Cerinţele fundamentale aplicabile construcţiilor publice moderne, atât ale spaţiilor administrative, cât şi ale celor comerciale, impun ca implementarea viziunilor înnoitoare ale arhitecţilor să fie dublate de o serie de cerinţe privind funcţionalitatea acestor spaţii.
A doua cerinţă fundamentală stabilită de Regulamentul (UE) nr. 305/2011 se referă la securitatea la incendiu şi anume impune ca proiectarea şi execuţia construcţiei să fie astfel realizate încâz, în caz de incendiu, să asigure:
(a) stabilitatea elementelor portante ale construcţiei pe o perioadă determinată;
(b) limitarea apariţiei şi propagării focului şi a fumului în interiorul construcţiei;
(c) limitarea extinderii focului către construcţiile învecinate;
(d) facilitarea părăsirii construcţiei de către ocupanţi sau salvarea acestora prin alte mijloace;
(e) siguranţa echipelor de intervenţie."
Pentru o mai bună cunoaştere a corelării dintre aceste condiţii şi noile tehnologii de construcţii, Asociaţia Producătorilor de Materiale pentru Construcţii din România a organizat, pe 8 aprilie a.c, conferinţa cu tema "Pereţii înalţi din gips-carton rezistenţi la foc".
Principalele expuneri din cadrul conferinţei au constat în prezentarea testelor la foc efectuate pe pereţi de 3 h/6 m şi 3 h/7 m în laboratoare din Cehia şi Polonia, verificarea compartimentărilor din gips-carton potrivit prevederilor Capitolului 10 din Normativul P100-1/2013, consideratii teoretice si practice privind proiectarea, precum şi etapele verificării pe şantier a lucrărilor ascunse din procesul de realizare a pereţilor din gips-carton.
Printre lectori s-au numărat nume marcante din domeniu, precum prof. univ. dr. ing. Ioan Paul, prof. dr. ing. Radu Petrovici, arh. Dan Stanescu, dr. ing. Andrzej Borovy, reprezentatnt al laboratorului ITCB Polonia, arh. Horia Mihai Nicolescu, vicepresedinte al Asociatiei pentru Securitate la Incendiu.
Din partea autorităţilor, au răspuns invitaţiei noastre şi au susţinut o alocuţiune în deschidere Niculina Stelea, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Darian Cotescu, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi maior dr. ing. Ionel Puiu Golgojan, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Cu toţii au susţinut că securitatea la incendiu a construcţiilor este un element esenţial în viaţa noastră, de care, din păcate, devenim conştienţi abia după producerea dezastrelor.
De aceea, reprezentanţii autorităţilor au salutat organizarea unor evenimente pe tema securităţii la incendiu a construcţiilor, având în vedere că primele măsuri pentru a preveni o serie de evenimente nedorite trebuie să le ia autorităţile şi proiectanţii din domeniul construcţiilor.
La conferinţă au participat antreprenori, proiectanţi, experţi tehnici şi verificatori de proiecte atestaţi pentru cerinţa fundamentală "Securitatea la incendiu pentru construcţii" şi "Rezistenţa mecanică şi stabilitate", cadre didactice din învăţământul tehnic de specialitate, cercetători, reprezentanţi ai organismului naţional de acreditare şi a celui de standardizare, precum şi reprezentanţi ai mass-media de profil.
Având în vedere tematica conferinţei, cei prezenţi au ţinut şi un moment de reculegere, în memoria victimelor tragediei din clubul Colectiv.
La închiderea lucrărilor Claudiu Georgescu, preşedinte APMCR a declarat: "Scopul diseminării informaţiei, cu rol de semnal preventiv, în cadrul acestei conferinţe considerăm că a fost atins. Numărul de participanţi şi calificarea lor profesională de top ne îndreptăţesc să credem că viitoarele construcţii cu asemenea tip de pereţi vor fi mai sigure".
Bursa constructiilor, conferinta