Clădire de patrimoniu din Galaţi, readusă la viaţă cu fonduri europene
Investiţii / 11 noiembrie 2022
O clădire istorică din zona centrală a municipiului Galaţi, veche de 150 de ani, şi-a recăpătat farmecul, după ce a fost restaurată cu finanţare europeană. După inaugurare clădirea va deveni Casa Artelor şi va găzdui diverse manifestări culturale şi artistice.
Ionuţ Pucheanu, primarul muncipiului Galaţi, subliniază: "Putem spune că această clădire emblematică a renăscut după 150 de ani, şi-a redobândit strălucirea de altădată şi a fost redată comunităţii, după lucrările ample de restaurare pe care le-am derulat cu fonduri europene. Dacă până nu demult era o clădire pe lângă care îţi era teamă să şi treci, de astăzi s-a transformat într-o casă de care suntem mândri. Am avut grijă să păstrăm şi să restaurăm elementele de arhitectură care îi dau originalitate şi frumuseţe. Ţin să-i felicit pe toţi cei implicaţi în acest proiect de suflet pentru oraşul nostru, un simbol al patrimoniului nostru cultural".
La clădirea de patrimoniu, veche de 150 de ani, s-au executat lucrări ample ce au inclus consolidarea fundaţiilor şi a pereţilor, a suprastructurii, înlocuirea planşeelor de lemn, refacerea şarpantei şi înlocuirea învelitorii, refacerea luminatorului central, a instalaţiilor electrice, sanitare şi termice, cu asigurarea sistemelor de climatizare, siguranţă la foc şi antiefracţie, refacerea tencuielilor, înlocuirea pardoselii şi a tâmplăriei exterioare şi interioare, sistematizarea şi reamenajarea peisagistică exterioară - drumuri de acces, trotuare, parcare, reamenajare spaţii verzi, amenajarea unui parc cu fântână arteziană, refacerea elementelor decorative distruse - urnele decorative şi stema regală, realizată din compozit cu marmură de Ruşchiţa, de către sculptorul Ion Bolocan.
"Pentru acest obiectiv important, Primăria municipiului Galaţi a atras fonduri europene, iar valoarea totală a proiectului este de 11.167.046 lei cu TVA, din care valoarea totală eligibilă este de 9.597.016,49 lei. Lucrările au fost executate de către firma Rovis Lider SRL, având ca subcontractanţi Inaco Legal SRL, Helios Security SRL, Pro Acces Elevator, Stiloterm SRL şi Electrosistem, priectant fiind Arhidesign GS SRL", a anunţat Primăria Galaţi.
După inaugurare, Noua Casă a Artelor va găzdui diverse manifestări culturale şi artistice.
Reprezentanţii autorităţii au precizat: "Primăria municipiului Galaţi continua, astfel, programul de modernizare a zonei străzii Domnească, unde se vor derula multe alte proiecte importante pentru gălăţeni ce vor duce în cele din urmă la crearea unui ansamblu urban deosebit. Acesta include Teatrul Dramatic, care va fi renovat, modernizarea Piaţetei de la Biserica Greacă, amenajarea spaţiului din imediata apropiere a străzii Eroilor ce presupune şi crearea unei parcări subterane, reconfigurarea parcului unde se află Monumentul Eroilor Revoluţiei. Mai mult, deja a fost depus pentru finanţare în cadrul PNRR proiectul pentru reabilitarea Palatului Simion Gheorghiu. Deja a fost modernizată strada Domnească pe segmentul cuprins între strada Brăilei şi strada N. Gamulea (Biserica Greacă), dar şi Parcul Mihai Eminescu, Parcul de la Parfumul Teilor şi Piaţeta Florilor de Tei".
Scurt istoric al clădirii
Proiectată iniţial ca locuinţă, construcţia în stil eclectic, cu elemente plastic-decorative de origini neoclasiciste de origini franceze, a fost închiriată în perioada 1897-1906 pentru sediul Pârcălăbiei/Prefecturii judeţului Covurlui.
În lungul şir de proprietari se remarcă Evstratie Ivan Geshov, care provenea dintr-o familie puternică de bancheri şi negustori bulgari, iar la momenul moştenirii imobilului, era ministru de finanţe al Bulgariei.
Până în anul 1948, în imobil a funcţionat Comandamentul III Teritorial, iar din anul 1949, după finele celui de-Al Doilea Război Mondial, în imobil se instalează birourile Şantierului naţional "Gheorghe Gheorghiu-Dej".
În 1950, imobilul a fost naţionalizat şi transmis Întreprinderii de Locuinţe şi Localuri apoi a găzduit Casa Pionierilor. Din anii "70 ai secolului trecut, imobilul a aparţinut Întreprinderii de Gospodărie Locativă Galaţi, găzduind diverse instituţii de stat, asociaţii şi organizaţii sindicale.
După 1990, imobilul (corp principal şi anexă) a găzduit Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Libere şi alte instituţii şi asociaţii.