În cadrul eforturilor de transpunere în legislaţia naţională a normelor europene privitoare la detaşarea lucrătorilor, România a adoptat o nouă lege privind detaşarea transnaţională a salariaţilor. Legea 16 din 17 martie 2017 a fost publicată în MOf 196/21.03.2017 şi va intra în vigoare în termen de 60 de zile de la publicare, respectiv în 20 mai 2017. Începând cu această dată, legea aplicabilă în prezent, respectiv Legea nr. 344/2006, se abrogă.
În principal, noua lege completează mai mult decât modifică vechea reglementare, transpunând o serie de dispoziţii ale legislaţiei europene care nu se regăseau în legislaţia naţională.
Dintre principalele elemente introduse de noua lege distingem preocuparea legiuitorului de a preveni abuzurile şi eludarea legii, prin introducerea unei proceduri de evaluare a realităţii detaşărilor transnaţionale din alte state membre ale UE / CEE în Romania, de către Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă.
Conform articolului 7 al Legii 16/2017, pentru identificarea situaţiilor de detaşare transnaţională Inspecţia Muncii realizează o evaluare de ansamblu a tuturor elementelor faptice care caracterizează o detaşare transnaţională, în special a (i) activităţilor desfăşurate de societăţile care detaşează salariaţi, în Romania, respectiv în statul membru de stabilire, (pentru a se putea analiza dacă firma respectivă exercită în mod efectiv activităţi semnificative în statul de stabilire), precum şi (ii) a muncii şi situaţiei salariatului detaşat în România (pentru a se putea analiza dacă salariatul îşi desfăşoară în mod obişnuit activitatea în statul de stabilire a angajatorului său).
Elementele faptice concrete care vor fi analizate pentru realizarea acestei evaluări urmează să fie stabilite prin normele metodologice de aplicare a Legii 16/2017. Totuşi, Directiva 2014/67/UE are în vedere, în principal, locul în care întreprinderea îşi are sediul social şi administraţia şi unde îşi exercită activitatea de bază, locul de recrutare a lucrătorilor detaşaţi şi locul din care sunt detaşaţi, legea aplicabilă contractelor încheiate de întreprindere cu lucrătorii acesteia, respectiv cu clienţii, precum şi numărul de contracte executate şi/sau mărimea cifrei de afaceri realizate în statul membru de stabilire. Rămâne de văzut cum vor fi transpuse aceste elemente faptice în legislaţia naţională, ştiut fiind că ultimele două criterii - numărul de contracte executate în statul membru de stabilire şi cifra de afaceri realizată acolo - ridică în practică cele mai mari probleme angajatorilor.
Introducerea noii procedurii de evaluare a detaşărilor reale creează cel puţin la nivel legislativ premisele pentru prevenirea şi sancţionarea, unde se justifică, a cazurilor de detaşare transnaţională de către societăţi create într-un anumit stat membru doar cu scopul strict de a eluda legea şi a obţine avantaje fiscale, de multe ori în detrimentul angajaţilor. Elementele faptice care vor sta la baza evaluărilor făcute de autorităţile competente sunt, conform art. 7 (3)b) din Legea nr. 16/2017, elemente orientative, ceea ce înseamnă că evaluatorii vor avea o marjă de apreciere destul de largă care, cel puţin teoretic, poate genera inegalităţi de interpretare.
Riscul, în acest caz este ca autorităţile de control să considere, pe baza textului legii, că un angajator nu realizează o detaşare reală, dând o interpretare diferită textului legii decât a făcut-o angajatorul în judecarea legislaţiei. Or, ştim din experienţă că formulările prea vagi ale legii sunt generatoare de litigii şi au un potenţial de limitare a activităţii firmelor.
Rămâne ca practica să demonstreze dacă formularea legii este suficient de clară şi neinterpretabilă pentru ca societăţile care practică detaşarea transnaţională să nu îşi vadă activitatea îngrădită drastic.
