ÎNTOCMITĂ DE MINISTERUL DEZVOLTĂRIIStrategia Naţională a Locuirii pune accent pe categoriile defavorizate

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a întocmit Proiectul Strategiei Naţionale a Locuirii, obiectiv prevăzut în Programul Naţional de Reformă (PNR), care constituie platforma-cadru pentru definirea reformelor structurale şi a priorităţilor de dezvoltare ce ghidează evoluţia României până în anul 2020, în concordanţă cu traiectoria de atingere a obiectivelor Strategiei Europa 2020.

Conform notei de fundamentare, Strategia Naţională a Locuirii a fost realizată în strânsă coordonare cu măsurile incluse în Pachetul naţional anti-sărăcie lansat de Guvernul României în luna februarie 2016 şi cu Strategia privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei. Strategia globală pentru locuire a ONU arată că locuirea trebuie corelată cu alte strategii politici, fiind inseparabilă de alte obiective precum reducerea sărăciei, incluziunea socială dezvoltarea economică, pentru a obţine rezultate coerente şi durabile.

Obiectivele şi măsurile Strategiei Naţionale a Locuirii, în special cele privind colectarea de date, eficienţa energetică şi reducerea riscului seismic, limitarea dezvoltării urbane necontrolate, reabilitarea clădirilor vechi şi încurajarea investiţiilor private şi a parteneriatelor cu sectorul public se aliniază la principiile şi recomandările Cartei de la Geneva privind locuirea durabilă.

Conform Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2015-2020, principalele grupuri vulnerabile de populaţie din România sunt:

1. Persoanele sărace/cu venituri reduse;

2. Copiii şi tinerii lipsiţi de îngrijirea şi susţinerea părinţilor;

3. Vârstnicii singuri sau aflaţi în stare de dependenţă;

4. Persoanele de etnie romă;

5. Persoanele cu dizabilităţi;

6. Alte grupuri vulnerabile (persoane dependente de droguri sau alcool, victime ale violenţei în familie, persoane care au ispăşit pedepse privative de libertate, persoane aflate în evidenţele serviciilor de probaţiune, etc.);

7. Persoane care trăiesc în comunităţi marginalizate.

Aceste persoane constituie grupul ţintă al Strategiei, şi beneficiarii cheie ai măsurilor care vor fi implementate în perioada 2015-2020.

Printre altele, nota de fundamentare a proiectului menţionează că, din punct de vedere al nivelului sărăciei, România este pe locul al doilea în Uniunea Europeană, însă condiţiile de locuire sunt cele mai scăzute din Europa".

România este una dintre ţările cu cea mai mare viteză de scădere a populaţiei din lume, preconizându-se că, până în 2050, gradul de scădere a populaţiei va ajunge la 15%. În aceste condiţii, numărul de locuinţe depăşeşte numărul de familii - aproximativ 8 milioane de locuinţe la 7,2 milioane de familii. Amploarea fenomenului migraţiei din ultimii ani a generat un dezechilibru al cererii şi ofertei, cu suprapopularea unor centre urbane şi o incidenţă ridicată a locuinţelor neocupate în altele. Procentul locuinţelor vacante din România, de 16%, se numără printre cele mai ridicate din lume.

Fondul imobiliar se deteriorează rapid din cauza întreţinerii necorespunzătoare şi a gestionării inadecvate a clădirilor multifamiliale vechi. De asemenea, multe familii cu venituri scăzute şi medii locuiesc în clădiri care sunt monumente istorice sau în clădiri cu risc seismic ridicat, precum şi în cartiere dărăpănate, acestea neavând la dis-poziţie resursele necesare pentru a face îmbunătăţirile necesare, se mai arată în nota de fundamentare. Documentul subliniază: "Aceste clădiri reprezintă un pericol pentru public şi o ameninţare la adresa patrimoniului arhitectural al României şi a vitalităţii oraşelor, dar pot fi considerate ca oportunităţi de revitalizare a cartierelor. Locuinţele publice reprezintă aproximativ 2% din fondul imobiliar şi sunt insuficiente, nesatisfăcând cererea, aşa cum reiese din listele de aşteptare pentru închirierea de locuinţe sociale.

Proprietatea fragmentată asupra locuinţelor alocate necorespunzător din punct de vedere spaţial restricţionează mobilitatea resurselor către locaţii mai productive. Piaţa de închiriere de locuinţe este, în mare parte, neoficială şi nereglementată, iar unele politici, în contextul actual al pieţei, fac imposibilă reorientarea structurilor care au fost situate fără referire la valoarea amplasamentului pe care au fost construite.

Acest mod de alocare limitează de asemenea mobilitatea forţei de muncă, în special într-un mediu caracterizat de o rată ridicată a şomajului".

Agenda pentru dezvoltare durabilă prevede accesul tuturor la locuinţă, la un cost convenabil, până în 2030

Criza financiară globală din perioada 2008-2010 a dus la o scădere semnificativă a preţurilor locuinţelor, aspect care a condus la falimentul multor dezvoltatori imobiliari, arată nota de fundamentare a proiectului Strategiei Naţionale de Locuire.

Aceasta menţionează: "Piaţa este încă în curs de recuperare în urma acestui şoc şi multe gospodării au suferit pierderi majore în termeni de bunăstare şi capital. Oraşele importante ale ţării continuă să se confrunte în acelaşi timp cu fenomenul extinderii urbane rapide şi cu pierderi de populaţie, cu implicaţii negative pentru durabilitatea măsurilor cu efect asupra mediului.

Cheltuielile pentru locuinţe publice sunt efectuate prin intermediul a aproximativ 20 de programe diferite, iar, în total, bugetul alocat reprezintă numai o parte din cota medie din PIB alocată asistenţei în privinţa locuirii în alte ţări cu venituri medii".

În acest context, reforma politicii locuirii este necesară şi repezintă o oportunitate pentru România, în vederea unei valorificări mai bune a potenţialului existent la nivelul domeniului locuirii, pentru a utiliza mai eficient resursele bugetare şi pentru a le direcţiona către persoanele care au cea mai mare nevoie de sprijin, pentru a oferi locuinţe sigure, în conformitate cu puterea de cumpărare sau de gestionare a resurselor pentru locuire, precizează documentul citat.

Lipsa reformelor necesare ar putea determina ca o parte şi mai mare din populaţia tânără dinamică a României să caute oportunităţi prin emigrare sau ca multe dintre cartierele istorice ale ţării să continue să se deterioreze şi să fie expuse riscului seismic.

Locuirea este o provocare majoră pentru dezvoltarea României şi implică necesitatea unei abordări integrate care să ţină cont de impactul economic, social şi de mediu al măsurilor adoptate. Strategia globală pentru locuire a Naţiunilor Unite arată că locuirea trebuie corelată cu alte strategii şi politici, fiind inseparabilă de alte obiective precum reducerea sărăciei, incluziunea socială şi dezvoltarea economică, pentru a obţine rezultate coerente şi durabile.

Astfel, Strategia Naţională a Locuirii este strâns legată şi se înscrie în cadrul altor documente strategice, precum Agenda pentru dezvoltare durabilă, care prevede, până în orizontul 2030, accesul tuturor la locuinţă, la un cost accesibil şi reabilitarea cartierelor marginalizate. De asemenea, obiectivele şi măsurile strategiei, în special cele privind colectarea de date, eficienţa energetică şi reducerea riscului seismic, limitarea dezvoltării urbane necontrolate, reabilitarea clădirilor vechi şi încurajarea investiţiilor private şi a parteneriatelor cu sectorul public, se aliniază la principiile şi recomandările conţinute în Carta de la Geneva privind locuirea durabilă.

Banca Mondială vrea îmbunătăţirea programului de locuinţe sociale

În vederea fundamentării Strategiei Naţionale a Locuirii, au fost realizate analize şi recomandări cu sprijinul Băncii Mondiale, care a elaborat trei rapoarte de analiză privind locuirea.

În baza analizelor realizate, Banca Mondială a propus un set de recomandări care să constituie pilonii cheie ai strategiei naţionale în domeniul locuirii, recomandări structurate la nivelul a cinci arii prioritare: (1) consolidarea seismică a clădirilor rezidenţiale cu structură nesigură, (2) prioritizarea îmbunătăţirii locuinţelor şi cartierelor vechi, (3) prioritizarea asistenţei din sectorul locuirii, acordate persoanelor sărace şi vulnerabile, (4) îmbunătăţirea programului de locuinţe sociale, (5) facilitarea construirii de locuinţe accesibile ca preţ de către sectorul privat.

