Legislaţia din domeniul construcţiilor conţine adesea prevederi mai puţin cunoscute care nu se găsesc în cadrul general de reglementare, ci în norme speciale destinate unor categorii profesionale. Una din aceste problematici, care începe să se manifeste din ce în ce mai stringent, este cea care priveşte descărcarea de sarcină arheologică (denumită adesea şi descărcare de sarcină istorică sau, mai pe scurt, săpături de salvare).
Arheologul doctorand în istorie Stelian Coşuleţ, şeful secţiei "Istorie" a Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, ne-a precizat că normele din domeniu "prevăd obligativitatea antreprenorilor de a efectua descărcările de sarcină arheologică, încă înainte de a întreprinde demersuri pentru elaborarea documentaţiei tehnice. Aceasta cade în seama specialiştilor, a arheologilor, pentru că ei cunosc cel mai bine situaţia de pe teren şi sunt singurii împuterniciţi de lege să facă aşa ceva. În caz contrar există pericolul unor sancţiuni foarte drastice care merg de la amenzi usturătoare până la închisoare, în cazul unor distrugeri foarte grave."
Interlocutorul nostru a subliniat, însă, că antreprenorii nu au de ce să se teamă că descărcarea de sarcina arheologică ar putea întrerupe lucrările sau ar dura foarte mult în timp. "Descărcarea de sarcină acoperă o paletă foarte largă de acţiuni preventive. Ea merge de la simpla evaluare teoretică din birou până la cercetarea de teren care poate fi de mai mică sau mai mare amploare - de la simple sondaje până la operaţiuni complexe", a detaliat domnul Coşuleţ. Domnia sa ne-a precizat că antreprenorii au început să fie din ce în ce mai interesaţi de asemenea demersuri, numai în ultimul an putându-se vorbi mai mult decât de dublarea numărului acestui tip de solicitări.
Legi mute, actualizate cu periodicitate
România este parte aderentă din 1997 la Convenţia Europeană de La Valetta privind patrimoniul arheologic. Convenţia are caracter de normă de recomandare pentru implementarea acquis-ului comunitar şi, aşa cum se întâmplă în cazul legislaţiilor europene, a fost ratificată de către România prin Legea nr. 150/ 24 iulie 1997.
Regulile precise şi specifice pe plan naţional se regăsesc în nu mai puţin de alte şase acte normative distincte: Ordonanţa de Guvern 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, (aprobată, modificată şi completată succesiv prin legea nr. 387/2001 şi legea 462/2003); Legea 311/2003 a muzeelor şi colecţiilor publice - cu prevederi în privinţa colectării şi conservării materialului arheologic, modificată şi completată în două rânduri, (apărută ultima dată în Monitorul Oficial 927 din 15 noiembrie 2006) şi, în fine, Legea 258/2006 pentru modificarea si completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional (apărută în M.Of. nr. 603 din 12 iulie 2006).
Pe baza prevederilor legale amintite, Direcţia Monumente Istorice şi Muzee (D.M.I.M.) din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor (M.C.C.) sub coordonarea directorului dr. Mircea Angelescu, a elaborat Standardele şi Procedurile Arheologice, document cu caracter de obligativitate pentru toţi arheologii şi care însumează peste 300 de pagini de prevederi.
Ceea ce interesează cu preponderenţă sunt sancţiunile cuprinse în capitolul VI al O.G. 43/2001 articolele 24-32 care prevăd amenzile ce se aplică în caz de nerespectare a actelor normative. Minimul amenzilor este situat la 2.500 lei iar maximul ajunge la 80.000 lei.
Nu însă toate cazurile sunt sancţionate în acest fel, ci în funcţie de specificul infracţiunii / contravenţiei comise. Astfel se consideră contravenţii desfăşurarea oricărei activităţi care pune în pericol patrimoniul arheologic, neanunţarea descoperirilor arheologice (fie ele şi întâmplătoare) în termen de 72 de ore, nerespectarea avizului MCC sau emiterea autorizaţiei de construcţie în absenţa acestuia, etc.
Pedeapsa închisorii de la 3 luni la 3 ani se aplică în cazurile în care nu se anunţă descoperirile arheologice prilejuite de lucrările de construire ori desfiinţare. OG 43 impune anunţarea descoperirilor la organele din subordinea M.C.C. (direcţii judeţene de cultură) sau avizate de M.C.C. să desfăşoare activităţi (muzee) sau chiar la primării ori organe ale poliţiei şi jandarmeriei. Distrugerile se constată de către specialişti în colaborare cu organele poliţiei şi jandarmeriei. Sancţiunile pot privi însă şi reprezentanţii autorităţilor publice dacă avizează lucrări (eliberare de autorizaţii de construire de exemplu) în absenţa unui certificat de descărcare de sarcină.
Evaluarea teoretică
Standardele şi procedurile arheologice elaborate de M.C.C prevăd evaluarea teoretică drept prim pas pentru eliberarea certificatului de descărcare de sarcină arheologică. De multe ori acest prim pas este suficient. Evaluarea de birou, documentarea, se face pe baza unor date existente deja în repertoriile şi îndreptarele de arheologie. Astfel că arheologii cunosc în general locurile unde se pot găsi vestigii şi/sau culturi de diferite tipuri. Domnul Coşuleţ ne-a precizat că teritoriul României a cam fost cartografiat din punct de vedere arheologic, pe baza mărturiilor şi documentelor existente, într-o proporţie covârşitoare care poate depăşi 90%.
Potrivit informaţiilor publice ale M.C.C. în ţara noastră există un număr de 2107 de localităţi arheologice în 29 din 42 de judeţe. Arhiva făcută publică nu este însă completă. Cel mai cuprinzător document este repertoriul arheologic al României cunoscut de specialişti.
Pe de altă parte cercetarea de teren - săpătura, să spunem în termen generic - nu acoperă decât circa 5-10% din obiectivele de interes, situaţia fiind asemănătoare cu alte ţări datorită vastităţii. "O evaluare teoretică poate dura şi câteva săptămâni bune. La raritatea şi volumul documentelor poate să se adauge şi un număr mare de solicitări", a arătat drd. Stelian Coşuleţ. În evaluare se ţine cont de proximitatea (apropierea sau depărtarea) unor descoperiri anterioare întâmplătoare sau făcute în mod organizat, relatările şi mărturiile existente, etc. Un teren situat într-o zonă unde nu s-a semnalat nimic ori au fost semnalate descoperiri la distanţă de câţiva kilometri buni va putea face adesea numai obiectul unei cercetări de birou. Etapa evaluării (echivalentă unui studiu de fezabilitate) este însă întotdeauna obligatorie pentru că pe baza ei se încheie un eventual contract de cercetare în care se va indica şi durata estimată a cercetărilor de teren ce vor fi efectuate, precum şi termenul de predare a certificatului de descărcare de sarcină.
Cercetarea pe teren
În normativul M.C.C. se găsesc şase categorii de cercetare din care cinci pot privi investitorii cu preponderenţă: 1. evaluarea teoretică depre care am vorbit anterior; 2. evaluarea de teren (diagnosticarea se poate face prin sondaje de mai mică sau mai mare adâncime); 4. săpătura arheologică; 5. înregistrarea datelor ştiinţifice. A 6-a categorie prelucrarea materialelor, colectarea, documentarea, cercetarea, conservarea şi restaurarea poate privi antreprenorii în cazuri rarisime - mai ales în ce privesc operaţiunile care se desfăşoară în laborator.
Aceasta şi pentru că majoritatea acţiunilor din cea de-a 6-a categorie (mai puţin renovarea /restaurarea) sunt operaţiuni care se efectuează ulterior săpăturilor. Colectarea materialelor este o operaţiune care se desfăşoară concomitent cu săpăturile şi necesită fotografierea şi înregistrarea pe loc după proceduri specifice asemănătoare în anumite aspecte cu criminalistica. Cercetarea de teren este o operaţiune tributară şi tipului de investiţie, pentru că depinde foarte mult de adâncimea la care se va ajunge prin desfăşurarea lucrărilor de construcţie.
În cazul construirii unei case nu este aceeaşi situaţie cu cea a unui imobil cu regim mare de înălţime. Casele presupun o fundaţie de mică adâncime, iar un imobil cu regim de înălţime mare poate avea şi 5-6 niveluri subterane. "Din păcate nu există o reţetă universal valabilă. Fiecare teren în parte este diferit. Terenul este singurul care poate să indice adevărata amploare a sitului existent. Depinde de straturile de depunere antropică (depuneri în urma activităţii umane - n.r.), care pot fi şi superficiale - straturi sărace arheologic la 20-30 de centimetri - dar pot fi şi de adâncime sau chiar de mare adâncime. De exemplu ceea ce în limbajul de specialitate se numesc telluri", ne-a explicat drd. Stelian Coşuleţ.
Tellurile sunt situri arheologice care sunt formate din straturi succesive de depuneri antropice din epoci diferite şi sunt specifice mai mult zonei de sud şi est a ţării - Muntenia, Oltenia, Dobrogea sau Moldova, mai rare în Ardeal. "Un astfel de exemplu este Tellul de la Hârşova (judeţul Brăila) care acoperă în timp o perioadă de circa 8000 de ani începând cu epoca pietrei noi (neolitic) până în contemporaneitate şi care a fost foarte frumos numit paradisul arheologilor", a subliniat dl. Coşuleţ. Domnia sa ne-a indicat existenţa unor alte asemenea telluri mai puţin cercetate la Borduşani (jud. Ialomiţa) şi Stoicani (jud. Galaţi).
