Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2024

CosmopolisPrimele 500 de locuinţe vor fi gata în toamna anului 2009

F.A. Locuinţe /

Stadiul lucrărilor la jumătatea lunii martie, în şantierul Cosmopolis

Stadiul lucrărilor la jumătatea lunii martie, în şantierul Cosmopolis

Prima etapă şi jumătate din cea de-a doua au fost vândute rapid

"Cosmopolis" este unul dintre cele mai mari proiecte rezidenţiale din zona Capitalei, dezvoltat de "Opus Land Development" în zona Ştefăneşti, judeţul Ilfov. Amplasamentul ales se află în partea de nord-est a Bucureştiului, lângă intersecţia dintre strada Tunari şi şoseaua de Centură, la 13 km de Piaţa Victoriei. Practic, investitorii turci vor construi un orăşel cu aproximativ 4.700 de apartamente şi vile, desfăşurate pe un teren de 100 de hectare. Circa 60% din întreaga suprafaţă va fi ocupată de spaţii verzi.

Investiţia va fi derulată pe şapte faze de execuţie, până în anul 2014. "Cosmopolis" va costa, în total, circa 700 milioane de euro, din care 60 milioane de euro vor fi cheltuite pentru dezvoltarea infrastructurii din zonă. La finalizare, orăşelul va avea o valoare de piaţă de peste un miliard de euro, estimează conducerea "Opus Land Development".

Suprafaţa construită a întregului complex rezidenţial va fi de 665.000 mp. Orăşelul "Cosmopolis" va avea, pe lângă spaţii pentru locuit, şi zone comerciale şi pentru recreere.

Proiectarea întregului ansamblu a fost făcută de specialişti din Turcia. Execuţia locuinţelor o desfăşoară integral dezvoltatorul proiectului "Opus Land Development".

Prima etapă şi jumătate din cea de-a doua au fost vândute rapid

Conducerea "Opus Land Development ne-a declarat că prima etapă de dezvoltare cuprinde 565 de apartamente şi a fost demarată în luna septembrie a anului trecut. Pe un teren de 65.000 mp, unde vor construite aceste locuinţe, vor mai fi ridicate o grădiniţă, o biserică, o cafenea şi o şcoală de echitaţie pentru copii. Pentru prima fază de dezvoltare, "Opus" a contractat o finanţare de 30 milioane de euro de la "Garanti Bank".

Până la sfârşitul lui 2007, toate locuinţele din prima etapă au fost deja vândute.

Investiţia aferentă primei faze a proiectului a fost estimată la 60 milioane de euro, valoarea sa de piaţă fiind de circa 77 milioane de euro. La finele lunii martie, constructorul ridicase fundaţiile şi primele niveluri ale clădirilor. Termenul de finalizare prevăzut pentru prima etapă este luna septembrie a anului viitor.

Investitorii turci ne-au menţionat că, în 2008, au şi început vânzările pentru a doua fază de dezvoltare, care însumează un număr de 1.258 de spaţii locative. "Până la sfârşitul lunii martie, au fost contractate peste jumătate din unităţile locative aferente celei de-a doua etape", susţin sursele citate.

47 tipuri de locuinţe

Vor fi amenajate 47 tipuri de locuinţe, cu una până la patru camere. Suprafeţele unităţilor locative măsoară între 73 şi 152 mp. Locuinţele din prima etapă au fost vândute la un preţ mediu de 1.040 de euro/mp construit, la care se adaugă TVA. Iar vânzările la cea de-a doua fază de dezvoltare au început de la 1.175 de euro/mp construit, la care se adaugă TVA.

Centru comercial de 220.000 mp

Centrul comercial care va fi amenajat în cadrul "Cosmopolis" oferă o sală de fitness, o amplă zonă de shopping, un spital, birouri şi o parcare de 70.000 mp. Pentru petrecerea timpului liber, viitorii beneficiari ai locuinţelor vor avea la dispoziţie piscine, terenuri de tenis, restaurante, baruri şi cafenele, dar şi o plajă amenajată lângă lac unde pot practica sporturi nautice sau pescuit. În total, vor fi amenajate 220.000 mp de suprafaţă închiriabilă de spaţii comerciale.

- Apartamente tip studio - 40.000 mp,

- Blocuri rezidenţiale - 35.000 mp,

- Centru Comercial - 55.000 mp,

- Centru de Fitness - 2.000 mp,

- Hotel - 27.050 mp,

- Spital - 18.000 mp,

- Birouri, centru de informaţii şi show­room - uri - 40.000 mp,

- Spaţii de parcare - 70.000 mp.

"Opus Land Development" face parte din "Buyukhanli Group", un grup de construcţii cu o înaltă reputaţie, care are sediul în Istambul - Turcia. Compania şi-a început activitatea în anul 1953, ca o afacere de familie în sectorul construcţiilor şi a crescut constant, începând cu a doua generaţie, după 1980, extinzându-şi activităţile în construcţii şi turism.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Legea

Internaţional