În conformitate cu recomandările Băncii Mondiale (BM), unul dintre principiile de bază ale strategiei trebuie să fie o piaţă funcţională de locuinţe care implică atât sectorul public, cât şi pe cel privat. Astfel, sectorul public va juca un rol esenţial în furnizarea de sprijin direct în sectorul locuinţelor pentru grupurile cele mai sărace şi mai vulnerabile, intervine în mod activ pe acele teme şi sectoare specifice care se confruntă cu disfuncţionalitate de piaţă sau cu externalităţi negative şi creează stimulente în vederea unor schimbări de comportament şi a valorificării investiţiilor private în direcţia locuinţelor accesibile prin soluţii de piaţă "asistate". Sectorul privat va adapta soluţiile la nevoile în materie de locuinţe ale grupurilor sociale cu venituri medii şi mari.

Totodată, din rapoartele elaborate de Banca Mondială, rezultă ca necesitate redefinirea rolului statului în scopul asigurării unei pieţe funcţionale a locuinţelor, fapt care ar putea ameliora în mod semnificativ condiţiile de locuit la costuri relativ scăzute. Aceste îmbunătăţiri nu numai că ar face locuinţele mai accesibile şi de o calitate mai bună, dar ar avea efecte şi asupra economiei, în general, consideră specialiştii din domeniu.

Strategia Naţională a Locuirii vizează abordarea integrată a problemelor multiple şi complexe ale domeniului locuirii manifestate atât în mediul urban, cât şi în cel rural, având ca arie de cuprindere locuinţele, dar şi problematicile care sunt asociate locuirii, aflate în domeniul de responsabilitate al statului, precum accesul la servicii de utilităţi publice (apă, canalizare), politici de dezvoltare urbană etc.

Scopul strategiei este identificarea măsurilor şi crearea instrumentelor pentru asigurarea accesului la condiţii de locuire adecvate pentru toate categoriile de persoane, până în anul 2030, având ca principii:

-siguranţa stabilităţii structurale a locuinţelor;

-accesul egal şi nediscriminatoriu la locuinţe pentru comunităţile defavorizate sau marginalizate;

-accesibilitate din punct de vedere al preţului: Eurostat defineşte o "supraîncărcare" financiară a unei gospodării atunci când costurile totale aferente locuirii şi utilităţilor depăşesc 40% din venitul net.

-dezvoltarea urbană şi accesul la servicii de utilităţi publice;

-valorificarea fondului construit existent;

-locuinţe corespunzătoare care pot fi utilizate de comunităţi cu nevoi speciale, precum persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilităţi, tipuri neconvenţionale de familie, etc.

-accesul la oportunităţi de locuri de muncă şi mobilitatea forţei de muncă.

Strategia urmăreşte modificarea cadrului legislativ din domeniu

Având în vedere numărul mare al actorilor implicaţi în implementarea politicii de locuire şi ţinând cont de diversitatea actelor normative în vigoare şi a programelor de investiţii în domeniul locuirii, se consideră necesară analiza, în vederea corelării, simplificării şi eficientizării a cadrului normativ existent.

Alături de modificările propuse la nivelul actelor normative primare, prin prezenta strategie sunt propuse măsuri cu impact care vizează şi modificarea unor acte normative secundare ce reglementează programele privind construcţia/reabilitarea/modernizarea şi consolidarea diferitelor tipuri de locuinţe.

Totodată, în vederea soluţionării problemelor identificate în prezenta Strategie şi pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, vor fi analizate, în vederea modificării şi corelării acestora cu măsurile stabilite, actele normative subsecvente care reglementează:

-condiţiile privind finanţarea construcţiei de locuinţe;

-închirierea locuinţelor, drepturile şi obligaţiile proprietarilor şi ale chiriaşilor;

-atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale;

-reglementarea drepturilor de proprietate, administrare şi transferul acestora conform propunerilor din prezenta Strategie.

O nouă lege ar putea să prevadă mai multe locuinţe sociale, cu suprafeţe mai mici

Deşi Legea locuinţei nr. 114/1996 a fost revizuită în mod repetat, actuala formă trebuie înlocuită cu un cadru mai general, se arată în document. Conform acestuia, noua lege va trebui să clarifice obligaţiile care decurg din proprietatea asupra locuinţei şi care corespund drepturilor ce au fost distribuite.

