Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

"EUROPORT" CLUJCalea Baciului va fi transformată într-un orăşel cu 3.000 de locuinţe

F.A. Investiţii /

Complex de apartamente pe Calea Baciului

Complex de apartamente pe Calea Baciului

Cel mai ieftin apartament 30.000 de euro cu TVA inclus

Una dintre cele mai mari dezvoltări rezidenţiale din Cluj-Napoca este complexul de apartamente "Calea Baciului", din vestul oraşului. Pe 20.000 mp de teren erau în execuţie, la finele lunii august, trei blocuri dispuse pe demisol, parter şi şase etaje.

Septimiu Panait, director în cadrul "Europort", compania desemnată să se ocupe de administrarea şi managementul proiectului, ne-a declarat că, în total, vor fi amenajate 334 de apartamente. Domnia sa ne-a explicat: "Acest cartier este, de fapt, etapa a II-a a unei dezvoltări mai ample. Primele blocuri cu un total de aproape 200 de apartamente sunt deja funcţionale în zonă, iar în acest an mai lansăm la vânzare un complex de 250 de apartamente. Acesta va fi gata anul viitor".

Potrivit reprezentantului "Europort", aceste dezvoltări aparţin unui grup de persoane fizice, deţinătoare a unor ample suprafeţe de teren din zonă. Investitorii s-au asociat şi vor mai construi, pe lângă cele trei ansambluri menţionate, o dezvoltare de 1.400 de apartamente. Aceste locuinţe vor fi dispuse în blocuri de opt - nouă etaje şi vor fi lansate la vânzare şi construite în două etape.

Astfel, Calea Baciului va deveni un mini-orăşel cu 2.000 - 3.000 de locuinţe (inclusiv cele dezvoltate în anii trecuţi), cu o valoare investiţională de circa 200 de milioane de euro. Finanţarea va fi asigurată atât de investitorii persoane fizice, cât şi dintr-o linie de credit. "Europort" se ocupă de managementul şi administrarea tuturor acestor proiecte.

Septimiu Panait ne-a mai spus că investitorii au mai solicitat autorizarea, în zona centrală a Clujului, a construcţiei unui turn cu 18 etaje pentru birouri, spaţii comerciale şi apartamente. Un alt proiect similar presupune ridicarea, în Piaţa Abatorului din Cluj, a două blocuri turn. Aceste proiecte se aflau, la finele lunii august, în stadiu incipient de dezvoltare.

Cel mai ieftin apartament - 30.000 de euro cu TVA inclus

Locuinţele din ansamblul Calea Baciului sunt apartamente cu două şi trei camere şi apartamente cu o cameră tip studio. Septimiu Panait ne-a precizat că suprafeţele construite ale locuinţelor variază între 58 şi 96 mp.

Pe o piaţă locală în care tranzacţiile cu locuinţe vechi şi noi au stagnat în special în vara acestui an, "Europort" a reuşit să vândă, până la finele lunii august, peste o treime din cele 334 de apartamente.

Domnul Panait susţine că succesul proiectului este asigurat de preţurile de vânzare extrem de atractive, calitatea cons-trucţiilor, locaţia şi conceptul întregului cartier. Astfel pentru un studio de 33 mp utili, finisat "la cheie", preţul de vânzare este de 30.000 de euro, inclusiv TVA. Un apartament cu două camere de 45 mp utili este vândut, în aceleaşi condiţii, cu 44.000 de euro, iar unul cu trei camere de 67 mp utili costă 70.000 de euro.

Proiectul oferă toate facilităţile necesare unui complex modern: locuri de parcare supraterane pentru fiecare apartament, spaţii de joacă pentru copii, spaţii verzi, dar şi multe spaţii comerciale şi de servicii (magazine, bănci, cabinete stomatologice, săli de fitness, café - baruri şi restaurante, etc).

500 de apartamente vor fi finalizate în acest an

Potrivit lui Septimiu Panait, întreaga suprafaţă pe care vor fi dezvoltate toate locuinţele proiectate măsoară 52 de hectare. Până la sfârşitul lui 2008, vor fi terminate 520 de locuinţe situate în cinci imobile. Valoarea investiţiilor derulate de "Europort" în acest an este de circa 100 de milioane de euro (inclusiv etapa a III-a aflată în execuţie cu 250 de apartamente).

Compania "Europort" este prezentă pe piaţa clujeană din anul 2006, perioadă în care a dezvoltat o serie de proiecte rezidenţiale. Proprietarul companiei este Radu Căciulă, iar co-finanţator este Nicolae Badiu, acţionar în cadrul "Arcada Group" şi acţionarul majoritar al companiei "CBC Development", care a demarat proiectul "Global Plaza". Execuţia primelor blocuri din Calea Baciului a început în urmă cu doi ani.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Companii

Internaţional