Consiliul Judeţean Caraş-Severin va finaliza în acest an două proiecte de modernizare şi construcţie cămine bătrâni, prin care vor fi create 110 de locuri noi de cazare în astfel de structuri.
Finanţarea lucrărilor este asigurată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prin Fondul Naţional de Solidaritate, ne-a informat domnul Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
Astfel, proiectul "Modernizarea Căminului pentru Persoane Vârstnice Sacu" se ridică la valoarea de 2,7 milioane lei şi presupune atât aducerea clădirii existente la standarde europene, cât şi construirea unui nou corp de clădire. Lucrările de construcţie sunt realizate de societatea SC "3 BBB Bujorelis" SRL în asociaţie cu SC "Tehnocer" SRL.
De asemenea, Consiliul Judeţean Caraş-Severin va investi 3,8 milioane lei în construcţia, reparaţia şi amenajarea Căminului pentru Persoane Vârstnice "Sfinţii Constantin şi Elena". Lucrările de construcţie au fost încredinţate societăţii SC "Proiect M&M".
Pentru nici unul dintre cele două proiecte nu au fost organizate licitaţii, contractele de execuţie fiind atribuite în urma unor cereri de oferte.
Consiliul Judeţean are în vedere şi alte proiecte de asistenţă socială. Doar în anul 2010 au fost depuse spre finanţare la Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale dosarele pentru cinci obiective de investiţii, ce se află în prezent în curs de evaluare:
- "Reabilitare, modernizare, realizarea facilităţilor de acces pentru persoanele cu handicap şi dotarea Complexului de servicii Sociale "Sfânta Maria Reşiţa", în valoare totală de 901.320 lei;
- "Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Centrului de plasament Zăgujeni", ce va presupune o investiţie de 1,5 milioane lei;
- "Reabilitare, reamenajare, reparaţii clădire la Centrul de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost din Caransebeş", care va necesita o finanţare totală de 1,48 milioane lei;
- "Reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea Complexului de Servicii Sociale Reşiţa", ce presupune costuri de 2,8 milioane lei;
- "Reabilitarea, modernizarea, realizarea facilităţilor de acces pentru persoanele cu handicap şi dotarea Complexului de Servicii Sociale "Bunavestire" din Caransebeş", pentru implementarea căruia vor fi necesare nu mai puţin de 10,55 milioane lei.
Totodată, Consiliul Judeţean Caraş-Severin încearcă să obţină finanţare europeană pentru un alt proiect cu caracter social, ne-a precizat domnul domnul Sorin Frunzăverde. Proiectul "Reabilitarea şi modernizarea Centrului de Plasament Zăgujeni" a fost depus spre finanţare prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 3 "Îmbunătăţirea infrastructurii sociale", Domeniul de intervenţie 3.2 "Reabilitarea /modernizarea/ dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale". Proiectul a fost deja declarat eligibil şi se află în aşteptarea fondurilor. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 3 milioane lei.