Anul 2013 nu ofera deocamdata premise optimiste pentru constructori. Bugetul de stat a fost, pe de o parte, aprobat cu mare intarziere, iar, pe de alta parte, nu sustine investitiile in proiecte de constructii. "Un buget fara investitii publice in Romania nu va putea scoate tara din colaps economic! Noi nu vrem subventii, ci sa fie finantate investitiile de interes national, iar noi sa ne jucam rolul pentru care ne-am pregatit!", a declarat Laurentiu Ploceanu, presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO).
In opinia sa, anul 2012 a reprezentat "un esec din perspectiva stoparii declinului in constructii". Chiar daca raportat la leu, valoarea productiei realizate in constructii a inregistra o usoara crestere in 2012 fata de anul precedent, de la 39,6 miliarde lei, la 41,7 miliarde lei, raportat la euro piata a stagnat in jurul valorii de 9,3 miliarde euro. Primul semestru din 2012 a debutat sub auspicii bune, insa cresterea a fost compromisa in semestrul al doilea, apreciaza reprezentantul ARACO.
Impulsionate de evolutia din primul semestru, companiile de constructii au facut angajari, personalul activ in sectorul de profil crescand cu aproape 10% fata de 2011, pana la aproximativ 340.000. In prezent, in lipsa investitiilor publice si datorita indatorarii excesive a companiilor, In 2013 numarul total de angajati din constructii s-ar putea diminua cu aproape o treime.
Nu in ultimul rand, autoritatile publice centrale si locale au restante de plata catre constructori in valoare de 1,3 miliarde de euro, suma la care se adauga contravaloarea lucrarilor efectuate, dar nefacturate de antreprenori pentru a evita achitarea TVA la facturare.
Deopotriva, in 2012 nu au fost demarate proiecte prin parteneriat public-privat, iar investitiile straine directe au scazut dramatic, pana la aproximativ un miliard de euro.
Din toate aceste motive, in 2012 au fost numeroase cazurile de insolventa si faliment in randul companiilor de constructii.
"Un nou esec in 2013 va afecta pe termen lung competitivitatea societatilor din constructii" apreciaza domnul Plosceanu.
Lipsa investitilor publice va produce efecte nefaste atat pentru constructori, cat si pentru producatorii de materiale de constructii, proiectanti, furnizori de utilaje etc.
Constructorii sunt de asemenea nemultumiti de lipsa unei "competitii reale" pe piata constructiilor prin promovarea de catre autoritatile contractante a unor caiete de sarcini cu dedicatie, dar si de utilizarea criteriului de selectie "pretul cel mai scazut", care incurajeaza preturile de "dumping" si compromite calitatea, argumenteaza domnul Plosceanu.