Legea urmează să reglementeze şi criteriile de eligibilitate ţinând cont de veniturile beneficiarilor programelor privind locuinţele sociale şi alte tipuri de locuinţe publice într-un mod mai general, stabilind totodată standarde mai adecvate şi mai scăzute pentru locuinţe şi clarificând, în acelaşi timp, rolul ANL. Printre altele, noua lege va trebui să prevadă că fondurile publice urmează să fie utilizate pentru a-i ajuta pe cei cu venituri insuficiente ca să-şi acopere nevoile de locuire.

Totodată, legea locuinţei trebuie să clarifice rolul şi competenţele tuturor actorilor implicaţi, respectiv autorităţile administraţiei publice centrale şi locale

Strategia precizează: "În actuala formă, standardele minimale determină costuri relativ mari de construire, precum şi cheltuieli semnificative cu întreţinerea şi plata utilităţilor (în special în sezonul rece). Aceste aspecte determină autorităţile administraţiei publice locale să treacă în plan secund planificarea construcţiei de noi locuinţe sociale, iar beneficiarii celor existente să fie în risc de evacuare ca urmare a dificultăţii suportării costurilor de întreţinere. Prin reducerea suprafeţelor minimale prevăzute în Legea nr. 114/1996, exclusiv în cazul locuinţelor sociale, se anticipează o reducere a cheltuielilor curente pentru plata utilităţilor şi a costurilor de întreţinere a locuinţelor sociale. Totodată, având în vedere lipsa de terenuri pentru construcţia de locuinţe sociale, într-un spaţiu limitat, autorităţile administraţiei publice locale pot construi mai multe locuinţe sociale în condiţiile reducerii suprafeţelor acestora".

Astfel, MDRAP propune crearea unei platforme de monitorizare în domeniul locuirii, care urmează să supervizeze investiţiile publice din sectorul locuirii, precum şi datele privind fondul locativ existent şi nevoile de locuinţe.

Totodată, autorităţile administraţiei publice locale vor elabora un plan local privind locuirea, conform prevederilor prezentei strategii, care să fie revizuit anual, şi care va aborda în principal problema locuinţelor sociale şi a comunităţilor marginalizate şi măsuri pentru soluţionarea acestor probleme.

Programul local de locuire va fi instrumentul de observare, de definire şi de programare a investiţiilor şi acţiunilor în domeniul locuirii la nivelul unei unităţi administrativ-teritoriale, în vederea rezolvării nevoii de locuinţe, a conservării şi reabilitării fondului de locuinţe existent şi asigurării coeziunii sociale şi teritoriale.

În opinia MDRAP, un "principiu directiv" ar trebui să fie evitarea evacuării fără soluţie adecvată. Acest obiectiv este strâns legat de sporirea numărului de locuinţe publice şi implică o viziune pe termen lung. "În general, evacuarea nu ar trebui să producă o degradare a situaţiei persoanelor afectate: acestea nu ar trebui să rămână lipsite de locuinţă în urma evacuării. Când persoanele afectate de evacuare nu dispun de mijloace de subzistenţă, atunci trebuie să le fie acordată asistenţă din partea autorităţilor care au responsabilitatea de a găsi, în limita resurselor disponibile, diferite soluţii durabile de relocare, înaintea evacuării efective", arată proiectul legislativ.

Proiectul legislativ: "Vânzarea locuinţelor construite de ANL nu este recomandată"

Vânzarea locuinţelor cu chirii subvenţionate pentru tineri, în contextul în care fondul de locuinţe publice este deja foarte limitat, nu este recomandată, sunt de părere autorităţile.

Acestea precizează, în proiectul de strategie: "Acest fond ar putea fi menţinut sub forma unor locuinţe cu chirie care să fie utilizate într-unul sau mai multe dintre următoarele scopuri:

(i) pentru active generatoare de venit cu chirii la preţul pieţei care să contribuie la subvenţionarea încrucişată a locuinţelor sociale sau la strângerea de fonduri pentru locuinţe sociale noi;

(ii) locuinţe în regim de închiriere destinate gospodăriilor cu venit redus care pot să plătească chiriile actuale;

(iii) locuinţe pentru tineri (în forma programului actual), cu chirii subvenţionate, însă cu un plafon în ceea ce priveşte numărul de ani în care acestea pot fi ocupate de către o singură gospodărie (de exemplu 3-5 ani);

(iv) locuinţe de "tranziţie" pentru rezidenţii clădirilor care se află în curs de reabilitare seismică.

