Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Unirea Shopping Center vrea să împrumute 70 milioane de euro pentru investiţii

A.C. Investiţii /

Unirea Shopping Center vrea să împrumute 70 milioane de euro pentru investiţii

Unirea Shopping Center (simbol SCDM) vrea să contracteze un credit bancar în valoare de cel mult 70 milioane de euro pentru investiţiile planificate în cele două centre comerciale pe care le deţine în Bucureşti şi Braşov, acţionarii urmând să discute în iunie accesarea împrumutului.

Creditul va fie eliberat în tranşe, în funcţie de etapele realizării programului de investiţii, potrivit datelor din convocator.

Pentru acest an, conform informaţiilor dintr-un raport al firmei citat de surse din presă, conducerea are în vedere crearea de legături de acces între zona comercială şi căile de circulaţie şi transport în comun (metrou, respectiv gară), în cadrul ambelor centre comerciale din Bucureşti şi Braşov.

\"Un alt obiectiv îl reprezintă extinderea zonelor de distracţie (cinematograf, bowling, biliard, patinoar) din cadrul ambelor centre comerciale, atât pe zonele existente, cât şi pe zone adiacente sau nou create. Pentru realizarea acestor obiective, conducerea are în vedere şi achiziţia de terenuri suplimentare\", potrivit sursei citate.

Totodată, un spaţiu de 1.200 de metri pătraţi de la parterul centrului din Bucureşti va fi reamenajat în vederea închirierii de branduri precum MAC, Wolford sau Tchibo. Compania poartă discuţii şi pentru aducerea unor noi mărci din cadrul grupului Inditex, din care fac parte Zara, Massimo Dutti, Bershka şi Pull&Bear.

\"La parterul corpului Central al clădirii din Bucureşti, se vor elibera circa 1.200 mp comerciali, prin relocarea magazinelor existente în prezent din această zona în galeria de acces de la metrou\", menţionează raportul.

Unirea Shopping Center a încheiat anul trecut cu afaceri de 17 milioane euro, cu 8% mai mici faţă de 2012, şi un profit net în scădere cu 51%, la 637.048 euro.

Compania este controlată de soţii Dan şi Carmen Adamescu, prin intermediul The Nova Group Investments România, care deţine 74,16% din titluri.

În structura acţionariatului se mai regăseşte SIF Muntenia (SIF4), cu 10% din titluri, în timp ce 15,8% din capital este deţinut de alţi acţionari.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional