Romania agreeaza ideea unui nou pod la Dunare catre Ruse, a declarat Marcel Bolos, secretar de stat in Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, in urma intalnirii cu omologul sau bulgar care a avut loc la Ruse, la sfarsitul saptamanii trecute.
"Un asemenea proiect ar contribui foarte mult la sporirea mobilitatii populatiei si ar ajuta mediul de afaceri. Noi suntem foarte deschisi sa avem o strategie comuna pentru Dunare, atat in ce priveste partea de infrastructura, cat si partea de port si industria pestelui" a mai spus secretarul de stat Marcel Bolos. Acesta a mentionat ca partea romana va analiza posibilitatile de realizare a podului in comun cu Bulgaria si impactul acestuia asupra sprijinirii mediului de afaceri.
Secretarul de stat Marcel Bolos a avut in acest week-end o intrevedere cu omologul sau din guvernul Bulgariei, doamna Nikolina Nikolova, cu ocazia desfasurarii la Ruse, a unei noi dezbateri publice pe tema Strategiei Dunarii. Cei doi demnitari au mai discutat despre forma pe care o va lua programul de cooperare transfrontaliera dintre cele doua state in urmatorul exercitiu financiar european dar si despre strategia pentru Marea Neagra, in contextul in care cele doua tari sunt singurele membre EU din bazinul Marii Negre.
In lunile urmatoare, cele doua ministere, din Romania si Bulgaria, vor lucra la nivel de experti, pentru a prezenta o pozitie comuna, avand in vedere ca parcurgem o etapa hotaratoare pentru stabilirea viitoarelor programe cu finantare europeana. Ministerele Dezvoltarii din Romania si Bulgaria au decis sa colaboreze pentru a convinge Comisia Europeana sa finanteze, in viitoare etapa de programare, 2014 - 2020, un program dedicat regiunii Dunarii, ca si parte a noii abordari a CE de a sustine macro-regiunile. "Este practic o extensie a ceea ce reprezinta astazi Strategia Europeana pentru Regiunea Dunarii. Vom folosi experienta acumulata in programele de cooperare europeana si bunele relatii pe care cele doua ministere le-au dezvoltat de-a lungul timpului. Este firesc sa sustinem o pozitie comuna, intrucat ne confruntam cu aceleasi provocari si avem aceleasi interese, iar impreuna putem fi mai convingatori." a declarat secretarul de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Marcel Bolos.