Proiectul de strategie: "Eligibilitatea pentru obţinerea garanţiei prin programul «Prima Casă» - să se bazeze pe venit"

Scăderea cererii de locuinţe care a urmat crizei a impus Guvernului României crearea programului "Prima casă", care oferă credite ipotecare în condiţii favorabile celor ce-şi cumpără pentru prima dată o locuinţă. O persoană poate să apeleze la programul "Prima casă" pentru cumpărarea unei case sub 60.000 euro, ceea ce, pe piaţa actuală, direcţionează cumpărătorii spre fondul imobiliar de locuinţe vechi, mai ieftine, deoarece un imobil nou de dimensiuni comparabile costă mai mult, apreciază specialiştii care au redactat proiectul Strategiei. Aceştia subliniază că împrumuturile contractate prin programul "Prima casă" au reprezentat 90% din creditele ipotecare, începând cu 2009, şi au reactivat în mare parte piaţa ipotecară.

România deţine cele mai scăzute valori ale împrumuturilor pentru locuinţe pe cap de locuitor (peste 18 ani) alături de Bulgaria, situându-se la valoarea de 623 euro (Bulgaria 575). În schimb, în Ungaria, această valoare se ridică la 2.106 euro, în Polonia - la 2.656 euro, în Regatul Unit - la 32.884 euro.

În octombrie 2013, Guvernul României a luat o decizie conform căreia toate creditele ipotecare contractate prin programul "Prima casă" trebuie să fie în lei şi nu în euro. Scopul acestei cerinţe a fost acela de protejare a cumpărătorilor de locuinţe cu venituri în lei împotriva fluctuaţiilor de schimb valutar.

De la lansarea programului şi până în decembrie 2015 au fost acordate peste 166.000 de garanţii, pentru finanţări în valoare de peste 3,2 miliarde euro (după preluarea a 50% din risc de către bănci), respectiv peste 13,9 miliarde lei, menţionează iniţiativa legislativă.

Documentul arată că, din decembrie 2013, rata împrumuturilor în lei a crescut cu un ritm anual record de 90%. Această tendinţă a fost văzută în toate economiile non-euro în 2012, cu o creştere faţă de anul trecut a creditelor ipotecare neachitate în moneda locală. România a condus în cadrul economiilor non-euro, cu o rată de +19,2%, în comparaţie cu Suedia (+4,5%), Danemarca (+1,6%) şi Polonia (+1%). În prezent, piaţa de finanţare a locuinţelor este sprijinită în mare măsură de garanţiile oferite în cadrul programului "Prima casă", mai arată proiectul de lege.

"În anul 2016, rata dobânzii pentru împrumuturile care vor fi acordate în cadrul programului «Prima Casă» a fost redusă cu jumătate de punct procentual. Plafonul garanţiilor (1,69 miliarde de lei pentru 2016) este mult mai mic faţă de cel acordat pentru 2015, când băncile au avut la dispoziţie 2,8 miliarde de lei pentru a garanta 50% din creditele ipotecare acordate populaţiei prin acest program.

Se consideră că forţa cu care s-a relansat sectorul rezidenţial în ultima perioadă ar putea fi diminuată de eventuala stopare a programului «Prima Casă». Câteva modificări ale programului "Prima casă" ar putea ajuta la soluţionarea unora dintre aceste probleme: de exemplu, printr-o direcţionare mai bună către gospodăriile care altfel nu ar putea contracta o ipotecă, efectele de distorsionare ar putea fi reduse, deoarece veniturile beneficiarilor ar corespunde preţurilor locuinţelor mai mici, iar cheltuielile publice ar fi direcţionate corespunzător către gospodăriile cu venituri mai mici.

În acest context, printrre altele, Strategia de Locuire îşi propune să modifice programul "Prima Casă".

