Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2024

SnagovNu mai există terenuri de vânzare la prima mână

F.A. Piaţa Imobiliară /

Case noi în construcţie în Snagov

Case noi în construcţie în Snagov

Preţul terenurilor a crescut cu 50% în ultimul an

În localitatea ilfoveană Snagov nu mai există terenuri de vânzare la prima mână. Tranzacţiile care se realizau în luna martie pe acest segment vizau parcele de teren deja achiziţionate şi scoase din nou la vânzare, ne-a precizat Dan Zaharia, administratorul agenţiei "ZET Imobiliare". Domnia sa ne-a spus că, în ultimul an, preţul terenurilor din zonă a crescut cu circa 50%. Astfel, un metru pătrat de teren intravilan costă aproximativ 60 -100 de euro, în timp ce terenul extravilan este tranzacţionat la un preţ de maxim 20 de euro/mp. Domnul Zaharia ne-a specificat că un metru pătrat de teren situat lângă pădure, care, în urmă cu trei ani, costa circa 4 dolari, în prezent este scos la vânzare la preţul de aproximativ 70 de euro. Costul terenurilor a crescut, în primul rând, din cauza speculei şi nu datorită puţinelor îmbunătăţiri care au fost aduse zonei, susţine sursa citată, adăugând că preţurile actuale sunt umflate artificiale.

Circa şase proiecte rezidenţiale în Snagov

Foarte multe persoane au cumpărat loturi mari de teren în vederea construcţiei de locuinţe. Referitor la noile ansambluri rezidenţiale, în zonă se află în desfăşurare circa 5-6 astfel de proiecte, potrivit reprezentantului "ZET Imobiliare". Dintre acestea, doar unul a fost finalizat, alte două aflându-se în faza de proiect. Cel mai mare complex care se construieşte în Snagov presupune edificarea a 30 de case, iar cel mai mic cartier vizează ridicarea a 7 duplexuri. Preţul mediu al unui metru pătrat construit se cifrează la 700 - 1.200 de euro, fără TVA. Regimul de înălţime admis în zonă este parter, două etaje şi mansardă, ne-a precizat Dan Zaharia, precizându-ne că suprafaţa unei case noi oscilează între 150 şi 300 de metri pătraţi construiţi. Aria terenului pe care sunt construite locuinţele ajunge la minim 500 şi maxim 1.500 de metri.

Un proiect rezidenţial se află în derulare lângă lac şi oferă case situate pe loturi de 850 de metri pătraţi. Un alt cartier este "Astoria Forest", în cadrul căruia sunt ridicate 24 de unităţi locative, cu suprafeţe de 150-200 de metri pătraţi. Parcelele de teren aferente măsoară de la 460 la 1.450 de metri pătraţi, iar preţul caselor se cifrează la 160.000 până la 264.000 de euro.

În prezent, intravilanul localităţii este ocupat de construcţii doar în proporţie de 30%, cel mai dezvoltat fiind nordul Snagovului. Agenţii imobiliari estimează că urmează o perioadă în care se va construi masiv, deşi cererea este mai mică decât oferta. Solicitările, însă, tind să crească.

Un singur bloc vechi din Snagov a fost reabilitat

În Snagov nu sunt nici spaţii industriale, nici birouri sau spaţii comerciale noi, potrivit agenţilor din zonă, care ne-au spus că există o iniţiativă de construire a unui complex comercial în zonă.

Pentru casele vechi nu este cerere, iar în ceea ce priveşte blocurile la mâna a doua, doar un singur imobil de acest gen este reabilitat. Cel mai mare apartament vechi, care are trei camere şi circa 115 mp, costă 189.000 de euro.

Lucrări la infrastructură şi utilităţile din localitate

Cele cinci localităţi aparţinătoare Snagovului beneficiază de gaze şi sunt vizate pentru desfăşurarea unor lucrări de extindere a reţelelor de apă şi canalizare, ne-a precizat domnul Zaharia. Domnia sa ne-a spus că în Ghermăneşti există apă, această reţea fiind extinsă şi în Snagov Sat, în timp ce Ciofliceniul nu are apă, iar Tâncăbeniul şi Vlădiceasca se află în faza de proiect, în vederea implementării reţelei de apă.

De asemenea, o parte din drumuri au fost reabilitate, urmând să fie derulate noi lucrări pe partea de infrastructură mai slab dezvoltată.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Legea

Internaţional