Banca Naţională a Cehiei nu a obţinut puterile sporite pe care le-a solicitat asupra pieţei creditelor ipotecare, în ideea de a împiedica o bulă speculativă, care se dezvoltă în sectorul rezidenţial, informează Reuters.
Parlamentarii cehi au respins vineri un proiect de act normativ care ar fi extins autoritatea Băncii Naţionale a Cehiei în domeniul creditelor ipotecare, citând drept motiv apropierea alegerilor parlamentare din 20-21 octombrie.
"Având în vedere apropierea alegerilor, grupurile parlamentare nu au vrut să abordeze acum acest subiect pe motiv că este unul controversat", a declarat vicepreşedintele comisiei de buget finanţe din Parlamentul Cehiei, Jaroslav Klaska.
Banca Naţională a Cehiei a spus în repetate rânduri că preţurile la proprietăţile imobiliare din Cehia par a fi supraevaluate şi a recomandat băncilor să îşi ajusteze în consecinţă practicile de creditare. Subiectul a reapărut în dezbaterea publică la începutul acestei luni când Banca Naţională a decis să majoreze dobânda de politică monetară pentru prima dată după 2008.
Începând din luna aprilie a acestui an, Banca Naţională a Cehiei a recomandat ca creditele ipotecare să nu depăşească 90% din valoarea unei proprietăţi şi, în plus, ca maxim 15% din clienţi să obţină împrumuturi mai mari decât 80% din valoarea proprietăţii, conform Agerpres.
Legea respinsă de Parlamentul de la Praga ar fi dat Băncii Naţionale autoritatea de a limita creditele în funcţie de raportul dintre datorii şi venituri, raportul dintre venituri şi serviciul datoriei precum şi între credit şi valoarea proprietăţii.
"Din păcate, proiectul de lege a căzut victimă a campaniei electorale. Vom încerca să îl trecem prin Parlament în următorul mandat. Credem că prevederile actului sunt necesare pentru ca Banca Naţională să îşi exercite politica macroprudenţială", a declarat purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a Cehiei, Marketa Fiserova.