Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Fotoliul de masaj Chairmony - relaxare de la 3.500 de euro

Mobilier /

Fotoliul de masaj Chairmony - relaxare de la 3.500 de euro
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Compania Chairmony comercializează în ţara noastră fotolii de masaj fabricate în China, începând din acest an. Julia Şişu, director general în cadrul societăţii, ne-a declarat: "Venim cu un produs revoluţionar pe piaţă, care întruneşte toate funcţiile unui fotoliu cu care eram obişnuiţi, dar vine şi cu inovaţii, cum ar fi masajul la tâmple, tehnologia îmbunătăţită. Fotoliul face un masaj complet de la tâmple până în tălpi cu ajutorul a două surse - perne de aer şi role -, dispuse pe toată suprafaţa fotoliului.

    Povestea Charmony porneşte de la o nevoie care se simte în piaţă. În urmă cu câţiva ani, bunicul meu vizita pentru prima dată China. Când s-a întors acasă, în România, mi-a povestit cu uimire şi entuziasm cum a încercat masajul chinezesc tradiţional care l-a scăpat aproape instant de o durere de şold ce îl supăra de mai bine de 30 de ani. M-am bucurat foarte tare şi, inspirată de moment, am început să caut soluţii de masaj accesibile pentru publicul larg. Mi-am dat seama că puterea masajului de calitate poate schimba vieţi. Aşa am găsit fotoliile care aveau să devină bussines-ul meu de suflet. Aceste produse sunt făcute în China, ţara maestră în masaj terapeutic, au o multitudine de programe, mulate pe nevoi diverse, şi un design desăvârşit. Fotoliul nostru de masaj oferă o serie de programe complexe, din care poţi alege: masajul thailandez, cel american, masajul tip Hong Kong, chinezesc. Fiecare dintre ele imită întocmai mişcările tipului de masaj ales pentru relaxarea completă".

    Fotoliul Chairmony costă de la 3.500 de euro şi poate fi personalizat, adaptându-i-se textura, culoarea, modelul, contra unui cost suplimentar. Oamenilor le-a plăcut acest produs şi nu ne aşteptam să avem succesul pe care l-am avut".

    Compania promovează foarte mult partea medicală a fotoliilor, pe lângă designul futurist încercând să promoveze şi beneficiile medicale ale lui.

    "Pentru că fiecare dintre noi are dorinţe şi nevoi specifice, fotoliul are şi opţiuni care pot fi personalizate după placul clienţilor - de la cât să dureze masajul până la zonele pe care doreşte să se concentreze. În plus, fotolliul de masaj se poate conecta prin Wi-Fi la Smartphone, iar Chairmony poate să redea muzica preferată", conform doamnei Şişu.

    Aceasta a menţionat că produsul este uşor de integrat în peisajul casei, în cel al unui salon de înfrumuseţare, al unei săli de aşteptare sau în camera de relaxare a companiei, datorită calităţii design-ului şi combinaţiilor de culori.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional