ROGBCModelul ESCo în România

Eficienţa energetică tradusă pe înţelesul tuturor înseamnă, în primul rând, facturi mai mici la energie. Prin politicile lor publice statele urmăresc însă o paletă mult mai largă de obiective: reducerea emisiilor de CO2, reducerea sau eliminarea dependenţei energetice, rezolvarea unor probleme sociale, crearea de locuri de munca şi multe altele. Cu siguranţă, eficienţa energetică se regăseşte pe agenda strategică, dar şi imediată, a oricărui guvern responsabil, pe cea a companiilor şi, nu în ultimul rând, pe cea a cetăţeanului confruntat cu problemele vieţii de zi cu zi.

În 20091, doar gospodăriile din România au cheltuit aproape 15 miliarde lei pentru energie. Având în vedere un potenţial de reducere a consumului de energie în clădiri estimat la 40%, rezultă că 6 miliarde lei/an reprezintă cheltuieli inutile, o risipă care ar putea fi evitată. Teoretic, putem afirma că gospodăriile din România au în fiecare an la dispoziţie 6 miliarde lei, sumă care ar putea fi direcţionată către alte tipuri de cheltuieli, inclusiv investiţii în creşterea eficienţei energetice a propriilor locuinţe. În practică însă, date fiind investiţiile necesare pentru ca cei 6 miliarde lei să rămână în buzunarul cetăţeanului, energia va fi în continuare risipită, iar costurile mari cu energia nu vor permite acumularea de resurse pentru investiţii, se intră limpede într-un cerc vicios. Aceeaşi situaţie se regăseşte la celelalte clădiri, în industrie şi oriunde se consumă energie.

Modelul ESCo îşi propune tocmai finanţarea investiţiilor în eficientizarea energetică folosind resursele pe care oricum le-am risipi. Utilitatea unui astfel de mecanism este indiscutabilă, însă punerea sa în practică la scară largă implică o serie de dificultăţi, depăşite ce-i drept în multe ţări.

ESCo reprezintă, de fapt, companiile furnizoare ale acestor servicii. În legislaţia românească, ele sunt denumite societăţi de servicii energetice (SSE). Ordonanţa 22/2008 le defineşte ca "persoană juridică sau fizică autorizată, care prestează servicii energetice şi/sau alte măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice în cadrul instalaţiei sau incintei consumatorului şi care, ca urmare a prestării acestor servicii şi/sau măsuri, acceptă un grad de risc financiar. Plata pentru serviciile prestate este bazată, integral sau parţial, pe îmbunătăţirea eficienţei energetice şi pe îndeplinirea altor criterii de performanţă convenite de părţi".

În realitate nu se poate formula o definiţie completă şi exactă a acestor companii, dată fiind marea varietate de forme în care pot fi întâlnite. Se pot identifica însă o serie de caracteristici:

- Garantează realizarea unei economii de energie şi/sau furnizarea aceleiaşi cantităţi la un cost mai redus.

- Remunerarea ESCo este direct legată de economiile de energie/costuri realizate.

- Asigură finanţarea proiectului de eficienţă energetică sau asistă beneficiarul în atragerea surselor de finanţare.

Activităţile specifice desfăşurate de ESCo pot consta în analiza consumului de energie şi audit, managementul energiei, proiectarea şi implemen­tarea soluţiilor, mentenanţa şi operarea sistemelor, monitorizarea şi evaluarea economiilor, managementul clădirii, furnizarea de energie şi/sau echipamente, furnizarea utilităţilor (încălzire/răcire, iluminat), reabilitarea clădirilor.

Clienţii ESCo sunt entităţi publice sau private, de la mari consumatori din industrie până la locuinţe individuale, proiecte noi sau reabilitări de obiective existente.

Modele de contractare

1. Energy Performance Contracting (EPC)

În acest caz, beneficiarul serviciilor plăteşte costul investiţiilor în creşterea eficienţei energetice din economiile făcute. ESCo îşi asumă atingerea anumitor performanţe privind consumul de energie în urma implementării proiectului. În practică, se întâlnesc două forme ale acestui tip de contract:

1.1 Shared savings

Conform acestui model, ESCo finanţează proiectul din surse proprii sau împrumutate de la un terţ. Astfel, ESCo îşi asumă atât riscul legat de performanţele proiectului, cât şi alte riscuri legate de bonitatea clientului. Economiile rezultate în urma implementării proiectului se împart între beneficiar şi ESCo în procente prestabilite pentru o perioadă de timp bine definită. Acest tip de contract este foarte avantajos atunci când clientul nu are capacitatea de a se împrumuta direct.

1.2 Guaranteed Savings

În acest caz, clientul este cel care finanţează proiectarea şi implementarea proiectului împrumutând direct fondurile de la un terţ (banca) sau prin leasing pentru echipamente. ESCo nu are o relaţie contractuală directă cu banca, dar garantează prin contractul cu beneficiarul că un anumit nivel al economiilor de energie va fi atins, în caz contrar angajându-se să acopere diferenţa. ESCo garantează astfel clientului său un anumit nivel de performanţă.

