Ministerul Dezvoltării RegionaleProiecte de peste 1,5 miliarde lei pentru restaurarea monumentelor istorice
F.A. Investiţii / 01 septembrie 2013
Sunt în curs de elaborare programele pentru perioada de finanţare 2014-2020
Una dintre principalele surse de finanţare pentru restaurarea clădirilor de patrimoniu în ultimii ani a fost reprezentată de fondurile europene nerambursabile.
La sfârşitul lunii iulie 2013 pentru domeniul major de intervenţie 5.1 din Programul Operaţional Regional, dedicat restaurării, protecţiei şi conservării monumentelor istorice, erau contractate 76 de proiecte a căror valoare totală era de 1,58 miliarde de lei, ceea ce reprezenta 97,57% din alocarea financiară.
De asemenea, pentru domeniul major de intervenţie 5.2, dedicat infrastructurii de turism, erau contractate 111 proiecte a căror valoare totală se ridica la aproape 2,45 miliarde lei, reprezentând 90,53% din alocarea financiară, potrivit datelor Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, coordonatorul POR.
În ceea ce priveşte nivelul plăţilor efectuate către beneficiari, acesta ajunsese la finele lunii iulie la 490 milioane lei pentru domeniul major de intervenţie 5.1, respectiv 385 milioane lei pentru domeniul 5.2.
Pentru ambele domenii de intervenţie, existau proiecte în lista de rezervă care ar putea fi contractate în măsura în care se vor suplimenta fondurile alocate, sau se vor realiza economii în cadrul proiectelor aflate în implementare şi a celor finalizate, au precizat reprezentanţii MDRAP.
De altfel, numărul proiectelor depuse şi sumele solicitate sunt considerabil mai mari decât ceea ce s-a contractat. Astfel, au fost depuse 179 de proiecte pe domeniul 5.1 (cu o valoare totală de peste 3 miliarde de lei), respectiv 342 de proiecte pe domeniul 5.2 (în valoare de aproape 6,58 miliarde lei).
Principala dificultate a solicitanţilor în contractarea proiectelor propuse spre finanţare pentru aceste domenii a constat în probarea dreptului de proprietate asupra obiectivelor care urmau să suporte intervenţii prin proiect, potrivit reprezentaţilor Ministerului.
Sunt în curs de elaborare programele pentru perioada de finanţare 2014-2020
În contextul în care actuala perioadă de finanţare cu fonduri europene se apropie de sfârşit, Ministerul Fondurilor Europene (MFE), coordonatorul implementării fondurilor comunitare în România, a lansat procesul de elaborare a documentelor de programare aferente perioadei 2014 - 2020. Astfel, a fost constituită o serie de structuri parteneriale cu rol consultativ, atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional, având ca principal rol identificarea şi prioritizarea investiţiilor la nivel sectorial şi regional în perioada 2014 - 2020.
După ce în aprilie 2013 Guvernul a adoptat un Memorandum privind aprobarea programelor operaţionale aferente fondurilor europene structurale şi de investiţii şi a structurii instituţionale de implementare pentru perioada 2014 - 2020, în luna august era în desfăşurare procesul naţional de elaborare a documentelor pentru stabilirea programelor operaţionale şi detalierea tipurilor de intervenţii.
În contextul în care sprijinirea dezvoltării turismului nu a fost identificată ca o prioritate distinctă de finanţare în documentele europene, MDRAP împreună cu MFE "întreprind toate demersurile necesare pentru fundamentarea finanţării infrastructurii de turism în perioada 2014 - 2020", au menţionat reprezentanţii MDRAP.