Proiectul menţionează: "Plafonul de garantare de 60.000- 70.000 euro nu este destul de eficient în filtrarea şi orientarea către persoanele care au cu adevărat nevoie de acest tip de asistenţă din partea guvernului. Un criteriu de eligibilitate bazat pe venit ar putea fi o soluţie în această privinţă. Astfel, eligibilitatea pentru obţinerea garanţiei din cadrul programului «Prima Casă» ar putea să se bazeze pe criteriul de venit".

BM recomandă modificarea criteriilor de funcţionare a programului BauSpar

Programul tip BauSpar (care prevede produsele de economisire-creditare, vândute, la noi, de BCR Banca pentru Locuiţe şi de Raiffeisen Banca pentru Locuinţe) a avut un succes relativ până în prezent, în 2015 existând 300.000 de persoane care au economisit la cele două bănci. Numărul clienţilor noi care aleg acest produs de economisire creşte cu aproximativ 10% în fiecare an, potrivit proiectului MDRAP. Cu toate acestea, experţii Băncii Mondiale au identificat o serie de probleme legate de modul în care programul funcţionează în prezent, după cum urmează:

"Programul nu are impactul dorit în ceea ce priveşte acordarea împrumuturilor pentru locuinţe - doar 5% dintre persoanele care economisesc îşi exercită opţiunea de a contracta un credit. Programul este încă relativ nou, aşadar acest aspect s-ar putea schimba. Totuşi, întrucât dobânzile au scăzut în ultimii ani, stimulentul acordat împreună cu un împrumut BauSpar este în prezent limitat, deoarece contractul iniţial stabileşte o rată cu câţiva ani în avans pentru conversia creditului.

Elementul de subvenţie nu este bine direcţionat - oricine poate să solicite un produs BauSpar şi să beneficieze de subvenţie. Oferind 250 euro pe client, programul de subvenţionare a înregistrat până în prezent alocări bugetare de 841.590.738 lei din 2005, anul în care a fost demarat. Aceste fonduri ar putea fi utilizate mai bine dacă ar fi direcţionate către cei care au cea mai mare nevoie de asistenţă".

În acest context, creşterea dimensiunii împrumutului ar putea fi luată în considerare, subliniază proiectul legislativ, arătând că, în prezent, se derulează o campanie puternică pentru reducerea procentului de economisire raportat la împrumutul final care poate fi obţinut. "Acest aspect ar trebui gândit cu atenţie, deoarece poate să creeze un sistem în care să existe o nevoie permanentă de clienţi noi care să economisească pentru a acoperi creditele noi acordate. Acest lucru poate fi în mod inerent nesustenabil. Totuşi, ar putea exista şi un argument conform căruia rata actuală a economiilor comparativ cu împrumutul este prea conservatoare, iar împrumuturile care pot fi obţinute nu sunt suficiente pentru achiziţionarea unei locuinţe", mai consideră specialiştii care au elaborat iniţiativa.

Aceştia evidenţiază şi faptul că au apărut întrebări legate de înţelegerea produsului de către client.

Pentru o direcţionare mai bună a subvenţiei asociate schemei BauSpar şi pentru asigurarea cheltuirii fondurilor guvernamentale în cel mai echitabil mod, vor fi efectuate următoarele reforme legate de acest program:

"- Subvenţia poate fi orientată în mod specific către persoanele care economisesc în vederea obţinerii unor împrumuturi pentru renovare. - Realocarea elementului de subvenţie care rămâne după criteriul de eligibilitate către o schemă de garantare sau o schemă directă de subvenţionare care se concentrează pe împrumuturi mici de îmbunătăţire a locuinţei.

- Subvenţia poate fi acordată beneficiarilor eligibili din punct de vedere al venitului la începutul perioadei creditului şi nu progresiv pe durata perioadei de economisire, astfel încât să nu funcţioneze ca un bonus continuu pentru sistemul bancar sub formă de finanţare gratuită".

Orice modificare a raportului dintre suma economisită şi valoarea creditului trebuie analizată foarte atent, atrage atenţia proiectul de lege, menţionând că acest lucru necesită modelare financiară pentru evaluarea stabilităţii şi sustenabilităţii generale ale sistemului.

Strategia: "Legislaţia nu ar trebui să permită construirea de proprietăţi în zone fără infrastructură"

Autorităţile locale pot atrage sectorul privat prin intermediul parteneriatelor public-private (PPP) şi al Acordurilor de dezvoltare (AD), pentru construirea de locuinţe private accesibile ca preţ şi chiar pentru construirea de locuinţe publice, consideră MDRAP, precizând: "Parteneriatele public-private pot fi înţelese drept angajamente contractuale între o entitate guvernamentală şi o companie privată, în cadrul cărora compania privată foloseşte resursele guvernului şi împarte riscul, urmând îndrumările guvernului privind furnizarea de locuinţe la preţ accesibil".

Pentru furnizarea infrastructurii de bază în timp util, este necesară îmbunătăţirea planificării şi a coordonării între autorităţile locale şi furnizorii de utilităţi. Abordarea în legătură cu măsurile de urbanism ar trebui să fie mai proactivă, astfel încât livrarea planificată a infrastructurii de bază de către autorităţile locale să orienteze tiparul dezvoltării şi nu invers, conform proiectului de lege.

Acesta arată că legislaţia naţională nu ar trebui să permită dezvoltatorilor imobiliari şi speculatorilor să subdivizeze sau să dezvolte proprietăţi în zone în care infrastructura nu a fost dezvoltată.

Principiile Strategiei

Scopul Strategiei Naţionale a Locuirii este identificarea măsurilor şi crearea instrumentelor pentru asigurarea accesului la condiţii de locuire adecvate pentru toate categoriile de persoane, până în anul 2030.

Strategia are mai multe principii, după cum urmează:

Prioritizarea

Definirea ariilor prioritare şi prioritizarea măsurilor în funcţie de nevoile reale (consolidarea seismică, îmbunătăţirea locuinţelor şi cartierelor vechi, asistenţa în sectorul locuirii pentru persoanele sărace şi vulnerabile, îmbunătăţirea programului de locuinţe sociale şi facilitarea construirii de locuinţe accesibile ca preţ), precum şi dezvoltarea unor instrumente şi mecanisme de prioritizare - spre exemplu, planul de reducere a riscului seismic.

Autorităţile arată că expunerea ţării noastre la riscul seismic este printre cele mai mari din Europa. Proiectul legislativ menţionează: "Estimările sugerează că aproximativ 10.577 de gospodării ocupă 607 clădiri de locuinţă incluse în Clasa I (cea mai mare) de risc seismic, în întreaga ţară. Acest lucru înseamnă 10.577 locuinţe cu deficienţe structurale majore, majoritatea acestora fiind ocupate în prezent. Bucureştiul prezintă cel mai mare risc seismic dintre toate capitalele europene şi este unul dintre cele mai vulnerabile 10 oraşe din lume. Peste 60% din clădirile încadrate în Clasa I de risc seismic sunt situate în Bucureşti - aproximativ 370 de clădiri cu 6.480 apartamente. Majoritatea locuinţelor din aceste blocuri sunt ocupate.

Peste 600 de blocuri de locuinţe din Bucureşti sunt instabile (încadrate în Clasa I şi Clasa II de risc) şi necesită consolidare structurală. Multe dintre clădirile cu structură nesigură au fost construite înainte de 1960. Multe dintre clădirile construite înainte de 1940 prezintă un risc seismic mai mare deoarece construirea acestora a precedat adoptarea din anii 1940 a codurilor de construcţie rezistentă la seism".

La capitolul prioritizare, întâlnim în strategie şi prioritizarea programelor şi proiectelor pentru o mai mare eficienţă în vederea realizării obiectivelor, în special prin reformarea şi propunerea unor noi programe în domeniul locuirii.

De asemenea, sunt prevăzute prioritizarea şi coordonarea investiţiilor şi fondurilor, pentru o acţiune coerentă şi eficientă, prin susţinerea rolului consiliilor locale cu atribuţii în acest domeniu şi prin coordonarea fondurilor guvernamentale cu fondurile europene.

Accesibilitatea

Strategia vizează asigurarea unor chirii accesibile ca preţ şi pe piaţa privată, prin susţinerea sectorului privat. În paralel, se doreşte facilitarea plăţii chiriilor şi a cheltuielilor cu utilităţile prin instrumente precum subvenţii sau vouchere, şi prin asocierea datoriilor acumulate la cheltuielile cu utilităţile cu locatarii care acumulează respectivele datorii, pentru a nu fi tranferată datoria aferentă spaţiului locativ următorului chiriaş/locator.