2. Energy supply contracting

Aceste contracte asigură o bună parte dintre avantajele EPC (energy performance contract), dar prezintă dezavantajul că, pe termen lung, contractorul este mai puţin motivat să încurajeze măsurile de creştere a eficienţei energetice pe timp îndelungat. ESCo îşi asumă puţine riscuri, dar şi marjele sale sunt destul de reduse, mizând pe contractele pe termen lung de operare/mentenanţă.

2.1 Contractul "Chauffage"

Pus iniţial în practică în Franţa, acest tip de contract este destul de utilizat în Europa, mai ales în Marea Britanie. Durata tipică pentru un astfel de contract este de 20-30 de ani şi este foarte potrivit în situaţia în care proprietarul unei clădiri/ansamblu doreşte externalizarea serviciilor de furnizare a energiei, dar şi a investitiilor aferente. Proiectul tipic este centrala de cogenerare de cvartal/cartier prin care contractorul furnizează energie locuitorilor la un preţ prestabilit sau determinabil în condiţii de piaţă.

2.2 Contractul Build-Own-Operate-Transfer (BOOT)

Proprietatea asupra echipamentelor se transferă de la ESCo către client după o lungă perioadă (20 ani), timp în care ESCo a proiectat, instalat şi operat echipamentele. Este, de asemenea, o formă de contract utilizată în proiectele CHP.

Acestea sunt definiţii cu scop preponderent teoretic. În practică, ESCo derulează contracte mult mai complexe, care pot include atât reabilitarea clădirilor, cât şi furnizarea de energie sau creşterea eficienţei energetice a unei mari capacităţi industriale. Un alt contract, întâlnit frecvent mai ales în Franţa, este un hibrid între contractele specifice ESCo şi PPP.

Piaţa serviciilor energetice

Comisia Europeană a evaluat piaţa serviciilor energetice în Europa la 6 miliarde euro pe an. Spre comparaţie, această piaţă se ridică în SUA la 30 miliarde euro pe an.

În 20102 piaţa ESCo în România a fost estimată la 50 milioane euro, cu un potenţial uriaş de creştere. Au fost identificate 14 astfel de companii, dintre care cele mai multe de mici dimensiuni (sub 50 de angajaţi). Se estimează că extinderea pieţei serviciilor energetice la peste 500 milioane euro pe an se poate realiza doar prin măsuri de construcţie a cadrului de funcţionare cu un efort bugetar minim.

ESCo în Romania

În România, activitatea ESCo este reglementată de Ordonanţa 22/2008 privind eficienţa energetică. Din păcate, după 2009 procesul de elaborare a legislaţiei secundare nu a mai fost continuat conform intenţiilor iniţiale, iar instituţia care ar fi trebuit să pună în practică această Ordonanţă, şi anume Agenţia Româna pentru Conservarea Energiei (ARCE), a fost integrată în structura ANRE. În cea mai mare parte proiectele au fost abandonate.

În colaborare cu European Energy Service Initiative, ANRE a propus un model de contract considerat ca aplicabil în România: "Contractul de garantare a conservării energiei"3.

Progresele făcute în ultimii ani rămân totuşi modeste. Pentru a dezvolta o piaţă competitivă este nevoie de crearea unui cadru coerent, cu măsuri coordonate în mai multe domenii: o schemă de certificare a furnizorilor de servicii energetice, care să dea încredere clienţilor potenţiali şi finanţatorilor că economiile preconizate se vor realiza, amendarea legislaţiei privind achiziţiile publice, astfel încât beneficiarii din sectorul public să poată plăti din economiile făcute, lansarea de proiecte pilot cu acelaşi scop de a clădi încrederea şi, nu în ultimul rând, angrenarea băncilor în acest demers, încurajarea acestora să îşi dezvolte capabilităţi tehnice de evaluare a proiectelor privind eficienţa energetică. Acestea sunt doar câteva măsuri fară de care piaţa de profil nu se poate dezvolta.

Dacă în prezent investiţiile în eficienţa energetică sunt semnificativ limitate de disponibilităţile bugetare, prin construcţia unei pieţe funcţionale a serviciilor energetice resursele de investit devin egale cu pierderile actuale de energie.

Noua Directivă Europeană privind eficienţa energetică4, ce va intra în vigoare încă de anul acesta, consideră că ESCo constituie modelul principal aplicabil pe tot lanţul de la producătorul de energie, până la consumatorul final.

Pentru România transpunerea acestei Directive nu ar trebui să reprezinte o obligaţie impusă de UE, ci o oportunitate de a crea noi locuri de muncă, de a proteja populaţia în contextul liberalizării preţurilor la energie, nu prin subvenţii ci prin măsuri de reducere a consumului. Nu în ultimul rând, independenţa energetică se poate realiza nu doar prin exploatarea unor noi perimetre, ci prin aplicarea, concomitent, a unor politici hotărâte de stimulare a eficienţei energetice.

Principala îndoială este legată însă de capacitatea autorităţilor publice de a pune la punct un cadru coerent care să permită funcţionarea unor astfel de mecanisme relativ complexe. Aştept cu nerabdare ca pesimismul subsemnatei să se dovedească nefondat.