RICS: Brexitul ameninţă 200.000 de posturi din sectorul britanic al construcţiilor
Internaţional / 08 mai 2017

Aproape 200.000 de locuri de muncă din sectorul construcţiilor din Marea Britanie ar putea fi eliminate dacă ţara va pierde accesul la piaţa unică europeană în urma ieşirii din UE (Brexit), punând în pericol proiecte majore de infrastructură, potrivit unui raport al Royal Institution of Chartered Surveyors (RICS), care menţionează că astfel va fi dată o lovitură majoră competitivităţii globale a oraşelor din Regatul Unit.
Conform analizei publicate recent de independent.co.uk, 8% din muncitorii din sectorul britanic al construcţiilor, adică aproximativ 176.500 sunt cetăţeni UE.
Studiul RICS precizează că aproape o treime din specialiştii în construcţii pe care i-a intervievat, au declarat că angajarea de lucrători din afara Regatului Unit a fost importantă pentru succesul afacerilor lor, iar pentru ca evoluţia bună a acestora să continue, accesul la piaţa unică europeană este vital.
Jeremy Blackburn, şef al departamentului de politici britanice din cadrul RICS, a declarat: "Aceste cifre demonstrează că industria construcţiilor din Marea Britanie este dependentă, în prezent, de mii de lucrători din UE. Este în interesul nostru să realizăm un Brexit de succes, însă pierderea accesului la piaţa unică europeană poate să ducă într-un punct mort proiecte de infrastructură de 500 de miliarde de lire din Regatul Unit".
Conform spuselor lui Blackburn, dacă accesul Marii Britanii la piaţa unică nu va fi menţinut sau dacă nu va fi implementat vreun plan alternativ, atunci ţara nu va putea să creeze infrastructura necesară "să concureze pe scena globală".
Potrivit RICS, sectorul construcţiilor din Regatul Unit se loveşte deja "de o criză de calificare", iar Guvernul ar trebui să realizeze acorduri interimare, de tranziţie, care să evite potenţiale pierderi majore de beneficii.
Analiza mai avertizează că autorităţile trebuie să găsească modalităţi prin care să atragă investitori privaţi care să poată să asigure viitorul sectorului construcţiilor în perioadele cu turbulenţe.
"Aceasta este cheia pentru îmbunătăţirea productivităţii noastre şi reechilibrarea regională a Marii Britanii, care să ne permită să devenim o şi mai mare poartă pentru comerţul şi turismul global, după Brexit", potrivit raporului.
La începutul lunii martie, RICS a lansat o listă cu priorităţi pentru Brexit, considerând că guvernul ar trebui să le aibă în vedere în mod strategic în condiţiile în care urmează să fie lansate negocierile de ieşire din UE.
Conform RICS, pe lângă stabilirea unui calendar concret al negocierilor şi a unor măsuri de atragere a investiţiilor străine, guvernul trebuie să le permită lucrătorilor calificaţi din afara ţării intrarea în Regatul Unit.