Două stadioane în loc de unul, la Piteşti
Investiţii / 14 mai 2021
Oraşul Piteşti intră în febra construirii de stadioane moderne, care a cuprins mai multe zone din ţară. Noutatea în oraşul din judeţul Argeş o reprezintă faptul că pe amplasamentul actualului stadion vor apărea două arene, cu destinaţii sportive diferite. Un stadion de fotbal la standarde UEFA cu 15.000 de locuri şi unul de atletism omologat pentru competiţii internaţionale vor fi construite la Piteşti, prin Compania Naţională de Investiţii, în locul actualului stadion "Nicolae Dobrin" din cartierul Trivale, au anunţat, luna trecută, reprezentanţii administraţiei locale.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Piteşti, pe viitorul stadion de fotbal "Nicolae Dobrin", încadrat în categoria UEFA 4, se vor putea desfăşura inclusiv meciuri internaţionale. Suprafaţa terenului de joc va fi mixtă, va avea sistem de iluminare a faţadei prin tehnologie LED, un muzeu al clubului cu spaţiu pentru trofee şi un magazin de prezentare al FC Argeş: "Printre dotări se vor regăsi: sală de forţă de minimum 500 mp, două săli pentru saună, sală de recuperare, cabinet medical, cabinet antidoping, tribune cu locuri individuale structurate pe sectoare şi inele, locuri pentru spectatorii cu handicap locomotor şi însoţitorii acestora, foaier de primire cu garderobe şi puncte comerciale, sală de antrenament multifuncţională, spaţii dedicate mass-media, loje destinate VIP, spaţii de alimentaţie publică, săli de conferinţă, birouri". Conform autorităţilor locale, în apropiere va fi construit stadionul nou de atletism, omologat pentru competiţii internaţionale, care va fi dotat cu instalaţie de nocturnă, echipament de pistă ultramodern, pistă de alergare standard, tribune pentru spectatori parţial acoperite, vestiare cu grupuri sanitare şi duş, spaţiu de depozitare şi birouri. De asemenea, pe lângă stadionul de atletism, în exteriorul stadionului de fotbal se va realiza încă o pistă de încălzire pentru sportivii care iau parte la competiţii: "Dacă în acest moment, în municipiul Piteşti, sunt în desfăşurare lucrările de construcţie la obiectivul de investiţii "Sală polivalentă" pentru competiţii de handbal, baschet, tenis de masă, tenis de câmp, box şi lupte, investiţie finanţată de Compania Naţională de Investiţii, nici fotbalul şi atletismul nu vor fi lăsate să se desfăşoare în condiţii mediocre. (...) Prin realizarea acestor proiecte majore de infrastructură pentru sportul argeşean, oraşul nostru s-ar impune precum un centru important pentru desfăşurarea activităţilor sportive din imediata zonă a capitalei României". Primul pas pentru realizarea acestor obiective a fost făcut, dar drumul este lung pânp la realizarea acestora.