Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

Marriott a inaugurat primul său resort din Cancun

Internaţional /

Sursa: facebook/marriottcancunresort

Sursa: facebook/marriottcancunresort

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Lanţul american Marriott International Inc. a inaugurat, în ianuarie anul acesta, primul său resort din Insulele Caraibe: Residence Inn by Marriott Cancun Hotel Zone, anunţă caribjournal.com.

    Noua proprietate are 158 de apartamente, cu spaţii separate de lucru, locuit şi dormit. Resortul are numai apartamente (all-suite), iar acestea dispun de bucătării com­plet echipate.

    Serviciul de băcănie al hotelului le permite oaspeţilor să cumpere şi să gătească după bunul lor plac, aşa cum ar face acasă. Hotelul le oferă, însă, oaspeţilor săi micul dejun.

    "Proprietatea all-suite le oferă oas­peţilor mediul ideal pentru a trăi fără constrângeri, asociate cu servicii extrem de personale", a informat Marriott.

    "Tendinţele de rezervare indică o creştere a planificării călătoriilor de agrement după un an dificil", spune Tina Edmundson, Global Brand & Marketing Officer al Marriott International, adăugând: "Des­tinaţiile de agrement continuă să fie un punct central în calea spre recuperare şi au devenit o zonă prioritară de creştere pentru toate mărcile noastre, inclusiv pentru hotelurile populare. Noile noastre proprietăţi vor oferi şansa unei escapade cu spaţii flexibile, deschise, care le permit oaspeţilor noştri să îmbrăţişeze din nou libertatea de călătorie atunci când sunt pregătiţi să facă acest lucru".

    Deschiderea Residence Inn by Marriott Cancun Hotel Zone va fi urmată, luna aceasta, de inaugurarea unei unităţi Marriott în Caraibele mexicane: Aloft Tulum, amplasată în centrul oraşului Tulum. Aceasta va avea 140 de camere şi aparamente în stil mansardă.

    Caraibele mexicane sunt deschise pentru turism încă din vara trecută, fără protocoale de intrare. Potrivit Bloomberg, care citează datele STR, hotelurile din Caraibe au fost afectate puternic de pandemia de coronavirus, ratele de ocupare scăzând la 30% în 2020, de la 64% în anul anterior.

    Parteneriat pe termen lung Marriott International - Blue Diamond Resorts

    Marriott International a anunţat, în luna februarie, o expansiune majoră a portofoliului său all-inclusive printr-un acord pe termen lung cu Blue Diamond Resorts, divizia de hoteluri a Sunwing Travel Group, care are un portofoliu extins de proprietăţi de tip resort în Caraibe, America Centrală şi Mexic. Acordul este aşteptat să propulseze Marriott pe lista primilor zece jucători globali all-inclusive prin preluarea a 19 resorturi francizate care totalizează aproape 7.000 de camere în şase destinaţii şi dublarea prezenţei companiei pe segmentul all-inclusive la 33 de proprietăţi până în 2025. Conform aşteptărilor părţilor, majoritatea proprietăţilor vor fi convertite în Marriott"s Autograph Collection până la mijlocul anului 2021.

    Marriott International, cu sediul în Bethesda, Maryland, SUA, are un portofoliu de peste 7.000 de proprietăţi sub 30 de branduri principale prezente în 131 de ţări şi teritorii.

    Noua proprietate are 158 de apartamente, cu spaţii separate de lucru, locuit şi dormit. Resortul are numai apartamente (all-suite), iar acestea dispun de bucătării com­plet echipate.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Locuinţe

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Amenajări

    Smart City

    Materiale

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii

    Internaţional