Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

PLANURI URBANISTICE GENERALEConstanţa: De aproape cinci ani se lucrează la PUG

F.A. Consilier /

Constanţa: De aproape cinci ani se lucrează la PUG

Operaţiunea de actualizare a Planului Urbanistic General al municipiului Constanţa a fost demarată în iunie 2006 şi încă se află în curs de desfăşurare. Doamna Luiza Elena Popa, arhitect şef al Constanţei, ne-a spus că au fost obţinute unele avize, în special cele legate de utilităţi, SRI, ISU. Alte numeroase documentaţii sunt depuse pentru obţinerea avizelor (MApN, MIRA, Stat Major, Aeronautica etc.)

Principalele modificări pe care le aduce noul PUG vizează:

- extinderea intravilanului în câteva zone ale municipiului;

- modificarea indicatorilor urbanistici prin corelare cu parcelarul istoric ;

- actualizarea reglementărilor prin preluarea documentaţiilor de urbanism adoptate de la aprobarea PUG până în prezent;

- corectarea anumitor greşeli strecurate în documentaţia aprobată privind funcţiunile permise;

- stabilirea unor zone dedicate spaţiilor plantate - centura verde a oraşului, prin aplicarea reglementărilor legale în vigoare în vederea creşterii suprafeţei de spaţiu verde raportată la numărul de locuitori.

Cele mai importante zone de dezvoltare a oraşului sunt preconizate să fie cele de-a lungul centurii ocolitoare, zona industrială şi de servicii situate la est şi vest de bd. Aurel Vlaicu, Palazu Mare, zona Campus Universitar - mal Lac, lotizările nou aprobate, staţiunea Mamaia şi platforma portuară.

Pentru încurajarea investiţiilor imobiliare vor fi reglementate actualele zone de extinderi ale funcţiunii de locuire. O parte din suprafeţele introduse în intravilan vor fi dedicate construirii de locuinţe, în baza ela­borării unor documentaţii de urbanism ulterioare aprobării PUG.

Noul PUG este elaborat de "Urban Design" SRL din Bucureşti.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional