Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2024

SCANDAL LA VÂRFUL CASEI SOCIALE A CONSTRUCTORILORPlosceanu şi Erbaşu se ceartă în instanţă pe funcţiile de administratori

EMILIA OLESCU Companii /

Plosceanu şi Erbaşu se ceartă în instanţă pe funcţiile de administratori

Justiţia urmează să judece, astăzi, Apelul depus la o sentinţă favorabilă ARACO

Funcţiile de administratori din cadrul Casei Sociale a Constructorilor (CSC) au ajuns motive de dispută între şefii ARACO şi FPSC.

Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO), şi Cristian Erbaşu, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), se ceartă, în instanţă, pe locurile din Consiliul de Administraţie.

Justiţia a dat, deja, sentinţa în cazul intentat de Laurenţiu Plosceanu împotriva CSC, în care cere, prin Ordonanţă Preşedinţială, anularea unei decizii a Consiliului de Administraţie al Casei ce îi îndepărtează pe membrii ARACO din CA şi îi numeşte pe cei ai Federaţiei Patronale drept administratori. Decizia este favorabilă ARACO şi urmează ca Apelul făcut în acest caz să fie judecat astăzi, după cum ne-a spus domnul Plosceanu.

Cele două părţi se contrazic şi pe valabilitatea reprezentativităţii ARACO, aflată în atenţia justiţiei.

În cadrul motivării deciziei, obţinută de ziarul BURSA, se arată: "Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti reclamantul (n.r. ARACO) a chemat în judecată pe pârâta CSC, solicitând instanţei ca, pe cale de Ordonanţă Preşedinţială, să dispună suspendarea executării Hotărârii (...) Consiliului de Administraţie al CSC până la judecarea definitivă a cauzei cu numărul 25030/299/2016 aflată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti".

Menţionăm că, potrivit motivării citate, Hotararea CA atacată în justiţie a fost adoptată de un Consiliu de Administraţie format din patru membri desemnaţi de FPSC şi din patru membri desemnaţi de FGS Familia.

Potrivit acestei hotărâri, Consiliul de Administraţie a luat act de reprezentativitatea Federaţiei Sindicale Familia şi FPSC, "precum şi de adresele prin care aceste organizaţii au desemnat fiecare câte patru membri în Consiliul de Administraţie la CSC; a luat act de faptul că ARACO nu a depus documente noi prin care să ateste că deţine reprezentativitate, drept pentru care a constatat că persoanele desemnate de ARACO îşi pierd calitatea de administratori ai CSC şi a decis constituirea Consiliului de Administraţie format din membrii desemnaţi de FGS Familia şi FPSC".

În baza documentelor depuse la dosar de reclamantă, motivarea Instanţei mai arată că, în data de 07.06.2016, reclamanta a formulat o cerere de chemare în judecată, solicitând anularea Hotărârii CA al CSC.

În perioada 2010-2014, Consiliul de Administraţie al CSC a fost format din patru membri desemnaţi de ARACO şi patru membri desemnaţi de FGS Familia, ARACO fiind singura organizaţie patronală reprezentativă, care avea dreptul, conform dispoziţiilor legale şi statutare, să desemneze membri în Consiliul de Administraţie al CSC.

Motivarea deciziei din justiţie precizează: "S-a apreciat că (...) ARACO a acceptat ca, pentru mandatul 2010-2014, să-l desemneze pe domnul Cristian Erbaşu, reprezentant al unei societăţi membre ARACO şi Preşedinte al FPSC, deşi organizaţia patronală al cărei preşedinte era nu îndeplinea condiţiile impuse (...) în vederea desemnării de membri în Consiliul de Administraţie al CSC.

Având în vedere că mandatul membrilor Consiliului de Administraţie urma să expire la sfârşitul lunii octombrie 2014, era necesar ca organizaţiile sindicale şi patronale care îndeplineau condiţiile impuse (...) să desemneze noii membri în Consiliul de Administraţie. Totuşi, raportat la faptul că, la acel moment, ARACO era singura organizaţie care îndeplinea condiţiile privind desemnarea de membri în Consiliul de Administraţie, FGS Familia pierzându-şi reprezentativitatea pe sectorul de construcţii, s-a decis continuarea cu aceeaşi componenţă a Consiliului de Administraţie al CSC, până la momentul la care FGS Familia va dobândi reprezentativitate, putând astfel să desemneze membri în Consiliul de Administraţie al CSC. (...) Ulterior, având în vedere că FPSC îşi obţinuse reprezentativitatea, începând cu 21.12.2015, între ARACO şi FPSC au fost deschise discuţii pentru ajungerea la un acord comun în vederea desemnării celor patru membri în Consiliul de Administraţie. (...) Luând în considerare faptul că cele două organizaţii patronale nu au ajuns la un acord comun privind desemnarea membrilor, Consiliul de Administraţie avea să funcţioneze în continuare (...) cu membrii Consiliului de Administraţie desemnaţi anterior (...), până la depunerea documentelor privind acordul comun pentru următorul Consiliu de Administraţie. În data de 05.05.2016, a fost transmis pe e-mail un Memorandum întocmit de Biriş Goran SPARL, în concluziile căruia se menţionează că ARACO nu îndeplineşte condiţiile pentru a desemna membri în Consiliul de Administraţie al CSC, motivat de faptul ca nu îi poate fi recunoscută reprezentativitatea obţinută prin Decizia civilă (...) pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în data de 12.03.2014. S-a arătat că în cadrul Şedinţei Consiliului de Administraţie din data de 06.05.2016 domnul Cristian Erbaşu a comunicat celorlalţi reprezentanţi ARACO din Consiliul de Administraţie un nou Memorandum cuprinzând aceleaşi concluzii, întocmit de SCA Zamfirescu Racoti & Partners. În cadrul aceleiaşi şedinţe, domnul Cristian Erbaşu a declarat faptul că, raportat la cele două Memorandumuri, acesta nu recunoaşte reprezentativitatea ARACO, drept pentru care nu consideră că mai este necesar un acord comun între ARACO şi FPSC, această din urmă organizaţie patronală putând propune patru membri în Consiliul de Administraţie al CSC. În aceeaşi zi (...), FPSC depune la CSC Adresa (...) prin care, considerând că ARACO nu mai deţine reprezentativitate la nivel de sector de activitate, desemnează patru persoane pentru a face parte din Consiliul de Administraţie al CSC.

Ulterior, domnul Cristian Erbaşu, Preşedinte al FPSC şi membru desemnat de ARACO în Consiliul de Administraţie, de conivenţă cu membrii Consiliului de Administraţie desemnaţi de FGS Familia, au convocat o şedinţă a Consiliului de Administraţie al CSC pentru data de 16.05.2016, în vederea revocării domnului Laurenţiu Plosceanu (Preşedinte ARACO) din funcţia de Preşedinte al CSC.

Conform Hotărârii Consiliului de Administraţie al CSC (...), propunerea de revocare a domnului Laurentiu Plosceanu din funcţia de Preşedinte al CSC nu a putut fi adoptată, nefiind întrunit consensul necesar pentru validitatea deliberărilor Consiliului de Administraţie conform art. 16.7 din Statutul CSC.

Prin Hotărârea din data de 23.05.2016, Comitetul Director al ARACO a decis revocarea domnului Cristian Erbaşu din funcţia de Administrator în cadrul Consiliului de Administraţie al CSC, începând cu data de 23.05.2016 şi desemnarea pe locul rămas vacant, începând cu aceeaşi dată, a domnului inginer Ioan Aschilean, în funcţia de Administrator în cadrul Consiliului de Administraţie al CSC. (...)

În data de 23.05.2016, Administratorii desemnaţi de ARACO în Consiliul de Administraţie al CSC au primit o Convocare a Consiliului de Administraţie (...) având pe ordinea de zi: Alegerea Preşedintelui şi a Vicepreşedintelui şi Diverse. (...) În cadrul acestei şedinţe, domnul Cristian Erbaşu a menţionat faptul ca ARACO nu îndeplineşte condiţiile pentru a desemna membri în Consiliul de Administraţie, deoarece, conform celor susţinute în două memorandumuri redactate de două societăţi de avocatură, Decizia civilă (...) pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu recunoaşte reprezentativitatea ARACO decât până la data de 01.07.2014. Atat domnul Ilie Ion - cenzor al CSC -, cât şi Administratorii desemnaţi de ARACO în Consiliul de Administraţie al CSC şi-au exprimat poziţia în sensul că nu pot fi de acord cu cele susţinute de domnul Cristian Erbaşu, subliniind faptul că, potrivit hotărârii judecătoreşti anterior menţionate, reprezentativitatea ARACO produce efecte pentru o perioadă de 4 ani de la data constatării".

CSC a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru emiterea Ordonanţei Preşedinţiale.

Conform încheierii notariale şi a procesului verbal, în şedinţa CA din 23.05.2016 s-a decis constituirea unui nou Consiliu de Administraţie al CSC, format din reprezentanţi desemnaţi de Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) şi de reprezentanţi desemnaţi de Federaţia Generală a Sindicatelor Familia (FGSF), fiind ales un nou preşedinte al Consiliului de Administraţie al CSC, în persoana lui Cristian Erbaşu şi un nou vicepreşedinte al CA, respectiv Gheorghe Bălăceanu.

Instanţa arată, în motivare, că suspendarea executării Hotărârii CA din 23.05.2016 va conduce la imposibilitatea întrunirii legale a Consiliului de Administraţie al organizaţiei, până la soluţionarea fondului, "perioadă care cel mai probabil va depăşi un an de zile", după cum apreciază probele depuse la dosar de pârâtă.

La termenul din 29.06.2016, Instanţa a constatat depuse la dosar două cereri de intervenţii accesorii - prima formulată de Federaţia Generală a Sindicatelor Familia (FGS Familia) şi a două aparţinând Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC).

Constatând cele declarate de părţi, instanţa a admis cererea ARACO în contradictoriu cu CSC, dispunând suspendarea executării Hotărârii Consiliului de Administraţie al CSC din 23.05.2016 până la soluţionarea definitivă a litigiului ce face obiectul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. Totodată, a respins cererile de intervenţie accesorii ca fiind neîntemeiate. Sentinţa a fost pronunţată în data de 30 iunie.

Referitor la situaţia de la CSC, Laurenţiu Plosceanu ne-a declarat: "Este o situaţie litigioasă pe partea patronală, în general. ARACO a fost îndepărtată, deşi are reprezentativitate. Sindicatul nu ne mai recunoaşte şi nu mai vine la întâlniri. Dacă instanţa va stabili că FPSC nu are reprezentativitate, atunci deciziile luate de aceasta vor fi lovite de nulitate".

Cristian Erbaşu ne-a spus, însă, că, până în momentul în care situaţia se va clarifica, nu vor fi luate decizii importante în CA.

Domnia sa ne-a declarat: "Noi avem reprezentativitate încă de acum jumătate de an. Problema este între membrii sindicali şi cei patronali, nu este o problemă de asociaţii, ci mai degrabă una de comportament al conducătorilor. Consiliul de Administraţie nu ia decizii importante până când ARACO nu rezolvă ceea ce are de rezolvat. Dacă mai multe feredaţii au reprezentativitate, atunci se negociază, doar că aceste federaţii trebuie să fie şi recunoscute de sindicate. Noi le-am lansat propunerea să ne unim încă de acum doi ani, însă avem opinii diferite". Domnul Erbaşu şi-a exprimat speranţa ca această situaţie să se rezolve cât mai curând.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional