Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Programul Naţional de Dezvoltare LocalăNoi oportunităţi de reluare a vechilor proiecte

F.A. Investiţii /

Noi oportunităţi de reluare a vechilor proiecte
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    În scopul implementării unei strategii coerente de dezvoltare a infrastructurii locale, a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 privind implementarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală, sub coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

    Acest nou program unifică toate programele care vizează dezvoltarea infrastructurii locale promovate în anii anteriori (n.r. HG 577/1997, OG 7/2006, OG 40/2006). Toate obiectivele de investiţii dezvoltate anterior prin aceste programe de dezvoltare locală vor fi cuprinse în noul program. De asemenea, vor putea fi începute şi investiţii noi.

    Potrivit reprezentanţilor MDRAP, pentru 2013 bugetul programului este de 450 milioane de lei, cu finanţare din bugetul de stat.

    Programul cuprinde trei sub­programe: "Modernizarea satului românesc"; "Regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor" şi "Infra­structură la nivel judeţean".

    Obiectivele de investiţii care pot obţine finanţare în cadrul Programului trebuie să vizeze: realizarea / extinderea / reabilitarea / modernizarea sistemelor de alimentare cu apă şi a staţiilor de tratare a apei, a unităţilor de învăţământ preuniversitar, a unităţilor sanitare din mediul rural, a unor obiective culturale de interes local, a bazelor sportive; a pieţelor publice, comerciale, târguri, oboare; reabilitarea / modernizarea drumurilor judeţene şi a drumurilor de interes local; realizarea / modernizarea / reabilitarea de poduri, podeţe sau punţi pietonale; realizarea / extinderea / modernizarea de platforme de gunoi.

    Spre sfârşitul lunii mai, listele de investiţii erau în fază avansată de elaborare, urmând ca, după analizarea acestora de către autorităţile publice locale şi în urma propunerilor făcute de acestea, să fie aprobate de către MDRAP listele finale cu obiectivele de investiţii care se finanţează în anul 2013 în cadrul Programului, în limita fondurilor aprobate.

    După aprobarea acestei liste, se vor încheia contractele de finanţare cu beneficiarii, urmând a se efectua plăţile, au precizat oficialii MDRAP.

    Pentru repartizarea echilibrată a fondurilor de la bugetul de stat pe judeţe, se folosesc următoarele criterii: criteriul folosirii eficiente a fondurilor acordate bugetelor locale pentru finanţarea obiectivelor incluse in Program; criterii demografice şi criteriul organizării administrativ-teritoriale a judeţelor; criteriul capacităţii financiare a unităţilor administrativ-teritoriale.

    De asemenea, având în vedere că nu există suficiente fonduri în bugetul de stat pentru finalizarea tuturor acestor investiţii, s-a considerat deosebit de importantă stabilirea unor criterii de prioritizare a obiectivelor de investiţii, în cadrul fiecărui judeţ. Scopul este de a asigura o strategie pe termen mediu privind dezvoltarea locală şi a încuraja investiţii complementare (care se conectează cu investiţii finanţate din fonduri europene şi de la bugetul de stat puse deja în funcţiune), investiţii care se adresează cu precădere problemelor întâmpinate de co­munităţile sărace şi marginalizate şi investiţii cu un impact local şi regional cât mai important. Pentru repartizarea echilibrată a fondurilor pe obiective de investiţii se iau în considerare: ve­chimea proiectului, restul de executat, populaţia deservită, cuantumul cofinanţării beneficiarilor, precum şi criterii specifice la nivel de judeţ etc.

    Procedural, pentru obiective de investiţii în continuare, beneficiarii (n.r. autorităţile publice locale) transmit, prin intermediul consiliilor judeţene, către MDRAP documente care să prezinte situaţia la zi a fiecărui obiectiv de investiţii (stadiul fizic realizat, valoarea contractului, sumele necesare pentru finalizare, termen PIF etc.). Pentru obiectivele de investiţii noi, beneficiarii vor transmite către Minister, tot prin intermediul consiliilor judeţene, documentaţiile tehnico- economice, care urmează să fie supuse avizării Consiliului tehnico-economic al MDRAP.

    La sfârşitul lunii mai, era în curs o analiză la nivelul Direcţiei Generale Infrastructură a MDRAP, în vederea identificării unor obiective de investiţii din cele aflate doar la stadiul de documentaţii tehnico-economice elaborate, ce pot fi finanţate din fonduri europene in următoarea perioadă de finanţare (2014-2020).

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional