Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 1 / 2025

Volumul tranzacţiilor de pe piaţa imobiliară din Buzău a crescut doar cu 5%

Marilena Dinu Investiţii /

Volumul tranzacţiilor de pe piaţa imobiliară din Buzău a crescut doar cu 5%
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Buzăul continuă să fie activ pe piaţă imobiliară. Deşi anul acesta nu poate fi vorba despre o creştere spectaculoasă în ceea ce priveşte volumul tranzacţiilor, în 2016 s-a înregistrat o creştere de 5% faţă de anul 2015 atât în ceea ce priveşte volumul, cât şi valoarea tranzacţiilor imobiliare. Totuşi, comparativ cu anul trecut, cifrele sunt relativ mici, în 2015, piaţa imobiliară din Buzău crescând cu 10%-15% faţă de anul 2014. Preţul mediu al apartamentelor vechi (an de construire 1960-1983) cu două camere a ajuns la 40.000 de euro, în luna septembrie 2016, în creştere atât faţă de luna august 2016, cât şi faţă de august 2015. Ca medie, în această toamnă, preţurile apartamentelor vechi, cu două camere, au crescut cu aproximativ 2.000 euro faţă de perioada ianuarie-iulie 2016. "Această creştere practic înseamnă o stagnare a vânzărilor. Facem cunoscut faptul că, atât timp cât pe piaţa imbiliară din Buzău se efectuează tranzacţii în proporţie de 95% cu programul «Prima Casă» putem spune că vânzările au un nivel ridicat, implicit şi piaţa imobiliară este activă, dar, din cauza suplimentărilor insuficiente de fonduri, oricând poate apărea un blocaj pe piaţă. Preţurile locuinţelor s-au mai temperat de când a intrat în vigoare legea dării în plată, efectul fiind unul clar, dar nu există nici scăderi cum se anunţau", a explicat Ionuţ Constantin, reprezentantul agenţiei Necris Buzău.

    Peste 35.000 de euro, un apartament în zona centrală

    Cele mai scumpe zone din Buzău, rămân Unirii Sud, Unirii Centru, Unirii Nord, Spiru Haret, precum şi cartierul Dorobanţi, unde preţurile depăşesc 35.000 de euro. Preţurile solicitate de proprietarii apartamentelor din zonele centrale, semicentrale ale Buzăului au crescut, în medie cu 5-10%, comparativ cu anul trecut. Preţul mediu înregistrat în primele şase luni ale anului 2016 la apartamentele cu 2 camere este de 38.500 euro, cu 2.500 de euro mai mare decât preţul mediu din anul 2015.

    Ionuţ Constantin, reprezentantul agenţiei Necris Buzău, a mai spus: "În primul semestru al acestui an, preţurile medii ale apartamentelor au avut aceeaşi evoluţie, în toate zonele din Buzău. Volumul de oferte înregistrat în prima jumătate a anului 2016 a avut o evoluţie relativ constantă în lunile februarie, martie, aprilie şi mai, spre deosebire de semestrul I 2015, când volumul oscila de la o lună la alta. Mai putem spune că piaţa imobiliară este foarte activă la capitolul chirii. Însă şi aici este o problemă, deoarece oferta este prea mică faţă de cererea de închiriere".

    Preţurile garsonierelor :

    - Unirii Sud, la etajul 1- 5, suprafeţe utile 28-37 mp. Preţ: 100.000 lei - 130.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi de la 6 până la 10/10, preţurile scad cu aproximativ 20%.

    - Micro 3, suprafeţe utile 26-34 mp, etaje 1 - 5. Preţ: 100.000 lei- 120.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi de la 6 până la 10/10, preţurile scad cu aproximativ 20%.

    - Micro 14, suprafeţe utile 26-28 mp, etaje 1 - 3. Preţ: 95.000 lei- 110.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi la 4/4, preţurile scad cu aproximativ 20%.

    - Unirii Nord-Unirii Centru, suprafeţe utile 26-40 mp, etaje 1 - 5. Preţul 130.000 lei - 150.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi de la 6 până la 8/8, preţurile scad cu aproximativ 15%.

    - 1 Decembrie 1918, suprafeţe utile 37- 40 mp, etaje 1 - 5. Preţul 130.000 lei- 150.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi de la 6 până la 8/8, preţurile scad cu aproximativ 15%.

    - Bălcescu, suprafeţe utile 26-34 mp, etaje 1 - 5. Preţ 100.000 lei - 120.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi de la 6 până la 9/9, preţurile scad cu aproximativ 20%.

    - Dorobanţi - Broşteni, suprafeţe utile 26-40 mp, etaje 1 - 3. Preţ 100.000 lei- 120.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi la 4/4, preţurile scad cu aproximativ 20%.

    - Camere de cămin, suprafeţe utile 12-22 mp, etaje 1 -3 Preţul: 30.000 lei- 55.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi la 4/4, preţurile scad cu aproximativ 20%.

    -Garsoniere confort II, suprafeţe utile 22 mp, etaje 1 -3. Preţ - 55.000 lei- 65.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi 4/4, preţurile scad cu aproximativ 20%.

    -

    Preţurile apartamentelor cu 2 camere:

    - Unirii Sud, la etajul 1- 5, suprafeţe utile 46-52 mp. Preţ: 150.000 lei - 180.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi de la 6 până la 10/10, preţurile scad cu aproximativ 10%.

    - Micro 3, suprafeţe utile 48-52 mp, etaje 1 - 5. Preţ: 140.000 lei- 160.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi de la 6 până la 10/10, preţurile scad cu aproximativ 15%.

    - Micro 14, suprafeţe utile 32-56 mp, etaje 1 - 3. Preţ 110.000 lei- 150.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi la 4/4, preţurile scad cu aproximativ 10%.

    - Unirii Nord- Unirii Centru, suprafeţe utile 50-58 mp, etaje 1 - 5. Preţul 160.000 lei- 210.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi la 4/4 - 8/8, preţurile scad cu aproximativ 15-20%.

    - Micro 5 - suprafeţe utile 44-50 mp, etaje 1 - 5. Preţul 135.000 lei- 150.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi la 4/4 - 10/10, preţurile scad cu aproximativ 15-20%.

    - Bălcescu, suprafeţe utile 44-50 mp, etaje 1 - 5. Preţ 130.000 lei - 160.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fii de la 6 până la 9/9, preţurile scad cu aproximativ 15%.

    - Dorobanţi - Broşteni, suprafeţe utile 48-56 mp, etaje 1 - 3. Preţ 145.000 lei- 180.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi la 4/4, preţurile scad cu aproximativ 15%.

    -Blocurile cu risc seismic, 2 camere suprafeţe 44-50 mp zona Obor, Piaţa Daciei, Micro 14, Micro 5, Bălcescu , etaje 1-5 au o valoare cuprinsă între 100.000 lei- 130.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi la 4/4, preţurile scad cu aproximativ 20%.

    Preţurile apartamentelor cu 3 camere:

    - Unirii Sud, la etajul 1- 5, suprafeţe utile 64-78 mp. Preţ: 200.000 lei - 265.000 lei.

    La parter şi etaje superioare cum ar fi de la 6 până la 10/10, preţurile scad cu aproximativ 10-15%.

    - Micro 3, suprafeţe utile 64-78 mp, etaje 1 - 5. Preţ: 200.000 lei- 250.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi de la 6 până la 10/10, preţurile scad cu aproximativ 15%.

    - Micro 14, suprafeţe utile 48-70 mp, etaje 1 - 3. Preţ 110.000 lei- 150.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi la 4/4, preţurile scad cu aproximativ 10%.

    - Unirii Nord- Unirii Centru, suprafeţe utile 70-78 mp, etaje 1 - 5. Preţul 220.000 lei- 270.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi la 4/4 - 8/8, preţurile scad cu aproximativ 15-20%.

    - Micro 5, suprafeţe utile 64-70 mp, etaje 1 - 5. Preţul 155.000 lei- 170.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi la 4/4 - 10/10, preţurile scad cu aproximativ 15%.

    - Bălcescu, suprafeţe utile 60-70 mp, etaje 1 - 5. Preţ 160.000 lei - 200.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi de la 6 până la 9/9, preţurile scad cu aproximativ 15%.

    - Dorobanţi - Broşteni, suprafeţe utile 62-77 mp, etaje 1 - 3. Preţ 180.000 lei- 230.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi la 4/4, preţurile scad cu aproximativ 15%.

    -Blocurile cu risc seismic, 3 camere suprafeţe 60-77 mp zona Obor, Piaţa Daciei, Micro 14, Micro 5, Bălcescu, etaje 1-5 au o valoare cuprinsă între 140.000 lei- 160.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi la 4/4, preţurile scad cu aproximativ 20%.

    Preţurile apartamentelor cu 4 camere:

    - Unirii Sud, Micro 3, Bălcescu, Dorobanţi, Broşteni, la etajul 1- 5, suprafeţe utile 70-90 mp. Preţ: 250.000 lei - 290.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi de la 6 până la 10/10, preţurile scad cu aproximativ 10-15%.

    - Micro 14, Micro 5, suprafeţe utile 60-80 mp, etaje 1 - 3. Preţ 150.000 lei - 230.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi la 4/4, preţurile scad cu aproximativ 10%.

    - Unirii Nord-Unirii Centru, suprafeţe utile 78-100 mp, etaje 1 - 5. Preţul 260.000 lei - 300.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi la 4/4 - 8/8, preţurile scad cu aproximativ 15-20%.

    - Blocurile cu risc seismic, 4 camere suprafeţe 77-85 mp zona Obor, Piaţa Daciei, Micro 14, Micro 5, Bălcescu , etaje 1-5 au o valoare cuprinsă între 170.000 lei- 200.000 lei. La parter şi etaje superioare cum ar fi la 4/4, preţurile scad cu aproximativ 20%.

    Segmentul rezidenţial:

    - o garsonieră, suprafaţă utilă 45- 48 mp, finisaje moderne. Preţ 130.000 lei - 160.000 lei.

    - Un apartament cu 2 camere, suprafaţă utilă 60-68 mp, finisaje moderne. Preţ 170.000- 260.000 lei.

    - Un apartament cu 3 camere, suprafaţă utilă 78-85 mp, finisaje moderne. Preţ 260.000 lei - 290.000 lei.

    -Un apartament tip penthouse, suprafaţă utilă 179 mp+balcon 12 mp + terasă 129 mp . Preţ 400.000 lei- 675.000 lei.

    Preţurile caselor în mediul urban :

    - 23 August, suprafaţă teren curţi construcţii 200-400 mp, deschidere 10-15 ml, suprafaţă utilă casă 100-120 mp, utilităţi . Preţ: 350.000 lei- 500.000 lei.

    - Mihai Viteazu, suprafaţă Teren curţi construcţii 200-400 mp, deschidere 10-15 ml, suprafaţă utilă casă 100-120 mp utilităţi. Preţ: 150.000 lei - 300.000 lei.

    - Cartier Poştă, suprafaţă teren curţi construcţii 200-400 mp, deschidere 10-15 ml, suprafaţă utilă casă 100-120 mp utilităţi. Preţ: 200.000 lei - 300.000 lei.

    -Centru, suprafaţă teren curţi construcţii 200-400 mp, deschidere 10-15 ml, suprafaţă utilă casă 100-120 mp utilităţi. Preţ: 400.000 lei - 500.000 lei.

    Preţurile caselor în mediul rural:

    - Mărăcineni, suprafaţă teren curţi construcţii 500 - 1.000 mp, deschidere 10-15 ml, suprafaţă utilă casă 100-120 mp, utilităţi. Preţ: 150.000 lei - 300.000 lei.

    - Verneşti, suprafaţă teren curţi construcţii 500 - 1.000 mp, deschidere 10-15 ml, suprafaţă utilă casă 100-120 mp, utilităţi. Preţ: 180.000 lei- 350.000 lei.

    - Spătaru, suprafaţă teren curţi construcţii 500-1.000 mp, deschidere 10-15 ml, suprafaţă utilă casă 100-120 mp, utilităţi . Preţ: 150.000 lei - 250.000 lei.

    -Gălbinaşi, suprafaţă teren curţi construcţii 500-1.000 mp, deschidere 10-15 ml, suprafaţă utilă casă 100-120 mp, utilităţi . Preţ: 100.000 lei- 200.000 lei.

    Preţurile chiriilor lunare :

    - Garsoniere suprafeţe utile între 26-40 mp, mobilate - utilate complet. Preţ 600- 900 lei/lună.

    - Apartamente 2 camere, suprafeţe utile între 40- 60 mp, mobilate - utilate complet. Preţ 700 - 1.200 lei/lună.

    - Apartamente 3 camere, suprafeţe utile între 60-84 mp, mobilate - utilate complet. Preţ 800 - 1.600 lei/luna.

    - Apartamente 4 camere, suprafeţe utile între 80-100 mp, mobilate - utilate complet. Preţ 900 lei- 2.000 lei/lună.

    - Case mediul rural, mobilate - utilate complet . Preţ 600 - 900 lei/lună.

    - Case mediul urban, mobilate - utilate complet . Preţ 1.000 - 2.500 lei/lună.

    - Spaţii birouri, suprafeţe 10-30 mp. Preţ 400 lei - 2.000 lei/lună.

    -Spaţii comerciale, suprafeţe 20-120 mp. Preţ 1.200 lei - 8.000 lei/lună.

    Preţurile terenurilor:

    Zona Ultracentrală şi 23 August rămân cele mai căutate zone de pe piaţă terenurilor din Buzău. În cazul terenurilor aflate în afara oraşului, cele mai căutate de către cumpărători sunt: Mărăcineni, Verneşti, Spătaru,Vadu Paşii, Gălbinaşi pe o rază de circa 20 km. În aceste zone metrul părtat se vinde cu sume cuprinse între 5 - 30 euro/ mp. În 2008 preţurile terenurilor au stagnat, şi chiar în unele cazuri au şi scăzut.

    (Sursă preţuri - Agenţia Necris)

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Mobilier

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional