Parcurile Improvizaţie sau proiecte durabile

Parcurile şi spaţiile verzi din România, plămânii oraşelor, îndelung neglijate în perioada post-comunistă şi ajunse în stadiu de ruină, au reintrat în ultimii ani în atenţia autorităţilor locale.

Proiecte de reabilitare şi reamenajare au început să fie implementate în cele mai mari parcuri din ţară cu finanţare europeană sau din fonduri locale. Investiţiile s-au bucurat de o mare popularitate în rândul cetăţenilor, încântaţi că se pot bucura în sfârşit de un spaţiu decent pentru relaxare şi activităţi fizice. Cu toate acestea, proiectele de modernizare a spaţiilor verzi au stârnit numeroase controverse şi critici. Distrugerea monumentelor istorice, calitatea estetică îndoielnică, utilizarea unor materiale ieftine sau nepotrivite, plantarea unei vegetaţii perisabile sau greu de întreţinut sunt doar câteva dintre obiecţiile aduse de specialişti acestor proiecte.

Parcurile trebuie să răspundă cerinţelor populaţiei din zonă

Potrivit doamnei conf. univ. dr. arh. Violeta Răducan, din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, orice proiect de reabilitare trebuie să înceapă cu o analiză a zonei şi a populaţiei din împrejurimi. Pentru a stabili de ce este nevoie în parc este necesar să se efectueze o analiză a circulaţiilor din zonă, analize sociologice privind tipologia populaţiei, copii, bătrâni, tineri, interviuri, statistici etc. Un proiect de reabilitare a unui parc nu este bun sau prost în sine ci în măsura în care deserveşte sau nu necesităţile celor care îl vor utiliza.

Odată stabilite nevoile la care trebuie să răspundă parcul, se creionează proiectul. Fiecare element trebuie gândit în corelaţie cu celelalte elemente pentru a crea un tot armonios. Funcţiunea, vegetaţia şi imaginea, toate se gândesc împreună. Pentru ca lucrurile să nu rămână la voia întâmplării, primăriile trebuie să apeleze la serviciile specialiştilor peisagişti.

Parcurile istorice, neglijate de autorităţi

Investiţiile realizate fără aprobarea şi supravegherea specialiştilor din domeniu pot duce nu numai la lucrări de slabă calitate, ci în unele cazuri la distrugerea unor monumente istorice.

Parcurile Carol, Cişmigiu şi Herăstrău din Capitală, aflate pe lista monumentelor istorice, suferă de ani de zile distrugeri constante. Teoretic, odată ce ajunge pe această listă, un monument este protejat, nu se poate interveni asupra lui, însă realitatea este cu totul alta.

În primul rând, această listă a monumentelor istorice prezintă deficienţe şi omisiuni. În cazul parcului Cişmigiu, în lista monumentelor istorice sunt incluse doar statuile şi nici acelea toate, fiind omise alte elemente de valoare ale parcului precum podurile sau compoziţiile vegetale, ne-a explicat doamna Violeta Răducan.

"Un exemplu este «Rotonda scriitorilor» din care doar statuile sunt protejate. Dacă îi va trece cuiva prin cap să schimbe pavimentul, să schimbe vegetaţia, se va putea şi vor rămâne nişte statui într-un alt context. Nemaifiind în contextul iniţial, statuile îşi pierd enorm din valoare", ne-a precizat doamna Răducan.

Este importantă nu numai protejarea monumentelor în sine ci şi păstrarea împrejurimilor care le pun în valoare.

Materialele şi dotările moderne care sunt utilizate în parcurile fără valoare istorică nu ar trebui să poată fi folosite nediferenţiat în lucrări de intervenţie în parcul Carol, Cişmigiu sau Herăstrău. Autorităţile se arată însă indiferente faţă de aceste aspecte. În parcurile istorice din Bucureşti au început să se monteze aceleaşi bănci ca în celelalte parcuri ce datează din perioada comunistă. Doamna arh. Violeta Răducan explică: "Ar trebui să se acorde atenţie acestor elemente care contribuie foarte mult la imagine. Dacă distrugi imaginea aceasta istorică ce mai rămâne? La un moment dat va trebui ca aceste parcuri să fie scoase de pe lista monumentelor istorice pentru că nu mai au caracteristicile unui monument ci sunt parcuri ca oricare altele."

