Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 7 / 2024

Consiliul Judeţean Vâlcea a atras circa 80 milioane lei pentru modernizarea drumurilor

Investiţii /

Consiliul Judeţean Vâlcea a atras circa 80 milioane lei pentru modernizarea drumurilor
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Bugetul total de investiţii al Consiliului Judeţean Vâlcea pentru anul 2016 este de circa 44,5 milioane de lei, dintre care 1,8 milioane lei sunt alocate investiţiilor noi, 6,2 milioane lei pentru proiecte în derulare, iar alte 36,4 milioane de lei sunt destinate altor cheltuieli, după cum ne-au transmis oficialii CJ Vâlcea.

    Potrivit acestora, cele mai mari investiţii noi care vor fi derulate de Consiliul Judeţean în 2016 sunt cele două proiecte prioritare pentru finanţare, cofinanţate din Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, respectiv Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor şi reabilitarea sistemului de termoficare urbană în Râmnicu Vâlcea.

    Pe de o parte, realizarea sistemului de management integrat al deşeurilor presupune o investiţie de 32,8 milioane de euro, care cuprinde proiectarea şi construirea centrului de management al deşeurilor Roeşti şi realizarea staţiilor de sortare Brezoi şi Râureni (proiectare şi execuţie).

    Pe de altă parte, reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea, pentru perioada 2009- 2028, în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice, cu o valoare de 20 de milioane de euro, presupune şi proiectul de realizare a centralei electrice de cogenerare de înaltă eficienţă pe biomasă - "ECOCET Govora", care va fi cofinanţat din Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

    În ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, CJ Vâlcea a reuşit să atragă suma de 77,9 milioane de lei pentru reabilitarea şi modernizarea drumurilor, respectiv DJ 651 B Bălceşti - Goruneşti, (km 0 - km 12+500 m), DJ 677 Mădulari - Şuşani - limita judeţului Olt, km 000 - 23+850, jud. Vâlcea, DJ 648 Ioneşti - Olanu - limita judeţului Olt, km 0+000 - 8+900 şi construcţia a două poduri şi DJ 665 - limita judeţului Gorj - Mariţa - Izvorul Rece - Vaideeni - Horezu, km 53+650 - 69+169.

    180 de milioane lei pentru reţeaua de apă şi canalizare

    Pentru reţeaua de apă şi canalizare, Consiliul Judeţean Vâlcea a atras circa 180 de milioane de lei, aferente proiectelor "Extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea" şi "Realizarea ratei de conectare de 100% in Râmnicu Vâlcea inclusiv Ocnele Mari, Drăgăşani, Călimăneşti, Băile Olăneşti şi Băbeni".

    Cele mai mari proiecte de infrastructură din judeţul Vâlcea aflate în execuţie şi cofinanţate din fonduri europene sunt investiţiile derulate prin Programul Sectorial de Mediu 2007-2013, respectiv Programul Operaţional Regional 2007-2013.

    Astfel, prin POS Mediu se derulează proiectul de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea, cu o valoare de 122 de milioane de euro.

    În plus, oficialii CJ Vâlcea au demarat şi proiectul de reabilitare a sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2028, în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice, în valoare de 72 de milioane de euro. Alte 7,4 milioane de euro sunt destinate sistemului de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Vâlcea.

    Printre proiectele cofinanţate din POR 2007-2013, amintim reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea (17,33 milioane euro), reorganizarea şi amenajarea spaţiului public central din Municipiul Râmnicu Vâlcea (14,62 milioane euro), modernizare DJ 665 - limita judeţului Gorj - Mariţa - Izvorul Rece - Vaideeni - Horezu, km 53+650 - 69+169, jud. Vâlcea (12,13 milioane euro) sau extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti - Căciulata, investiţie în valoare de 8,5 milioane de euro.

    Totodată, Consiliul Judeţean Vâlcea a demarat şi proiecte precum pasajul denivelat suprateran de pe bulevardul Tudor Vladimirescu, din Râmnicu Vâlcea (7,61 milioane lei), modernizarea Bazei de Agrement Ostroveni în Râmnicu Vâlcea (7,1 milioane euro), modernizarea DJ 648 Ioneşti - Olanu - limita judeţului OLT, Km 0+000 - 8+900 şi construcţia a două poduri (6,48 milioane euro), modernizarea parcului Zăvoi în Râmnicu Vâlcea (5,61 milioane lei), reabilitarea podului peste râul Olt (4,8 milioane euro) sau reabilitarea termică a unor blocuri de locuinţe în Râmnicu Vâlcea prin lucrări de circa 3 milioane de euro.

    Pentru investiţiile din 2016, Consiliul Judeţean Vâlcea are ca surse de finanţare bugetul local, bugetul de stat, precum şi Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul de Coeziune.

    "În vederea accesării cât mai eficiente a fondurilor europene, în perioada 2014-2020, s-a avut în vedere pregătirea unui portofoliu de proiecte bazat pe necesităţile comunitare ale judeţului şi adaptarea acestuia la oportunităţile de finanţare, precum şi pregătirea documentaţiilor necesare (studii de prefezabilitate, studii de fezabilitate, studii conexe etc.), aferente accesării fondurilor europene, înainte de aprobarea şi publicarea ghidurilor solicitantului din cadrul programelor operaţionale care finanţează activităţile eligibile prevăzute în fiecare proiect", ne-au transmis oficialii Consiliului Judeţean.

    Potrivit acestora, cele mai importante proiecte din portofoliul CJ Vâlcea pentru perioada 2014-2020 sunt următoarele: Sistem de Management Integrat al Deşeurilor (proiectarea şi construirea centrului de management al deşeurilor Roeşti; realizarea staţiilor de sortare Brezoi şi Râureni - proiectare şi execuţie); reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice - faza II; consolidarea, supraetajarea şi reabilitarea termică a Palatului Administrativ al CJ Vâlcea; modernizare DJ 678 limita jud. Olt - Drăgoeşti - Casa Veche - Drăgioiu - Galicea - Brătia - Cremenari - Bercioiu - Ruda - Bârseşti - Barza - Budeşti (DN7-E81), km 2+190-42+560; DJ 703G Jiblea - Sălătrucel - Berislăveşti - Limita jud. Argeş, km 2+200-15+800, jud. Vâlcea; modernizare DJ 678A DN 64 (Tătărani) - Bratia Vale - Cocoru - Dealu Mare - Predeşti - Corbii din Vale - Popeşti - Ginerica - Limita Jud. Argeş, km 0+000-25+290; dezvoltarea structurilor de agrement la Memorialul "Nicolae Bălcescu"; dezvoltarea infrastructurii de agrement în staţiunea turistică Voineasa (Adventure Park; dezvoltarea integrată a zonei montane Voineasa - Vaideeni - Malaia - Obârşia Lotrului - Vidra - Transalpina - Petrimanu; modernizarea şi extinderea ambulatoriului şi Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea; consolidarea şi reabilitarea termică a instituţiilor de asistenţă socială din subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea; dezvoltarea serviciilor publice în judeţul Vâlcea.

    În ceea ce priveşte atragerea investitorilor, oficialii CJ Vâlcea au în vedere dezvoltarea şi promovarea unui sistem de transport durabil la nivel judeţean, precum şi consolidarea capacităţii administrative publice.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Proiecte

    Amenajări

    Materiale

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Internaţional