Printre alte intenţii desprinse din strategie, la capitolul "accesibilitate", se numără facilitarea accesului la proprietate prin îmbunătăţirea unor programe, accesul simplu la informaţii şi asistenţă pentru demersurile privind solicitarea diverselor ajutoare şi instrumente disponibile, asigurarea accesului la locuinţe adecvate pentru grupurile sărace şi vulnerabile.

Facilitarea

Încurajarea construirii de locuinţe publice prin instrumente care să uşureze sarcina financiară pentru stat şi prin mecanisme de parteneriat cu sectorul privat este un alt obiectiv al strategiei.

Alături de acesta, se regăseşte creşterea accesului autorităţilor locale la fonduri şi la asistenţă tehnică în domeniul locuirii, prin sistemul de finanţare din fonduri publice, revizuit, într-o manieră centralizată, precum şi creşterea accesului la locuinţă al gospodăriilor, în funcţie de nevoi, prin diferitele programe de susţinere şi prin acordarea de subvenţii/vouchere pentru a permite accesul la locuinţele din domeniul privat.

Disponibilitatea

Autorităţile prevăd creşterea fondului imobiliar public prin disponibilizarea clădirilor neutilizate sau abandonate şi reabilitarea clădirilor vechi neutilizate în mod prioritar, precum şi prin construirea de locuinţe noi, dar şi încurajarea implicării sectorului privat prin diferite mecanisme precum Acordurile de dezvoltare sau Parteneriatele Public-privat, pentru dezvoltarea de locuinţe sociale.

Securizarea

Specialiştii care au lucrat la întocmirea proiectului au considerat necesare asigurarea siguranţei fizice a clădirilor prin acţiuni de reducere a riscului seismic şi derularea unor acţiuni de reabilitare a clădirilor cu structuri nesigure; asigurarea unor condiţii de locuinţă sigure şi decente diferitelor categorii de populaţie; asigurarea unei pieţe imobiliare funcţionale, prin măsuri de reducere a pieţei neoficiale de închiriere, şi protejarea persoanelor evacuate.

Responsabilitatea şi răspunderea

La acest capitol, regăsim, ca obiective, clarificarea rolurilor şi obligaţiilor diferitelor părţi implicate în domeniul locuirii; responsabilizarea autorităţilor publice centrale şi locale şi a asociaţiilor de proprietari cu privire la obligaţiile lor şi modul de realizare a obiectivelor strategiei;

aplicarea responsabilităţilor autorităţilor locale prin oferirea instrumentelor şi resurselor necesare la îndeplinirea lor.

Transparenţa

În alocarea de resurse publice către sectorul locuirii şi în ceea ce priveşte criteriile de alocare a locuinţelor publice, care trebuie să fie uniformizate, motivate şi accesibile publicului, este nevoie de transparenţă, consideră auto-rităţile.

Acestea recomandă şi transparenţa diferitelor reguli aplicabile în sectorul locuirii, prin accesul publicului şi promovarea lor, precum şi transparenţa criteriilor de alocare a locuinţelor şi a subvenţiilor şi transparenţa deciziilor luate.

Nediscriminarea şi egalitatea de şanse

Asigurarea unui acces egal tuturor categoriilor de populaţie, fără ca dispoziţiile legale să constituie sau să ducă la o formă de discriminare directă sau indirectă constituie un alt ţel al strategiei. Aceasta îşi mai propune clarificarea şi uniformizarea criteriilor de alocare a locuinţelor sociale şi a subvenţiilor pentru locuire.

Reducerea disparităţilor şi coeziunea

Diferitele inegalităţi din domeniul locuirii, fie teritoriale, fie legate de diversele situaţii socio-economice, trebuie să fie reduse pentru creşterea coeziunii. Disparităţile între mediul urban şi mediul rural trebuie reduse prin susţinerea calităţii locuirii în mediul rural. De altfel, zonele marginalizate urbane şi rurale trebuie modernizate, punând accent pe aşezările informale şi locuinţele în stare de degradare. Proiectul de lege arată că, în completarea acestei viziuni, grupurile sărace şi marginalizate din mediul rural şi urban trebuie susţinute pentru a putea beneficia de un acces egal la diferitele instrumente din domeniul locuirii.