Dupa patru ani de contestatii, incep lucrarile la monumentul istoric Casa Cesianu.
Investitia de la Casa Cesianu se va ridica la suma de 5,23 milioane lei. Contractul a fost atribuit la inceputul acestei luni companiei Aedificia Carpati.
Aedificia Carpati executa in prezent lucrarile de la Teatrul National din Piata Universitatii si de la Hanul Gabroveni din Centrul Vechi. Compania a fost totodata executantul lucrarilor de la Biblioteca Nationala a Romaniei.
In legatura cu executantul lucrarilor primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat:
"Am incredere in cei care au castigat pentru ca au facut dovada faptului ca stiu sa restaureze ceea ce este de restaurat."
Va urma demararea lucrarilor la Vila Minovici si la Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf lucrarile de izolare vor incepe dupa 1 decembrie pentru a nu afecta festivitatile organizate cu ocazia Zilei Nationale.
Primaria Bucuresti a demarat totodata discutiile cu proprietarii din Centrul Vechi pentru reabilitarea cladirilor. Cei care vor dori vor putea sa stabileasca un parteneriat public-privat in vederea consolidarii, amenajarii interioarelor, refacerii fatadelor.