracte de lucrări şi trei contracte de servicii.

    Finanţarea proiectului va fi asigurată în proporţie de 25% din bugetul local, iar cealaltă parte din fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu şi de la bugetul de stat.

    Desemnarea constructorului pentru extinderea staţiei a fost amânată de un proces în instanţă

    Primăria Municipiului Bucureşti a lansat în ianuarie 2013 o procedură de atribuire prin licitaţie restrânsă (n.r. derulată în două etape: calificare şi ofertare) pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de extindere a staţiei de epurare de la Glina cu treaptă de epurare biologică avansată şi construcţia incineratorului de nămol. Valoarea lucrărilor a fost estimată la 670 milioane lei, fără TVA, iar durata contractului a fost stabilită la 40 de luni de la atribuire.

    Printre ofertanţi s-au numărat Aktor (n.r. care a realizat în asociere cu Athena construcţia primei faze a staţiei de epurare Glina), asocierile Astaldi - Acciona Agua, Cobra Instalaciones y Servicios - Drace Infraestructuras - Urbaser - Tecnicas de Desalinizacion de Aguas, FCC Construccion - Aqualia Degremont, Construcţii Erbaşu - OTV International SASU - OTV SASU şi Passavant Roediger GMBH.

    Procedura de atribuire a fost însă suspendată ca urmare a mai multor contestaţii depuse de ofertanţi, dar care au fost respinse. Una dintre contestaţii a fost depusă în luna mai la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor de compania Aktor. Prin aceasta, s-a solicitat anularea parţială a raportului intermediar şi excluderea din procedură a asocierii Construcţii Erbaşu - OTV International SASU - OTV SASU. Deoarece contestaţia a fost respinsă ca tardivă, luna următoare, antreprenorul a intentat Primăriei Municipiului Bucureşti un proces în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti. Completul de judecată a desfiinţat decizia CNSC de respingere a contestaţiei şi a rejudecat contestaţia, dar a respins-o la rândul său ca neîntemeiată. Compania Aktor a făcut recurs, iar după mai multe amânări soluţia urma să fie pronunţată în cursul lunii octombrie, potrivit Portalului Instanţelor de Judecată.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional