Prima etapa a ambiţiosului proiect "Silver Mountain" din Poiana Braşov urmează să fie finalizată la sfârşitul acestui an - începutul anului viitor. Această primă etapă presupune construirea a patru blocuri, ce au în total circa 200 de apartamente, cu o suprafaţă totală construită de 50.000 mp. De asemenea, prima etapă include şi finalizarea unui imobil cu spaţii comerciale şi spaţii destinate activităţilor de divertisment de circa 3.000 mp.
Antreprenorul general al acestei etape este "Concefa" Sibiu, proiectantul fiind firma de arhitectură "West Group Arhitecture".
Dezvoltatorul INR Management Real Estate a încetinit o perioadă lucrările din cauza unor probleme legate de finanţare. "Procesul de acordare a unei finanţări s-a complicat foarte tare, este mult mai laborios, şi a impus un volum de muncă şi de timp extrem de mari, s-a mers cu verificări în detaliu până la fiecare euro", ne-a declarat doamna Anca Rusu, director financiar al INR Management Real Estate.
Dar, în principiu, această perioadă a dat dezvoltatorului răgazul să ridice standardul proiectului, îmbunătăţind calitatea şi designul interior. "Putem vorbi mai degrabă de o reaşezare a fazelor proiectului. Iniţial era gândit mai accelerat, iar acum derularea proiectului este mai mult legată de ritmul pieţei", subliniază doamna Rusu.
În afara acestei prime etape care era clar conturată, restul ansamblului nu era definitivat ca proiectare, autorizaţii, şi de aceea poate suporta, fără nici un fel de probleme, adaptări la cerinţele actuale ale pieţei.
Doamna Rusu ne-a precizat că în continuare se merge pe aceeaşi structură a staţiunii, ce include apartamente de vacanţă, hotel, zonă comercială şi de distracţii, numai că toate acestea se vor face în concepte arhitecturale şi de design superioare, adaptate noilor tendinţe de pe piaţă în materie de locuinţe de lux pentru vacanţă.
Pe cele 26 de hectare pe care le deţine, dezvoltatorul şi-a propus să realizeze o staţiune întreagă. "Oricum nu aveam resurse să facem totul dintr-o dată, chiar şi în anii de
În cadrul primei etape dezvoltatorul are în vedere ca odată cu apartamentele de vacantă să fie pusă în funcţiune şi zona comercială cu restaurante şi magazine, sala de sport, club, un spaţiu multifuncţional - acestea urmând să deservească nu numai locatarii ansamblului, ci şi alţi turişti din Poiană.
Lucrările la hotelul Radisson, prevăzut să fie construit în cadrul proiectului Silver Mountain, au fost sistate pentru că dezvoltatorul se gândeşte să adapteze proiectul la vremurile actuale. "Avem planuri să schimbăm poziţia, să modificăm conceptul iniţial destul de generos, cu spaţiile comune pentru evenimente corporatiste, ceea ce îl face mai scump. Fundaţia şi subsolurile au fost realizate, dar urmează să decidem dacă menţinem sau nu conceptul proiectului. Avem în continuare contractul de operare cu Radisson şi ei au acceptat decalarea lucrărilor", ne-a declarat doamna Rusu.
Pentru terenul de golf - un punct de atracţie al noii staţiunii - a fost depusă documentaţia pentru autorizaţia de construcţie, dar lucrările de aici sunt în special de amenajare peisagistică.
Apartamentele de vacanţă vor fi livrate având amenajate băile şi bucătăriile. " Noi în Silver Mountain nu vindem metri pătraţi de construcţie, ci vindem un concept, un stil de viaţă, o anume societate în care te integrezi", subliniază Anca Rusu caracterul de lux al staţiunii.
Următoarele etape de construcţie depind de reacţia pieţei
Dezvoltatorul nu şi-a propus ca după finalizarea primei etape să înceapă imediat faza următoare de construcţie. Doamna Rusu ne-a declarat: "Va fi important să vedem cum merg vânzările pentru decizia de a continua proiectul. După ce vom avea răspunsul pieţei la oferta noastră vom decide. Este clar că aceasta este cheia oricărei dezvoltări. Dacă nu vinzi nu mai are rost să te apuci să construieşti. De aceea nu avem o dată clară de continuare a proiectului".
Din cele peste 200 de apartamente aflate în lucru şi care urmează să fie finalizate în decembrie, circa 80 au fost vândute. "Deocamdată nu am făcut demersuri intense în privinţa vânzărilor pentru că vrem să vindem ceva finalizat, care să dovedească rafinamentul şi calitatea conceptului, unicitatea lui, şi abia după aceea să ne adresăm pieţei cu ofertele noastre, când avem primele unităţi finalizate", subliniază doamna Rusu. Ca urmare, nu au fost făcute demersuri pentru finanţarea următoarelor etape.
Doamna Anca Rusu se declară încrezătoare în succesul proiectului Silver Mountain "Proiectul nu este uşor de realizat, dar este un proiect deosebit, unic în România, şi ca amplasament şi ca gândire."
Dezvoltatorul "INR Management Real Estate" este la primul său proiect şi mai are în plan un cartier exclusivist în Snagov, pentru care are deja terenul. Acest nou proiect, din păcate amânat deocamdată, include locuinţe permanente, în imobile cu două niveluri, cu garaje pentru bărci cu motor, loc de aterizare pentru elicopter.