Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2024

Fonduri europene - POS MediuSibiu: Contract de 10,6 milioane pentru asistenţă tehnică şi supervizarea lucrărilor

F.A. Investiţii /

Sibiu: Contract de 10,6 milioane pentru asistenţă tehnică şi supervizarea lucrărilor

Consiliul Judeţean Sibiu a început lansarea procedurilor de achiziţie pentru atribuirea contractelor din cadrul proiectului "Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide în judeţul Sibiu".

Proiectul cuprinde contracte de asis­tenţă tehnică, execuţie lucrări şi furnizare echipamente. Perioada de implementare este de 39 de luni de la data semnării contractului de finanţare, 25 mai 2010. Valoarea totală a proiectului se ridică la 93,84 milioane lei, din care grantul acordat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu şi de la bugetul de stat totalizează suma de 81,36 milioane lei.

Primul anunţ de participare la licitaţie a fost lansat în 19 august 2010 în vederea atribuirii contractului de "Asistenţa tehnică şi supervizarea lucrărilor de construcţii în sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu", potrivit doamnei Maria Monica Dăncăneţ, Responsabil UIP în cadrul Consiliului Judeţean Sibiu. Data limită pentru depunerea ofertelor a fost 27 septembrie 2010, iar pe 27 octombrie ofertanţii urmează să fie informaţi cu privire la rezultatul procedurii. Contractul va fi semnat în noiembrie, dacă nu vor fi contestaţii.

Valoarea estimativă a contractului este de 10,6 milioane lei fără TVA şi prevede asigurarea serviciilor de asistenţă tehnică pentru Unitatea de Implementare a Proiectului din cadrul Consiliului Judeţean Sibiu, supervizarea lucrărilor de construcţii, sprijin în procesul de achiziţii asistenţă tehnică pentru dezvoltarea şi implementarea strategiei de informare şi conştientizare a publicului referitoare la gestionarea deşeurilor municipale.

Asistenţa tehnică până la semnarea contractului de finanţare a fost asigurată de SC "InterDevelopment" din Bucureşti. De asemenea, firma asigură asistenţa pe decursul derulării procedurilor de achiziţie pentru primul contract din cadrul proiectului, contractul "Asistenţa tehnică şi supervizarea lucrărilor de construcţii în sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu". După atribuirea acestui contract asistenţa tehnică pentru atribuirea celorlalte contracte va fi asigurată de firma câştigătoare.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Legea

Internaţional