Parcurile istorice trebuie să aibă un statut special faţă de parcurile noi, ele trebuie păstrate în forma lor iniţială.

Apa, ingredientul de bază pentru un parc reuşit

Dintre amenajările peisagistice ce se pot realiza în cadrul unui parc, fântânile arteziene şi oglinzile de apă ocupă un loc de frunte din punct de vedere estetic şi al beneficiilor aduse climatului.

"Bucureştiul în mod special are o climă cu veri foarte uscate iar fântânile şi lacurile fac foarte bine într-un astfel de oraş, nu mai spun că sunt frumoase, îmbunătăţesc calitatea aerului şi scad cu câteva grade temperatura vara", a precizat arh. Violeta Răducan.

Lacurile şi fântânile arteziene cu jeturi sunt întotdeauna punctul de atracţie principal într-un parc. Dorinţa oamenilor de a fi lângă o oază de apă este probabil una naturală, un parc mare fără un lac este destul de greu de închipuit. De-a lungul timpului, numeroase lacuri au fost construite în mod artificial în parcuri pentru a ne satisface nevoia de "apă". În afară de priveliştea şi răcoarea pe care le oferă, lacurile pot fi folosite şi pentru agrementul cu bărci sau hidrobiciclete.

Pavelele autoblocante, o alegerea nepotrivită pentru parcuri

Monumentele şi elementele decorative prezente într-un parc pot fi puse în valoare sau în umbră de pavajele folosite.

Pavelele de proastă calitate în culori aprinse din beton pot crea o imagine de kitsch, în loc să echilibreze imaginea unui parc. Mult mai adecvate sunt materialele naturale care se încadrează mult mai bine în vegetaţia din jurul lor.

De exemplu, pavelele autoblocante din beton destinate căilor de circulaţie industriale sunt absolut improprii pentru parcuri, consideră doamna Răducan. Aceste pavele sunt mult prea dure pentru o plimbare pe jos. În plus, aleile din parcuri sunt în general şerpuite şi acesta este un tip de pavimentaţie care nu poate fi montată astfel.

În parcul "Ion Voicu" (fosta Grădină Ioanid) pentru pavare s-au folosit dale hexagonale în culori puternice care atrag atenţia asupra lor, punând în umbră monumentele din parc.

Mai potrivită pentru pavimentarea parcurilor este piatra cubică, care este o piatră naturală. "Piatra cubică are preţiozitatea aceasta a materialului în sine. În plus, cuburile pot fi aşezate într-o formă absolut geometrică sau pot forma tot felul de curbe", a precizat doamna Răducan. Piatra cubică s-a folosit intens în lucrările de reamenajare a parcului "Alexandru Ioan Cuza" din Capitală, creându-se numeroase jocuri de nuanţe şi de forme.

O altă opţiune naturală ar fi pietrişul, precum s-a procedat în cazul Grădinii Icoanei din Bucureşti.

În cele mai faimoase parcuri din Europa se caută ca aleile să aibă un aspect cât mai natural. Grădinile de la Versailles sunt pavate cu un pietriş fin, foarte bine compactat, creând iluzia aleilor de pământ care existau în aceste grădini în secolul XVIII.

Care sunt perspectivele?

Încet, încet proiectele de reabilitare a parcurilor din România par totuşi să se îndrepte într-o direcţie pozitivă. Ultimele proiecte realizate dau dovadă de o mai mare creativitate, sunt utilizate materiale mai adecvate, construcţiile realizate par mai durabile. Este oare un semn că am început să învăţăm din greşeli?