Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2024

Peste 100 milioane euro - primul concept de proprietăţi periodice de la noi

Piaţa Imobiliară /

Peste 100 milioane euro - primul concept de proprietăţi periodice de la noi
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Blaxy Premium Resort & Hotel - primul concept de proprietăţi periodice din ţara noastră - este un resort turistic construit în zona localităţii 23 August, la câţiva km de Olimp, de peste 100 de milioane de euro.

    Proiectul este prevăzut să fie terminat în următorii trei ani. Deşi investiţia iniţială a fost estimată la 90 de milioane de euro, dezvoltatorii proiectului consideră că suma totală care urmează să fie cheltuită pentru realizarea acestui proiect va depăşi 100 de milioane de euro.

    Lucrările de construcţie au fost lansate în anul 2014, iar în vara anului trecut au fost primiţi primii turişti. Suprafaţa totală a complexului este de 72.000 de metri pătraţi, incluzând mai multe piscine pentru adulţi şi copii, kids club, un amfiteatru în aer liber, restaurant, baruri, dar şi o plajă privată de aproximativ 10.000 de metri pătraţi. La finalul proiectului vor fi construite 7 tronsoane, cu regim de înălţime de 9-10 etaje şi un total de 900 de camere, dar şi un hotel cu 400 de camere de 5 stele, o bază de tratament şi un centru de afaceri, cu o sală de conferinţe de 1000 de locuri, în spatele clădirilor urmând să fie amenajate terenuri sportive.

    Din cele 7 tronsoane planificate, dezvoltatorii proiectului au inaugurat deja trei tronsoane, cu un total de 540 de camere. Dintre acestea, o parte au fost contactate în regim de proprietate periodică, existând, acum, peste 3000 de proprietari, circa 250-300 de camere, clasificate la trei stele, urmând să fie închiriate în regim hotelier, începând cu acest sezon.

    În prezent, lucrările continuă, însă investitorii nu ştiu dacă să înceapă construcţia următorului tronson, aşa cum era prevăzut, sau să ridice o bază de tratament pentru care dispun de un izvor de apă termală şi pentru care au venit foarte multe solicitări din partea turiştilor.

    Liliana Filip, directorul general al "Blaxy Premium Resort & Hotel", ne-a acordat un interviu pe marginea acestei investiţii de la malul Mării Negre.

    Interviu cu Liliana Filip, director general Blaxy Premium Resort & Hotel)

    Liliana Filip: "În plin sezon avem contractat aproximativ 50% din complex, iar în extra sezon - circa 10%"

    Reporter: Cum a fost primit conceptul Blaxy Resort?

    Liliana Filip: Turiştii români obişnuiţi să-şi consume vacanţele în alte ţări, în sistem turistic similar cu cel oferit de Blaxy Resort, sunt încântaţi că a apărut şi în România acest sistem de petrecere a vacanţelor.

    Reporter: Cât de deschişi au fost românii cu privire la cumpărarea apartamentelor periodice?

    Liliana Filip: Trebuie să facem mai întâi precizarea că noi avem în portofoliu de vânzare pachete care includ locuinţe de vacanţă în sistem de proprietate periodică şi pachete de servicii turistice.

    Proprietatea periodică a fost reglementată din punct de vedere juridic pentru prima oară în România, prin adoptarea Noului Cod Civil. Fiind un concept nou, la nivel naţional, nu suntem încă suficient de familiarizaţi cu acest sistem, chiar dacă la nivel mondial el este foarte bine pus la punct şi se practică de zeci de ani.

    Numărul mare de clienţi români care au contractat până în prezent unităţi în cadrul complexului constituie dovada clară a deschiderii către acest concept.

    Reporter: Cât la sută dintre proprietarii periodici sunt din afara ţării?

    Liliana Filip: Aproximativ 15%.

    Reporter: Care este gradul de contractare-cumpărare, în acest moment, a apartamentelor în regim de proprietate privată?

    Liliana Filip: În plin sezon avem contractat aproximativ 50%, iar în extra sezon circa 10%.

    Reporter: Adoptarea Legii dării în plată vă afectează vânzările?

    Liliana Filip: Nu considerăm acest lucru.

    Reporter: Care sunt aşteptările dumneavoastră după inaugurarea serviciilor hoteliere Blaxy?

    Liliana Filip: Ne dorim să îmbogăţim turismul românesc cu încă o perlă a litoralului Mării Negre. De asemenea, aşteptăm cât mai mulţi turişti să se convingă personal de potenţialul oferit de Complexul Blaxy.

    Reporter: Care sunt planurile de dezvoltare ale resortului Blaxy?

    Liliana Filip: În primul rând, finalizarea construcţiilor aferente complexului. Menţionez aici resortul, un centru de afaceri, un hotel de 5 stele, baza de sănătate şi tratament cu centru SPA, întreţinere şi înfrumuseţare, detoxifiere etc., precum şi dezvoltarea unei game de servicii turistice care să fie competitive la nivel internaţional, din punct de vedere calitativ.

    Reporter: Ştim că pe lângă complexul în sine vă doriţi să amenajaţi un tunel către plajă pe sub şinele de tren şi un sens giratoriu. Puteţi să ne detaliaţi? Care este stadiul acestor două proiecte?

    Liliana Filip: Ambele proiecte sunt în curs de derulare, iar punerea lor în practică va fi făcută împreună cu autorităţile publice, deoarece discutăm despre spaţii publice, aflate în proprietatea statului.

    Reporter: Aveti în plan şi alte proiecte similare?

    Liliana Filip: Bineînţeles, dar vom discuta despre acestea numai după finalizarea proiectului actual.

    Reporter: Mulţumesc!

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Amenajări

    Smart City

    Fotoreportaj

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Consilier

    Companii

    Internaţional