Dezvoltarea aeroportului Sibiu impune stabilirea unor parteneriate public-private
F.A. Investiţii / 01 octombrie 2012
Proiecte ambiţioase se află pe agenda Consiliului Judeţean Sibiu pentru următorii patru ani. Mai multe investiţii, care ar urma să fie realizate prin parteneriat public-privat, vizează Aeroportul Sibiu. Acestea au în vedere dezvoltarea aeroportului pentru transport mărfuri tip Cargo şi crearea unui centru expoziţional, ne-a explicat Nicolae Neagu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.
De asemenea, Spitalul Clinic Judeţean ar urma să beneficieze de noi lucrări de modernizare, extindere şi dotare.
Pentru sprijinirea dezvoltării economice a judeţului, CJ Sibiu speră să poată moderniza şi reabilita toate drumurile judeţene şi comunale în următorii cinci ani şi să reuşească să atragă investiţii în spaţii industriale/logistice.
Două mari investiţii în infrastructura rutieră se apropie de finalizare
O multitudine de proiecte de reabilitare şi modernizare drumuri se află deja în implementare în judeţul Sibiu.
Proiectul de modernizare a DJ105 G (Sadu-Râul Sadului - Sădurel km 21+250-41+425) aflat în execuţie presupune reabilitarea a 20+175 km de drum judeţean, construirea a 31 de podeţe şi reabilitarea a cinci poduri. Valoarea totală a investiţiei depăşeşte 45 milioane lei.
Lucrările se află deja într-un stadiu avansat de execuţie. Antreprenorul, asocierea SC Geiger Transilvania SRL-SC Contram SA, a realizat 70% din lucrări, proiectul urmând să fie încheiat potrivit graficului la data de 4 iunie 2013.
Lucrări de modernizare a Ambulatoriului nr.1 al Spitalului Clinic Judetean Sibiu
Îmbunătăţirea infrastructurii de sănătate reprezintă, de asemenea, o prioritate pentru Consiliul Judeţean Sibiu.
Lucrările de reabilitare, modernizare, dezvoltare şi echipare a Ambulatoriului nr.1 al Spitalului Clinic Judeţean Sibiu sunt în curs de desfăşurare. Asocierea SC Sinecon SRL - SC Polisano SA a finalizat 34% din proiectul în valoare de 6,36 milioane lei. Investiţiile cuprind consolidarea, reabilitarea şi reamenajarea clădirii Ambulatoriului nr. 1, având o suprafaţă utilă existentă de 1643 mp, împărţită pe patru nivele (demisol, parter şi două etaje). Totodată, va fi realizată o mansardă în clădirea ambulatoriului cu o suprafaţă de 428 mp, unde vor funcţiona 12 cabinete noi.
Investiţii pentru îmbunătăţirea infrastructurii sociale la Turnu Roşu
Pe partea de servicii sociale Consiliul Judeţean Sibiu derulează proiectul de reabilitare şi modernizare a Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Turnu Roşu.
Lucrările sunt executate de SC Electro Vâlcea SRL şi prevăd compartimentarea podului existent în vederea realizării unor spaţii de cazare pentru copii cu deficienţe mintale şi asociate (10 garsoniere). Totodată, se vor realiza reparaţii capitale la nivelul finisajelor, se vor înlocui instalaţiile interioare electrice, termice şi sanitare şi se va realiza branşamentul la reţeaua de canalizare stradală. Proiectul prevede şi amenajarea unui spaţiu verde/loc de joacă pentru copii şi modernizarea/reabilitarea clădirii corp anexă pentru realizarea unui club şcolar. Bugetul proiectului este de 3,4 milioane lei. Termenul pentru finalizarea lucrărilor este martie 2013.
Depozitele neconforme de la Remetea, Avrig, Agnita, Cisnadie, Tălmaciu vor fi închise
Consiliul Judeţean Sibiu a demarat de asemenea implementarea proiectul de realizare a sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţul Sibiu. Proiectul se află la început fiind finalizate doar 5% din lucrări.
Valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 93,84 milioane lei, antreprenorul desemnat fiind societatea Confort.
Obiectivele investiţiei sunt în primul rând închiderea depozitelor neconforme Remetea, Avrig, Agnita, Cisnadie, Tălmaciu. Acestea vor fi înlocuite de staţii de sortare şi compostare. La Şura Mică va fi construită o staţie de sortare cu o capacitate de 20.000 t/an şi o staţie de compostare cu o capacitate de 15.000 t/an. Totodată o staţie de compostare cu o capacitate de 7.000 t/an va fi construită la Târnava. Proiectul include achiziţia echipamentelor de precolectare a deşeurilor. Antreprenorul proiectului este societatea Confort, termenul limită pentru finalizare fiind 24 august 2013.