Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Cererea din piaţa teraselor şi a foişoarelor - mai redusă cu 70% faţă de anul precedent

Amenajări /

Cererea din piaţa teraselor şi a foişoarelor - mai redusă cu 70% faţă de anul precedent

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Cererea din piaţa teraselor şi foişoarelor a scăzut cu aproximativ 70%, în acest an faţă de cel precedent, după cum ne-a spus Ionu Pîrvu, din partea companiai Foişoare ART Design. Conform domniei sale, această scădere vine pe fondul inflaţiei şi al dobânzilor foarte mari practicate de bănci.

    "Deocamdată, încercăm să înţelegem cum putem să ne adaptăm şi eventual să ne reorientăm pe alt domeniu sau ceva similar cu al nostru. Societatea noastră este pe pierdere până acum, dar sperăm ca până la sfârşitul anului să fim macar pe zero".

    Cererea cea mai mare provenea din Bucuresti şi din Ilfov, după cum ne-a spus acesta, însă acum aceasta a scăzut: "Majoritatea cererilor erau pentru terase, întrucât dezvoltatorii imobiliari nu prevedeau vilele cu terase, care cele mai multe erau construite pe direcţia de Sud si, din aceasta cauză, beneficiarii nu se puteau bucura de odihnă în aer liber pe timp de vară. Dacă nu se redresează piaţa, atunci nu vor mai fi perspective. Iniţial, am crezut că este concurenţă mare pe piaţă, dar nu este aşa. Avem colaboratori pe mai multe domenii şi toţi se plâng că piaţa este la pământ".

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional